Profesorii cunosc cel mai bine realitatea din teren și reprezintă un partener apt să găsească modalităţi corecte și principiale de implementare a măsurilor, respectând drepturile şi nevoile fundamentale ale copilului, susțin membrii comunității MERITO, formată, în prezent, din peste 130 de profesori laureaţi şi parteneri MERITO, din învăţământul preuniversitar public, sprijiniţi de oameni de afaceri, membri ai Romanian Business Leaders, şi de specialişti din ONG de educaţie într-o scrisoare adresată Guvernului. Profesorii din comunitate propun o analiză şi o serie de observaţii privind: mecanismele de decizie şi comunicare a măsurilor propuse; principii fundamentale ale sistemului de educaţie, ce par a fi ignorate prin aceste măsuri; consecințe reale ale măsurilor propuse asupra calităţii actului educaţional; o imagine de ansamblu asupra responsabilităţilor practicienilor din şcoli, afectaţi de aceste măsuri. Scrisoarea şi observaţiile profesorilor din comunitate sunt argumentate pornind de la experienţa acestora de practicieni, pe studii şi analize cercetate în pregătirea poziţiei publice şi pe consultări cu colegi din sistem. „Această scrisoare nu este o cerere de ajutor, o invitație tardivă la negociere. Este o mărturie, un semnal și o responsabilitate asumate. Nu ezităm să atragem atenţia public asupra efectelor măsurilor fiscal-bugetare propuse asupra calităţii educaţiei din România! Nu pentru noi, ci pentru ceea ce riscăm să pierdem definitiv: încrederea că educația poate deveni o prioritate reală în România. În ultimii ani, sistemul de educație din România a fost supus constant unor decizii luate fără consultarea reală a celor implicați direct – profesori, directori, elevi, părinți, administrațiile locale sau specialiști din domeniu. Reorganizările structurale, schimbările de programe, tăierile bugetare și măsurile de urgență par să fi fost decise unilateral, într-un cerc închis, rupt de realitatea școlii românești. Lipsa de consultare a specialiştilor nu doar că subminează încrederea în instituțiile care ar trebui să protejeze educația, dar afectează direct calitatea actului educațional. În ciuda declarațiilor publice, este clar pentru oricine analizează datele economice că educația nu contribuie la deficitul bugetar, dimpotrivă, aceasta a fost subfinanţată sistematic. Reamintim şi că, în mod constant, prevederile legii care se referă la nivelul de finanţare au fost prorogate, iar acum, din nou, învăţământul este în prima linie de sacrificiu. Chiar dacă la nivel guvernamental există presiuni mari de reduceri de cheltuieli, rolul responsabililor din educație este să colaboreze rapid cu specialiștii de la și să evalueze împreună măsurile care pot fi puse în practică, astfel încât, pe termen mediu şi lung, efectele să fie benefice. În lipsa acestei colaborări – și, implicit, a mecanismelor de îmbunătăţire a deciziei – au dispărut dezbaterile constructive și gândirea critică, indispensabile pentru măsuri economice eficiente și pentru direcția corectă a sistemului educațional. Nu putem fi de acord cu deciziile luate în acest context şi în acest mod. Înțelegem gravitatea situației bugetare a țării, dar refuzăm să acceptăm un pachet drastic de măsuri ce minimalizează rolul și scopul educației copiilor din România. Acest semnal public vine, mai ales, în condiţiile în care raportul QX al Ministrului Educației şi Cercetării nu avertiza asupra niciunuia dintre marile dezechilibre economice care ar fi impus măsurile drastice în educaţie. În plus, raportul sublinia două aspecte importante în relație cu învățământul preuniversitar: subfinanțarea și resursa umană insuficientă și demotivată, mizând pe soluții ca profesionalizarea resursei umane prin formare continuă de calitate, salarizare motivantă, recrutare competitivă. Însă, măsurile pe care le propuneţi astăzi vin în conflict tocmai cu ceea ce recomandă raportul QX şi par strict contabile, fără legătură cu situaţia din teren şi cu necesităţile elevilor. Credem că şi educaţia poate contribui la redresare şi reconstrucţie, dar nu în acest mod. În aceste condiții, simțim că avem o datorie morală față de elevii noștri şi părinţii acestora, față de colegii noștri și față de profesia noastră: aceea de a arăta public atât consecințe reale ale măsurilor propuse, cât şi o imagine de ansamblu asupra responsabilităţilor practicienilor din şcoli, afectaţi de aceste măsuri. În plus, măsurile par să ignore principii fundamentale ale sistemului de educaţie, precum: Echitate și acces la educație de calitate: toți elevii, indiferent de mediul din care provin sau de nevoile pe care le au, trebuie să beneficieze de șanse egale și au dreptul să meargă la o școală bună. Fără rabat de la calitate: fiecare elev merită o educație în condiții optime, deci nu prin creșterea numărului de elevi pe clasă, comasări de clase / școli, încălcarea normelor de sănătate publică și gestionarea ineficientă a dotărilor școlilor (atenție la dotările din PNRR din şcoli în risc de comasare). Remunerație echitabilă: orice angajat are dreptul la o plată corectă a muncii sale (a se vedea anexa 2), la remunerarea uniformă a tuturor orelor predate, indiferent dacă sunt în norma didactică sau suplimentare, în condițiile în care se dorește atragerea și menținerea oamenilor profesioniști în sistem. Management școlar adaptat și eficient: nu toate școlile se pot conforma unei singure reguli rigide. Înainte de a lua decizii definitive, cum ar fi comasarea școlilor sau reducerea personalului, considerăm obligatorie consultarea cu directorii, profesorii, părinții, elevii și autoritățile locale (primăriile). Fiecare școală are nevoile sale specifice, iar soluțiile trebuie adaptate, nu impuse colectiv. Implementare realistă: orice schimbare în educație trebuie planificată cu grijă, luând în calcul timpul necesar pregătirii, impactul și consecințele acesteia. Considerăm necesară identificarea tuturor resurselor necesare (transport, clădiri, personal) înainte ca deciziile punctuale să intre în vigoare. Este de dorit ca ceea ce este decis pe hârtie să poată fi aplicat în realitate în beneficiul concret al elevilor și al școlilor. Recomandăm să luați în considerare etapizarea sau amânarea unor decizii până când acestea ar produce efecte benefice pentru toți cei implicați“.