Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) au fost protagoniștii unei ample acțiuni de control la nivel de județ, care a fost derulată în cursul lunii mai și a vizat calitatea apei care ajunge la populație, prin rețelele publice de distribuire a apei potabile. Rezultatul, sancțiuni contravenționale însoțite și de amenzi care au cumulat peste 100.000 de lei, adică un miliard de lei vechi. Demersul profesional a constat în prelevarea a 117 probe, doar pentru trei dintre acestea fiind obținute conformitățile la consum. Verificările în teren au vizat 28 de comune din județ, inclusiv Operatorul Regional Compania de Apă, care are în administrare rețele publice pentru distribuirea apei potabile către populație, dar și în desfășurare o serie de lucrări pentru reabilitarea rețelelor, execuția de foraje noi și implementarea de tehnici de tratare a apei pentru obținerea conformității la consum. Printre comunele vizate de sancțiuni se numără Ghergheasa, Săgeata, Luciu, Largu, Rușețu, Robeasca, Mânzălești, Boldu, Balta Albă, Vâlcelele, Grebănu, Puiești, Padina, Cătina, Cănești, Chilile, Bălăceanu, Stâlpu, Brădeanu, Cochirleanca, Bozioru, Smeeni, Gălbinași, Poșta Câlnău, Gura Teghii, Cilibia, Glodeanu Sărat și Calvini. În contextul prezenței în apa pentru consumul zilnic a mai multor tipuri de agenți patogeni, autoritățile sanitare cer intervenții urgente pentru modernizarea și igienizarea sistemelor de alimentare cu apă din județ. Primii care reclamă ceea ce au constatat și inspectorii sanitari sunt primarii localităților vizate de controale, ei fiind, de altfel, cei care prezintă astfel de situații de ani de zile și, în speranța rezolvării acestor probleme de sănătate publică, solicită programe de investiții pentru reabilitarea rețelelor de distribuție și tratarea apei care trebuie să ajungă la robinet. Pentru că acțiunile inspectorilor de la DSP Buzău se repetă anual, primarii acuză, de-a dreptul, modul în care sunt finalizate controalele, mai ales că sume considerabile din bugetele locale sunt deturnate, prin aplicarea amenzilor, inclusiv de la susținerea unor proiecte în derulare pentru diminuarea problemelor pe zona distribuirii apei potabile. Pe de altă parte, managerul operatorului regional Compania de Apă, Simona Săvulescu, spune că acțiunile inspectorilor de la DSP, dincolo de constatările profesionale de necontestat, pot fi considerate cel puțin imorale, având în vedere că în teritoriu, în multe dintre comunele vizate de controalele inspectorilor sanitari, sunt în derulare investiții care au ca finalitate tocmai obținerea și distribuirea unei ape conforme. Directoarea Săvulescu a dat exemplul controalelor finalizate cu amendarea operatorului regional în comunele Grebănu sau Puiești, acolo unde Compania de Apă va finaliza, cel târziu la începutul toamnei, proiecte ample pentru reabilitarea rețelelor pentru transportul apei către populație, identificarea de surse noi de apă la mare adâncime, dar mai ales implementarea de investiții pentru realizarea de bazine pentru stocarea și tratarea apei care trebuie să ajungă la robinetul din gospodăriile cetățenilor. De asemenea, directoarea Săvulescu acuză conducerea DSP Buzău că a dispus controale la calitatea apei pentru băut fără să ia în considerare programe de mentenanță anunțate de operator, în acest sens amintind despre finalizarea investițiilor de modernizare a sursei de apă de la Jghiab–Mânzălești. Controlul inspectorilor sanitari a coincis cu momentul repunerii în funcțiune a noului sistem, context în care apa în rețea prezintă turbulențe, de altfel, un aspect înțeles și depășit de populație, dar nu și de inspectorii DSP, care au procedat la amendarea operatorului regional.
Proiectul de reabilitare a drumului județean care duce către Vulcanii Noroioși, cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Buzău, a depășit blocajul generat de contestațiile privind desemnarea constructorului, însă viitorul lucrărilor rămâne incert. Finanțarea, asigurată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, ar putea fi suspendată în contextul unei posibile decizii guvernamentale de sistare a fondurilor pentru anumite proiecte. După ce licitația organizată de Consiliul Județean a fost contestată atât
.
Primăria Municipiului Râmnicu Sărat a îndeplinit o procedură birocratică prin eliberarea autorizației de construire pentru proiectul „Bazin de înot”, o investiție ce este asumată de Compania Națională de Investiții (CNI). Documentul oficial a fost emis în data de 28 iulie, după ce în ultima parte a anului 2022 consilierii municipali votaseră pentru predarea amplasamentului către finanțator, fiind vorba despre 5.600 metri pătrați, dintr-o parcelă de 17.728 metri pătrați situată la
.
Președintele executiv al Asociației Municipiilor din România (AMR), primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat la consultări cu premierul Ilie Bolojan, cu ministrul Cseke Attila și cu reprezentanții autorităților locale pe tema pachetului de măsuri de austeritate. Cu acest prilej, primarul orașului Cluj-Napoca a propus o formulă revizuită pentru reducerea numărului de polițiști locali, în contextul reformei administrației publice. Guvernul condus de Ilie Bolojan intenționează să reducă drastic numărul de
.
Critici față de măsurile de reducere a cheltuielilor în domeniul bugetar impuse de Guvern din partea preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Adrian Petre. El a atras atenția, pe parcursul ședinței ordinare a deliberativului județului de joi, că numeroase proiecte de infrastructură – cum ar fi drumul turistic spre Vulcanii Noroioşi sau cele de alimentare cu apă – riscă să fie sistate, dar și că în jur de 140 de posturi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.