COMUNICAT DE PRESĂ Având în vedere condițiile meteorologice actuale și în scopul refacerii rezervei de apă potabilă, începând cu data de 07.07.2025, furnizarea apei potabile în localitățile Râmăta și Coștița din comuna Bezdead va fi realizată conform următorului program: Pentru restul localităților din comună, furnizarea apei potabile va continua conform regimului normal, în regim continuu. Recomandări: În perioada reluării furnizării apei potabile în zonele afectate și până la finalizarea monitorizării calității apei, se recomandă ca apa să fie utilizată doar după ce a fost lăsată să se limpezească și apoi fiartă timp de 10 minute, în scopul evitării riscurilor pentru sănătatea publică. Rezultatele analizelor de laborator vor fi publicate pe site-ul oficial al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate. Compania de Apă își cere scuze consumatorilor pentru eventualele inconveniente create și mulțumește pentru înțelegere. BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA
Duminică, 6 iulie, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu au intervenit pentru salvarea unei femei accidentate aflată pe traseul către Vestigiile Rupestre din comuna Bozioru, județul Buzău. Grupul din care făcea parte turista a fost surprins de o ploaie torențială, iar pe fondul condițiilor dificile, acesta s-a dispersat. În timpul coborârii, femeia a alunecat, suferind un posibil traumatism la umăr, fiind în imposibilitatea de a-și continua deplasarea. În
.
Incendiul de vegetaţie uscată izbucnit sâmbătă, pe o suprafață de 10 hectare, în zona vârfului Penteleu, din localitatea Gura Teghii, s-a reaprins, astăzi, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile şi se manifestă într-o zonă greu accesibilă pentru echipajele de intervenţie. „În cursul acestei dimineţi, incendiul de literă în fond forestier din localitatea Gura Teghii, Vârful Penteleu, judeţul Buzău s-a reaprins, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile. Din primele estimări, incendiul se manifestă
.
Valul de căldură care a cuprins județul Buzău în perioada 1-7 iulie și-a făcut simțite efectele și în activitatea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. În această perioadă, șapte persoane s-au prezentat la UPU cu lipotimii, adică stări de leșin cauzate de expunerea prelungită la temperaturi ridicate. Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, a declarat că afectate au fost persoane cu vârste de peste 47 de
.
Pompierii buzoieni au intervenit pentru stingerea a 13 incendii de vegetație uscată izbucnite pe raza județului Buzău, la sfârșitul săptămânii Flăcările au mistuit aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și miriște, cele mai mari suprafețe afectate fiind înregistrate în localitățile Smeeni, Puiești, Vernești și Merei, unde focul s-a propagat rapid pe mii de metri pătrați din cauza vântului și a temperaturilor ridicate. Alte incendii de amploare au avut loc duminică
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.