Valentina Bușoi, studenta în vârstă de 20 de ani lovită de un tren în gara din Turceni, județul Gorj, a fost transferată de urgență de la Spitalul din Craiova la Spitalul Universitar de Urgență București, unde este internată în secția de Ortopedie. Provenind din comuna Drăgotești, Valentina a suferit leziuni extrem de grave după ce a fost lovită de trenul personal care circula între Craiova și Târgu Jiu. Inițial internată la Craiova în stare critică, fiind ținută în comă indusă, tânăra a fost transferată pentru intervenții chirurgicale complexe la București. Prietenii și profesorii Valentinei fac apel solidar către toți cei care pot dona sânge. Este nevoie urgentă de orice tip de grupă sanguină, iar donatorii sunt rugați să menționeze clar pe formular că este pentru Valentina Bușoi. Poliția Transporturi Feroviare Târgu-Jiu continuă investigarea accidentului soldat cu vătămare corporală din culpă, iar mecanicul trenului a fost găsit nevinovat din punct de vedere al consumului de alcool.
Veste bună pentru buzoieni, Buzău și investițiile din județ. Buzoianul Alexandru Stoica, fiul primarului de la Pănătău, a rămas secretar de stat la ministerul Dezvoltării, locul de unde vin banii pentru investiții în comunele și orașele din județ. Pe site-urile ministerelor s-au operat modificări în ultimele ore în echipele de conducere după învestirea guvernului Bolojan. La Ministerul Dezvoltării a rămas ca secretar de stat buzoianul Alexandru Stoica: „Da, e sigur,
.
Ion Gheorghe, un buzoian de 45 de ani din Săgeata, e căutat acum de pompieri și scafandri în râul Buzău. Bărbatul, fără serviciu, beneficiar de ajutor social, a mers în această dimineață la pescuit în râul Buzău cu un prieten. La un moment dat prietenul a plecat până acasă la Găvănești. Când prietenul s-a întors nu l-a mai găsit pe Ion Gheorghe. Doar undița, telefonul și restul lucrurilor acestuia. Presupunerea
.
Plimbarea cu bicicleta de azi a fost ultimul drum al vieții pentru Valeriu Jipa, un bărbat de 65 de ani din Stâlpu. Biciclistul a intrat dintr-o parcare pe drumul județean dintre Stâlpu și Costești direct în fața unei betoniere. Impactul i-a fost fata biciclistului, încercarea de resuscitare fiind fără folos. „A lucrat înainte de ’89 la Contactoare. Nu era căsătorit, n-avea copii, locuia alături de un frate. Nu era băiat
.
„Au avut mare noroc că au scăpat cu viață”! Autoturismul a plonjat de la 6-7 metri, azi noapte la ora două, direct în apa Slănicului: Cum s-a întâmplat ? La volanul autoturismului se afla Viorel Dascălu, fost primar la Lopătari și șofer de autobuz înainte de ’89, acum în vârstă de 85 de ani. Octogenarul cobora de pe drumul comunal din dreapta (vezi poza de mai jos), unde lăsase pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.