În cursul nopții trecute, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 101 A, în afara localității Ciocănari. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 39 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 101 A, în afara localității Ciocănari, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat. În urma accidentului, doi bărbați, pasageri ai autoturismului, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferul ar fi părăsit locul accidentului, fiind depistat la scurt timp de polițiști în apropierea locului producerii accidentului rutier. Polițiștii au procedat la testarea bărbatului cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Buzăul găzduiește, la Iazul Morilor, începând de luni, 18 august, o expoziție rară și profund emoționantă: fotografii de la ultimul concert al lui Ozzy Osbourne, legendarul solist al trupei Black Sabbath, realizate de fotograful Theodor Tudose. Evenimentul „Back To The Beginning” (Birmingham, 5 iulie 2025) a marcat nu doar încheierea carierei live a uneia dintre cele mai importante figuri din istoria heavy-metalului, ci și o despărțire de un artist care,
.
Buzăul a intrat, aseară, în atmosfera inconfundabilă a BIAF, odată cu deschiderea ediției aniversare: 5 ani de festival. Parcul Crâng s-a transformat într-un univers artistic efervescent, în care jonglerii, marionetele gigant, paradele de personaje costumate și acrobații aerieni au adus magia direct în mijlocul publicului. De la castelul gonflabil desprins din povești până la atelierele de pictură pe față și spectacolele interactive pentru copii, prima zi de festival a atras
.
Doi elevi buzoieni au reușit să obțină medalii de argint la Olimpiada Internațională de Științele Pământului – 2025, desfășurată în China, în perioada 7–17 august. Este vorba despre Andrei Petru Edu, elev în clasa a XI-a, și Rareș Răzvan Gheorghe, elev în clasa a IX-a, care au reprezentat cu cinste România și au demonstrat că munca, pasiunea și perseverența sunt cheia succesului. Rezultatul lor excepțional vine în urma unui efort
.
„Dragi buzoieni, sunt în echipa domnului Titus Corlățean…” Așa și-a început mesajul de pe facebook primarul C-tin Toma, în care arată în ce echipă va juca la alegerile din cadrul PSD programate, cel mai probabil, la toamnă: Poziționarea lui Toma în tabăra lui Corlățean este, doctrinar, oarecum ciudată. Primarul Buzăului a demonstrat că este pro-european în timp ce Corlățean a avut de-a lungul timpului atitudini critice față de U.E., ce
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.