Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” organizează, în perioada 11-12 iulie, cea de-a treia ediție a festivalului de caricatură „BZâmbete”, care pune în valoare arta caricaturii și talentul artiștilor plastici locali și naționali. Festivalul a fost inițiat în 2021 de artistul buzoian Ștefan–Daniel Lăzărescu, alături de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, fiind primul eveniment de acest gen organizat în Buzău. Printre invitații speciali ai festivalului se numără Miruna Blănaru, artist vizual polivalent din Buzău și membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Miruna Blănaru este absolventă a Facultății de Arte Frumoase „George Enescu” din Iași, secția „Grafică”, subsecția „Foto – Video – Multimedia”. De-a lungul carierei, s-a remarcat în diverse domenii artistice, de la pictura murală și arta grafică, până la portretistică, caricatură, fotografie și artă video. În cadrul festivalului „BZâmbete”, Miruna Blănaru va fi prezentă în calitate de grafician și caricaturist, oferind caricaturi publicului alături de alți artiști invitați. Evenimentul se va desfășura la Vila Albatros, zilnic între orele 17.00 și 20.00, iar Miruna va susține un atelier special de caricatură între orele 17.00 și 18.30.
Invitat la BIAF acum doi ani, Răzvan Ghiță a fost contactat pentru trofeul dedicat maestrului Iureș. A fost o cursă contracronometru. „Totul s-a întâmplat foarte din scurt. Am lucrat o noapte întreagă la finisaje, șlefuind fiecare detaliu înainte să aplic straturile de lac. În total, sculptura a fost finalizată în doar 12 zile lucrătoare, extrem de puțin pentru complexitatea unei astfel de lucrări”, își amintește artistul.
Figura emblematică a teatrului și
.
În fiecare proiect al Muzeului Județean răzbate dorința de a transforma arta într-un pod între generații, între tradiție și prezent. De ani buni, instituția își consolidează reputația prin inițiative care dau glas valorilor culturale, încurajează creația contemporană și reactivează memoria artistică a comunității. Pe 8 septembrie, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” se deschide salonul de sculptură mică „Gheorghe Coman”, care încununează aceste eforturi. Evenimentul este un gest de recunoștință
.
Buzăul va fi, în premieră, gazda unui eveniment internațional de amploare în domeniul sănătății. Este vorba despre Forumul Internațional al Moașelor pentru Sănătatea Femeii, ce se va desfășura pe 11–12 octombrie, în cadrul celei de-a treia ediții a Conferinței Manifest pentru Moașe și Drepturile Femeilor „Midwell”. Printre invitații de marcă ai organizatorilor evenimentului se numără prof. Jacqueline Dunkley-Bent, celebra moașă a Prințesei Kate Middleton, cea care a asistat la nașterea
.
Trupa 3.14 de teatru, din Clubul Hasdeu al Colegiului B. P. Hasdeu, a încheiat festivalul IDFest din Bacău cu un premiu important. Reprezentanții săi au prezentat piesa Libretto Solitudine, implicând 14 elevi în total: 11 actori pe scenă, unul la lumini, unul la sunet și un fotograf.
„A fost prima reprezentație a hasdeienilor cu această piesă, iar publicul a reacționat cu entuziasm. Spectatorii au fost încântați, chiar dacă era prima noastră
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.