Ce firme buzoiene au cumpărat „cereale negre” din Ucraina
Inapoi

Ce firme buzoiene au cumpărat „cereale negre” din Ucraina

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 15 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
Prima bombă rusească care a căzut în Ucraina în 2022 a aruncat în aer și exporturile de cereale din statul vecin pentru care comerțul cu grâne reprezintă principala sursă de venituri în valută în vreme de război. Rapid, sute de firme-fantomă, cu adrese fictive și oameni de paie, s-au infiltrat în comerțul cu cereale. Evitau taxele, tranzacționau în numerar și destabilizau piața cu prețuri scăzute, scrie Rise Project. Pierderile au fost contabilizate de fermierii din România, Polonia și Ungaria, care au ieșit în stradă să-și protejeze afacerile de invazia cerealelor negre, iar în final nota de plată a fost acoperită din bani publici, adică și din buzunarele noastre. Practic, subvențiile acordate de Comisia Europeană pentru despăgubirea fermierilor au acoperit o fraudă de proporții. Aliniate, cifrele cerealelor negre, sunt enorme în primul an de război: peste 9 milioane de tone, cu o valoare cumulată de 2,2 miliarde de dolari. România a fost și țară de tranzit dar și a doua destinație finală a cerealelor negre, după Turcia, cu 1,8 milioane de tone, în valoare de 432 milioane de dolari. Jumătate au fost achiziționate direct de companii românești, care au profitat de situație și au înregistrat creșteri masive ale rulajelor de când a început războiul. Cealaltă jumătate a mărfii a fost adusă aici prin diverși intermediari, de la firme offshore, cu proprietari ascunși în Dubai sau Seychelles, până la companii dizolvate în Ungaria, ai căror proprietari din acte au început să moară subit. Brăila, locul unde se dădea cândva ora exactă la prețul cerealelor, are cele mai multe companii în top 40 importatori români ai cerealelor negre din Ucraina. Prima companie românească din clasament este firma familiei fostului politician PSD Gheorghe Bunea Stancu, condamnat pentru corupție. Hercules Brăila, controlată de familia lui Bunea Stancu, a devenit unul dintre cei mai mari beneficiari ai cerealelor negre. Între aprilie 2022 și septembrie 2023, compania a importat cereale din Ucraina în valoare de 40 de milioane de dolari, jumătate prin intermediul a 12 firme fantomă. Portul a fost modernizat în 2022 tot de Hercules care a câștigat, împreună cu o altă firmă a familiei baronului local, o licitație publică în valoare de 17 milioane de euro. Camioanele cu număr de Ucraina fac coadă la intrarea în depozitul de cereale din port, însă jurnaliștii nu pot să se apropie prea mult. Un incident din 2022, când firma importa masiv cereale din Ucraina, a provocat agitație în curtea companiei Hercules. Sistemul european al Fiscului s-a înroșit, iar inspectorii au cerut detalii în Ungaria, unde aparent erau intermediate tranzacțiile cu cereale ucrainene. Răspunsul oficial din Ungaria ar fi fost că firmele intermediare, care livrau către Hercules sunt fictive, deci ar putea fi folosite doar pentru spălare de bani. Reporterii Rise Project au întrebat Autoritatea Fiscală din România dacă ancheta a continuat, însă li s-a răspuns că informațiile cerute reprezintă secret fiscal. Oficial, cifrele companiei s-au prăbușit în anul următor. Cereale în valoare de 39 de milioane de dolari au ajuns la Hercules în 2022, în timp ce în 2023 firma tranzacționa marfă din Ucraina de doar un milion de dolari. Grosul importurilor au avut loc în 2022, când și încasările Hercules au fost în creștere cu 1.189 la sută față de anul precedent și au ajuns la 800 milioane de lei, iar firma a declarat un profit de 14 milioane de lei. În 2023, încasările au scăzut brusc la 124 de milioane de lei, cu o pierdere de 12 milioane de lei. O instanță din Odesa a înregistrat în noiembrie 2023 un dosar cu un transport de cereale, intermediat în Ungaria, cu destinația Brăila. Era vorba de un import de 554 tone de floarea-soarelui realizat în mai 2022 de o companie ungară înființată în 2021, Cypolises KFT, care la rândul ei a adus marfa în România, la Hercules. Au fost descoperite zeci de firme din Ungaria, conectate între ele, care au intermediat cereale din Ucraina, în ultimii ani, în valoare de 1,2 miliarde de dolari, după care au intrat în lichidare. Parte din ele aveau printre acționari foști pacienți ai unei clinici psihiatrice din Brno, Cehia. Cazul Hercules dezvăluie atât un mod de operare, cât și un rol pe care companiile din Ungaria îl joacă în aceste scheme frauduloase. Autoritățile din Ucraina au amendat exportatorul pentru încălcarea normelor vamale, deoarece, conform facturii și documentelor prezentate la vamă, în mai 2022, firma a vândut semințele de floarea-soarelui companiei ungare Cypolises KFT la un preț de 400 de dolari pe tonă, dar la vama din România, unde a ajuns de fapt marfa, prețul declarat a fost de 600 de dolari pe tonă. Acest lucru ar putea însemna că 200 de dolari pe tonă, deci 110.000 dolari la transportul de 554 de tone, au fost banii transferați în alte conturi de către compania ungară intermediară. Managerul Cypolises KFT, Gincsai Zsolt, un tip modest, ce nu pare să fi fost beneficiarul real, a declarat în fața instanței că marfa a fost transferată către Hercules România, care, la rândul ei, a vândut floarea-soarelui în afara Uniunii Europene, fără a preciza unde. Firma a importat din Ucraina cereale negre în valoare de 3,6 milioane dolari. Cypolises KFT a avut furnizori comuni de semințe de floare-soarelui și ulei cu traderul Viterra Ungaria, divizia agricolă a colosului Glencore. Vameșii din Ungaria i-au contactat pe colegii lor din Odessa care au constatat și că tariful vamal plătit în Ucraina a fost subevaluat de trei ori. Conform contractului, cerealele nu puteau fi revândute în afara UE, fără o notificare scrisă către Ministerul ucrainean al Economiei pentru Integrare Europeană. Pentru că a beneficiat de tarif preferențial, susținând că cerealele vor rămâne în UE, firma ucraineană, condusă de o fostă croitoreasă, trebuie să restituie vămii echivalentul a 19.000 de euro. Femeia nu a fost prezentă la audiere, iar firma sa are certificatul TVA suspendat începând din 2023, tocmai pentru că nu și-a depus declarațiile fiscale. Exportatorul nu este la prima abatere de acest fel. A mai folosit și alte firme fantomă ungurești în alte tranzacții similare. În luna octombrie 2023, 45 la sută din fermierii români se aflau în imposibilitatea de a-şi achita datoriile pentru semințe, îngrășăminte, combustibil şi rate scadente. Autoritățile europene și cele ale statelor din regiune au creat, până acum, scheme de ajutor, de peste 200 de milioane de euro, ca să salveze producătorii locali, de la care nu se mai aprovizionau nici traderii, nici fermele de animale sau morile autohtone, în favoarea mărfii din Ucraina. Dar subvențiile au ajuns în bună parte tot la cei care au importat cerealele negre. Înainte de începutul invaziei, fermierii aveau o relație de dependență cu comercianții sau agricultorii mai mari, care dețin depozite, bani și mijloace de transport. Traderii sau agricultorii potenți financiar cumpărau marfa fermierilor la finalul recoltei, de multe ori la un preț mic, dar care, după ce erau acoperite costurile de producție sau creditele bancare, lăsa totuși loc și unui mic profit. Perspectiva unei noi colaborări îi face pe micii fermieri să se ascundă când vorbesc, chiar dacă micile lor afaceri au fost puse în pericol de concurența ucraineană. Alții, mai mari, precum Laurențiu Baciu, reprezentant al fermierilor din zona Moldovei, spune lucrurilor pe nume: „A intrat marfă neconformă la niște prețuri derizorii”, iar efectul războiului a fost „o catastrofă și un faliment al agricultorii din România. Prețurile care s-au practicat pe piața românească ale input-urilor au fost foarte, foarte mari. Prețurile de achiziție a cerealelor au fost foarte mici. Au creat acest dezechilibru. Plus factorii naturali, care și ăia au contribuit cu vârf și îndesat, ne-au dus în situația în care să nu ne putem recupera cheltuielile. Dacă mă întrebați pe mine personal, eu mi le recuperez în proporție de 60 la sută”. Agricultorul mai spune că anii de după începutul invaziei l-au lăsat dator la bănci și la distribuitorii de input-uri, adică de semințe, îngrășăminte și combustibil: „Am primit de la Uniunea Europeană 8 euro pe tonă. Asta înseamnă 40 lei pe tonă, iar eu am pierdut la tona de grâu 500 lei. La celelalte culturi nu am primit despăgubiri. A doua tranșă, ne-a spus că ne dă pentru fiecare litru de motorină consumat, ne dă un ajutor de 2 lei pe litru. Dar numai 50 la sută din cât am consumat, deci practic un leu pe litru, și numai pentru 78 de litri la hectar”, mai spune Baciu. Problemele au fost însă accentuate de reacția statului, cu „promisiuni făcute la televiziune” și fără un ajutor real. Soluția pe care ei o vedeau era un front comun al fermierilor, precum în Olanda. Acest front comun a venit și în România, cu protestele din 9 ianuarie. Printre revendicările acestora s-au numarat compensarea financiară pentru fermierii afectați de importurile ieftine de cereale din Ucraina (prin subvenții, linii de credit avantajoase și creșterea plafonului de ajutor de stat).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Poliția Locală, cu ochii pe trotinetele electrice

Pe parcursul lunii iulie, în urma acţiunilor Poliției Locale ce au vizat utilizatorii de trotinete electrice au fost aplicate în municipiul Buzău amenzi şi avertismente pentru circulaţia prin locuri nepermise, pentru lipsa unor echipamente de protecţie sau semnalizare. „În luna iulie au fost aplicate trei sancţiuni pentru trotinete neechipate corespunzător în valoare de 1.215 lei, patru avertismente pentru circulaţia pe un sector de drum cu indicator de acces interzis pentru .

Actualitate

Valul de pensionări din magistratură atinge și Buzăul

Un val semnificativ de pensionări a cuprins în ultima perioadă magistratura din întreaga țară, pe fondul controverselor legate de reforma pensiilor speciale. Președintele Nicușor Dan a semnat recent decretele de pensionare pentru zeci de judecători și procurori, care, în majoritatea cazurilor, au ieșit la pensie începând cu 1 august, iar unii urmează să părăsească sistemul de la 1 septembrie. Și în județul Buzău se înregistrează plecări din magistratură. Tribunalul Buzău .

Actualitate

Protest în Piața Victoriei

Organizația „Corupția Ucide” a anunțat o manifestație care va avea loc astăzi, la șapte ani de la intervențiile violente ale jandarmilor de la protestul diasporei din 10 august 2018. În 2024, Curtea Militară de Apel București a decis că dosarul poate merge în instanță pentru începerea judecării pe fond. „Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026. Pe 10 august 2018, sute de mii de oameni au ieșit în .

Actualitate

De luni la Aurora Multimarket din centrul Buzăului: 60% discount la 1500 de produse!

Și pentru că vara este momentul perfect să te bucuri din plin, Aurora Multimarket îți aduce un motiv în plus să zâmbești:În perioada 11 – 31 august, te așteptăm cu reduceri de până la 60% la peste 1.500 de produse, perfecte pentru a-ți transforma zilele însorite în momente de neuitat. Fie că pleci la plajă, pregătești un picnic în parc sau planifici o zi relaxantă la piscină, găsești tot ce .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

05:57

Ce obligații au proprietarii de câini din județ

Toți proprietarii de câini din județul Buzău trebuie să respecte o obligație legală importantă: animalele din gospodării, fie că sunt crescute pentru pază sau ca animale de companie, trebuie sterilizate și microcipate. Această măsură se aplică câinilor de rasă comună și metișilor, fiind exceptate doar animalele cu pedigree, câinii utilitari și cei de vânătoare, în baza documentelor emise de o asociație chinologică. La nivel județean, procentul câinilor microcipați și sterilizați
Image Description

01:14

Ce inginerii salariale au descoperit auditorii Camerei de Conturi în primăriile buzoiene

Campionii abaterilor constatate în urma acțiunilor de audit efectuate în anul 2023 la nivelul unităților administrativ-teritoriale de către inspectorii Camerei de Conturi sunt autoritățile publice, aici înregistrându-se ponderea cea mai mare a neregulilor, respectiv 57,36 la sută, arată „Raportul privind finanțele publice locale pe anul 2023 la nivelul județului Buzău”, dat publicității de Curtea de Conturi a României. Astfel, au fost constatate abateri generatoare de venituri suplimentare în sumă de
Image Description

00:19

Medicul Mihaela Drăgan: „Aproximativ doi din cinci pacienți internați suferă de anemie feriprivă”

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025. Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al
Image Description

00:02

Buzăul, pe harta neagră a rujeolei

Situația epidemiologică a rujeolei rămâne îngrijorătoare în România. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că numai în luna iulie 2025 au fost raportate 324 de cazuri noi, majoritatea provenind din județele Constanța (33) și Botoșani (27). Datele centralizate de INSP arată că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 iulie 2025, au fost confirmate 35.424 de îmbolnăviri și 30 de decese cauzate de complicațiile acestei boli extrem de
Image Description

00:01

FOTO / Pronostic al unui specialist în cultură chineză: un râmnicean, potențial candidat la Nobelul pentru literatură

Castelul Pelișor din Sinaia a găzduit evenimentul lansării romanului „Teino Kor” semnat de scriitorul râmnicean Genovel-Florentin Frățilă în prezența a numeroase personalități de marcă ale culturii românești. Impactul deosebit al romanului, dar și prestigiul participanților, au contribuit la un dialog viu și profund, din care a rezultat un consens entuziast: cartea urmează să fie tradusă într-o limbă de circulație internațională, fiind deja deschise discuții privind finanțarea acestui demers. Romanul, distins
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:17

- Neamt - Creşa din Precista, modernizată

Creşa din Cartierul Precista a fost modernizată şi îi aşteaptă pe cei mici în condiţii civilizate. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă. „Acum este o clădire modernizată și pregătită să-i întâmpine pe cei mici într-un spațiu sigur, luminos și plin de culoare. Pentru mine, această creșă nu înseamnă doar un proiect finalizat. Înseamnă mai multe zâmbete, mai multă liniște pentru părinți, mai multă grijă pentru
Image Description

11:12

- Vrancea - Marele judoka Adrian Croitoru a anunțat când se va retrage din lumea sportului de mare performanță

Focșăneanul Adrian Croitoru (54 de ani) este considerat unul dintre cei mai valoroși sportivi din judo-ul românesc din toate timpurile, chiar cel mai bun. Cu numeroase titluri și medalii naționale și internaționale, cu participări la 3 ediții ale Jocurilor Olimpice, Adrian Croitoru și-a consolidat locul în istoria sportului românesc. Ulterior, marele sportiv s-a remarcat și ca antrenor. În România nu a prea avut loc, însă a găsit condiții propice performanței
Image Description

11:11

- Cluj - Zero minute la CFR Cluj! Transferul care se transformă într-un fiasco după doar două luni: Kosovarul Islami pleacă înainte să debuteze!

CFR Cluj se pregătește să renunțe la unul dintre transferurile realizate în această vară. Drilon Islami, mijlocaș kosovar venit liber de contract în iunie, este tot mai aproape de a părăsi Gruia, fără să fi apucat să joace vreun minut în tricoul vișiniu. Antrenorul Dan Petrescu continuă să caute întăriri pentru lotul afectat de numeroase accidentări, însă „Bursucul” nu ezită să facă și curățenie. Lista plecărilor rămâne deschisă, iar numele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete