Elena Udrea, liberă după 3 ani de închisoare
Inapoi

Elena Udrea, liberă după 3 ani de închisoare

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
Judecătorii au decis eliberarea din închisoare a Elenei Udrea, respingând contestația DNA. Ea avea de executat o pedeapsă de șase ani la penitenciarul pentru femei de la Târgșorul Nou, în județul Prahova. Decizia de liberare condiţionată a Elenei Udrea a fost dată de Judecătoria Ploieşti pe 1 iulie, în timp ce Udrea se afla la spital, unde fusese supusă unei intervenţii chirurgicale, scrie Stiripesurse. 6 ani de închisoare DNA s-a opus liberării condiţionate, invocând gravitatea faptelor dar şi încercările Elenei Udrea de a se sustrage rigorilor legii după anchetele care o vizau au fost demarate. Elena Udrea a început executarea pedepsei de 6 ani de închisoare primite în Dosarul Gala Bute la 16 iunie 2022 şi aceasta ar urma să se încheie, la termen în data de 28 august 2027. Judecătoria Ploieşti, care a admis liberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, a luat în calcul elemente precum executarea fracţiei de pedeapsă stabilite obligatoriu şi stăruinţa în muncă.”Petenta a conştientizat gravitatea comportamentului infracţional, a interiorizat valorile sociale fundamentale si a manifestat reale progrese in procesul de reeducare”, a conchis instanţa. (A.N.)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Ce prostie a putut să facă!

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a ajuns noaptea trecută la UPU cu picioarele rupte. Bărbatul a încercat să sară un gard pentru a fugi de poliție: Incidentul s-a produs pe Aleea Tineretului (zona stadionului Gloria). Polițiștii locali au fost chemați prin 112 de un cetățean care nu se putea odihni din pricina gălăgiei făcute de un grup de cheflii. „Agenţii de poliţie din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală .

Actualitate

Voluntarii de la Onix pun Râmnicul pe harta Europei

În aceste zile, municipiul Râmnicu Sărat își onorează titulatura de oraș cu deschidere către valorile europene, fiind reprezentat de cinci tineri voluntari, membri ai Asociației ONIX Râmnicu Sărat, care participă la o sesiune de dezbateri, în Croația, pe teme de tineret, în cadrul unui proiect Erasmus. „Ziua a doua în proiectul nostru Erasmus+ a fost plină de energie și entuziasm! Ne-am cunoscut mai bine prin activități interactive, am aflat programul .

Actualitate

Muncitorilor li s-a cerut să lucreze toată noaptea

Reporterul buzoienii.ro s-a întors în urmă cu câteva minute de la sensul giratoriu de la Buzău dintre E85 și autostrada A7 spre București: Deși până la această oră nu s-a emis nicio comunicare oficială, turcii de la Nurol vor să deschidă mâine (vineri) lotul dintre Buzău și Stâlpu în ideea că, tot mâine, se va inaugura și lotul Stâlpu – Mizil (constructor Coni Trace). La această oră echipa de muncitori .

Actualitate

Cod roșu într-o comună din jud. Buzău

UPDATE, 19.45: Codul roșu pare să fi fost de această dată o alarmă falsă. Conform localnicilor contactați de reporterul buzoienii.ro la Padina n-a fost, până acum, nicio furtună. ISU Buzău a anunțat la ora 19.00 instituirea unui cod roșu de vijelie puternică, grindină și averse torențiale în comuna buzoiană Padina. Cauza: o structură de tip supercelulă, așa cum a fost la Sinaia săptămâna trecută, s-ar deplasa dinspre București. Acest cod .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

01:12

FOTO / Premiul I la festivalul internațional de book-trailere pentru echipa Liceului „Alexandru Marghiloman”

Buzăul are din nou motive de mândrie: elevii Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” s-au întors victorioși de la Festivalul Internațional „Boovie 2025”, unde au obținut Premiul I la categoria Liceu – secțiunea „Boovie+”, cu un trailer spectaculos inspirat din volumul „Potențial ascuns” de Adam Grant. De asemenea, ei au obținut și premiul juriului pentru montaj pentru același trailer, dar la categoria Gimnaziu. Sub numele „CineLit Creators”, echipa buzoiană –
Image Description

01:04

Iuganu și Shteriova au adus „Power Kidz” la Buzău

Concept nou, dezvoltat la Buzău de două foste handbaliste importante ale campionatului intern. Ana Maria Iuganu și Marija Shteriova vor să implementeze un program care nu este axat neapărat pe handbal, ci pe un întreg pachet de activități sportive, menit să fie cât mai atractiv pentru copii. La Buzău, o primă sesiune a avut loc zilele trecute, iar la eveniment au fost prezenți zeci de copii și părinți, și aceștia
Image Description

00:40

Anchete penale în cazul rațelor moarte pe heleșteul din Crâng

Garda de Mediu va sesiza Parchetul după ce, în ultimele două săptămâni, pe heleșteul din Parcul Crâng au fost găsite mai multe rațe sălbatice moarte. Primăria a trimis Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) cadavrele celor 18 rațe pentru analize. „Organele statului se ocupă, noi am constatat decesele, am dat rațele la DSVSA, au făcut analize, Poliția Animalelor a făcut sesizare la Mediu, cei de la Mediu au
Image Description

00:31

Udrea a scăpat de pușcărie

Buzoianca Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și al Tineretului și Sporturilor a fost eliberată condiționat joi, după ce a efectuat trei ani de închisoare, în urma deciziei Tribunalului Prahova, care a respins o contestație a Direcției Naționale Anticorupție la hotărârea Judecătoriei Ploiești. Ea a oferit primele declarații, după ce a fost eliberată din închisoare. „Pușcăria e foarte grea, e mai grea la femei decât la bărbați, mă refer la
Image Description

00:08

Ce prostie a putut să facă!

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a ajuns noaptea trecută la UPU cu picioarele rupte. Bărbatul a încercat să sară un gard pentru a fugi de poliție: Incidentul s-a produs pe Aleea Tineretului (zona stadionului Gloria). Polițiștii locali au fost chemați prin 112 de un cetățean care nu se putea odihni din pricina gălăgiei făcute de un grup de cheflii. „Agenţii de poliţie din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:12

- Buzau - FOTO / Premiul I la festivalul internațional de book-trailere pentru echipa Liceului „Alexandru Marghiloman”

Buzăul are din nou motive de mândrie: elevii Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” s-au întors victorioși de la Festivalul Internațional „Boovie 2025”, unde au obținut Premiul I la categoria Liceu – secțiunea „Boovie+”, cu un trailer spectaculos inspirat din volumul „Potențial ascuns” de Adam Grant. De asemenea, ei au obținut și premiul juriului pentru montaj pentru același trailer, dar la categoria Gimnaziu. Sub numele „CineLit Creators”, echipa buzoiană –
Image Description

01:09

- Galati - Un nou parc de retail va fi construit în Țiglina III Scris de Cristinel Luca Miercuri, 16 Iulie 2025 20:00

Grupul imobiliar britanic M Core intenționează să construiască la Galați, începând din primăvara anului viitor, un parc de retail pe o suprafață de aproximativ zece hectare. Noul centru comercial va fi amplasat pe un teren cumpărat de la belgienii de la Speedwell, în zona străzii Constantin Levaditti și în apropiere de Drumul de Centură. Înainte de criza din 2008, belgienii ar fi dorit să construiască aici primul mall din Galați,
Image Description

01:07

- Braila - Progresul Isaccea – Victoria Traian, 6-3

• echipa din județul Brăila încheie Faza Regională a Cupei României pe ultimul loc în Grupa B • Leonard Coteț a fost cel mai bun jucător al formației din Traian Victoria Traian, cu doar 11 jucători, a pierdut la scor, 6-3, după ce la pauză a fost 2-2, la Progresul Isaccea, în etapa a 3-a a Grupei B din Faza Regională a Cupei României. Cel mai bun jucător al formației
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete