Majoritatea ucrainenilor susțin înghețarea liniei de front în schimbul unor garanții occidentale
Inapoi

Majoritatea ucrainenilor susțin înghețarea liniei de front în schimbul unor garanții occidentale

Postat cu 23 ore în urmă

Update cu 23 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Majoritatea ucrainenilor susțin înghețarea liniei de front în schimbul unor garanții occidentale
Externe

Majoritatea ucrainenilor susțin înghețarea liniei de front în schimbul unor garanții occidentale

Un sondaj al Institutului Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS) arată că aproximativ 74% dintre cetățenii ucraineni ar accepta un acord de pace care să încheie ostilitățile pe linia actuală de front, cu sprijinul unor garanții de securitate venite din partea țărilor occidentale. Dintre aceștia, 18% pot accepta această variantă foarte ușor, iar 56% cu dificultăți, dar o consideră totuși acceptabilă.

Planul, care se bazează pe propunerile europene și ale Kievului și a fost simplificat pentru acest studiu, implică acceptarea de facto a ocupației ruse, fără recunoașterea oficială a teritoriilor ocupate. Rusia controlează aproximativ o cincime din Ucraina, inclusiv Crimeea și părți din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

Potrivit digi24.ro, sondajul mai arată că 75% dintre ucraineni resping categoric condițiile de pace cerute de Rusia, care includ cedarea regiunii Donețk și interzicerea aderării la NATO. În schimb, 74% cred că Ucraina poate câștiga războiul dacă există sancțiuni mai dure la adresa Rusiei și sprijin internațional constant.

Directorul KIIS, Anton Hrushetskyi, spune că rezultatele reflectă atât încrederea populației că rezistența față de Rusia nu este zadarnică, cât și deschiderea pentru compromisuri dificile. Sondajul s-a desfășurat între 2 și 14 septembrie, pe un eșantion de 1.023 de persoane din teritoriile controlate de guvernul ucrainean.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete