Susținătorii lui Trump instigă la revolte si violențe după verdictul condamnării: Să știe că are o armată dispusă să lupte
Inapoi

Susținătorii lui Trump instigă la revolte si violențe după verdictul condamnării: Să știe că are o armată dispusă să lupte

Postat pe 31 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Susţinătorii fostului preşedinte american Donald Trump au inundat site-urile pro-Trump cu apeluri la revolte, revoluţie şi represalii violente, fiind înfuriaţi de condamnarea acestuia pentru 34 de infracţiuni de către un juriu din New York, relatează Reuters. După ce Trump a devenit primul preşedinte american condamnat penal, susţinătorii săi au răspuns cu zeci de postări online violente, potrivit unei analize realizată de Reuters asupra comentariilor de pe trei site-uri care îl susţin pe Trump: platforma Truth Social a fostului preşedinte, Patriots.Win şi Gateway Pundit, informează News.ro. Unii dintre susţinători au instigat la atacuri asupra juraţilor, executarea judecătorului Juan Merchan, sau pur şi simplu la război civil şi insurecţie armată. „Cineva din New York care nu are nimic de pierdut trebuie să aibă grijă de Merchan” (judecătorul care a stabilit sentința), a scris un comentator pe Patriots.Win. „Să sperăm că va fi întâmpinat de ilegali cu o macetă”, arată un comentariu dintr-o postare care face referire la imigranţii ilegali. Pe Gateway Pundit, o postare sugerează împuşcarea liberalilor după verdict. „Este timpul să începem să le dăm capace unor stângişti”, spunea postarea. „Acest lucru nu poate fi rezolvat prin vot”, adaugă utilizatorul. Ameninţările cu violenţă şi retorica de intimidare au crescut rapid după ce Trump a pierdut alegerile din 2020 şi a afirmat în mod fals că votul a fost furat. Acum, în timp ce îşi face campanie pentru un al doilea mandat la Casa Albă, Trump i-a prezentat, fără dovezi, pe judecătorii şi procurorii din procesele sale ca fiind instrumente corupte ale administraţiei Biden, care intenţionează să-i saboteze candidatura la Casa Albă. Loialiştii săi au răspuns cu o campanie de ameninţări şi intimidări care vizează judecătorii şi funcţionarii din instanţe. Un juriu format din 12 membri l-a găsit joi pe Trump vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a acoperi o plată, făcută înainte de alegerile din 2016, către o vedetă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să păstreze tăcerea despre o întâlnire sexuală pe care ar fi avut-o. „A fost o ruşine, a fost un proces măsluit de un judecător labil, care era corupt”, a declarat Trump reporterilor după aflarea verdictului, reluând comentarii pe care le-a făcut adesea în timpul procesului. Sentinţa va fi pronunţată la 11 iulie, cu câteva zile înainte ca Partidul Republican să îl nominalizeze oficial pe Trump drept candidatul său pentru funcţia de preşedinte la alegerile din 5 noiembrie. Trump a negat că a comis vreo infracţiune şi este de aşteptat să facă apel. Trump şi-a continuat, la rândul său, atacurile online după verdict. Pe site-ul Truth Social, el l-a numit pe judecătorul Merchan „foarte labil” şi a criticat instrucţiunile date juriului ca fiind nedrepte. Un comentator a răspuns prin postarea unei imagini cu o spânzurătoare şi un ştreang cu descrierea: „Mafiotul trădător al sistemului justițiar!!!”. Jacob Ware, coautor al cărţii „God, Guns, and Sedition: Far-Right Terrorism in America„ tradusă „Dumnezeu, arme şi răzvrătire: Terorismul de extremă dreapta în America”, a declarat că limbajul violent folosit de adepţii lui Trump este o dovadă a „capacităţii de nezdruncinat a fostului preşedinte de a mobiliza susţinătorii mai extremişti la acţiune, atât la urnele de vot, cât şi prin violenţă”. „Până când şi dacă nu acceptă procesul, reacţia extremistă la problemele sale legale va fi una de tip militant”, a declarat Ware, cercetător la Council on Foreign Relations. Un purtător de cuvânt al organizaţiei Truth Social a declarat: „Este greu de crezut că Reuters, cândva un serviciu de ştiri respectat, a căzut atât de jos încât a publicat un articol atât de manipulator, fals, defăimător şi transparent de stupid ca acesta, doar din răutate politică”. Toate cele trei site-uri au politici împotriva limbajului violent, iar unele dintre postări au fost ulterior eliminate. Reprezentanţii Patriots.Win şi Gateway Pundit nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. De asemenea, un purtător de cuvânt al lui Trump nu a răspuns la un e-mail prin care se solicitau comentarii, precizează Reuters. După verdictul de joi, mulţi dintre susţinătorii lui Trump au spus, de asemenea, că este o dovadă că sistemul politic american este distrus şi că doar o acţiune violentă poate salva ţara. „1.000.000 de oameni (înarmaţi) trebuie să meargă la Washington şi să-i spânzure pe toţi. Aceasta este singura soluţie”, se spune într-o postare pe Patriots.win. Un alt ultilizator a adăugat: „Trump ar trebui să ştie deja că are o armată dispusă să lupte şi să moară pentru el dacă spune cuvintele... Voi trece la arme, dacă mi le cere”. Alte postări au îndemnat în mod special la atacarea democraţilor, sugerând în unele cazuri să fie împuşcaţi. „America complet distrusă de democrați. Încărcați și armați”, a scris un utilizator pe Gateway Pundit. În timp ce postările identificate de Reuters îndemnau la violenţă sau insurecţie, cele mai multe dintre ele nu se încadrau în standardul legal pentru a fi considerate o ameninţare care poate fi urmărită penal. De obicei, este nevoie de dovezi că acel comentariu reflectă o intenţie clară de a acţiona sau de a insufla teamă, altfel rămâne o simplă sugestie a unui rezultat înfricoşător, explică Reuters. Cu toate acestea, un cercetător care studiază miliţiile extremiste a declarat că verdictul de vinovăţie ar putea inspira violenţa prin consolidarea convingerii unora dintre susţinătorii lui Trump că acesta este victima unei conspiraţii orchestrate de duşmanii săi. „Cred că mulţi dintre aceşti oameni caută de ceva vreme o scuză pentru a se mobiliza, poate”, a declarat Amy Cooter de la Centrul pentru terorism, extremism şi contraterorism al Institutului de Studii Internaţionale Middlebury. „Sper să mă înşel. Totuşi, am spus de mult timp că nu aş fi şocată să văd violenţe ca urmare a unui verdict de vinovăţie, fie îndreptate împotriva juraţilor, sau a altor persoane legate de acest caz”, a mai adăugat cercetătoarea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

12:01

Rată de promovare finală la Bacalaureat în Buzău: 79,01%

Inspectoratul Școlar Județean Buzău a comunicvat astăzi rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2025 în Buzău, după contestații. În documentul remis de ISJ Buzău se arată că rata de promovare a crescut la 79,01% după reevaluarea lucrărilor. Pentru candidații din promoția curentă, procentul de promovare este 82,80%, iar pentru cei din promoțiile anterioare de 37,5%. Din totalul de 2.106 candidați prezenți,la examenul de Bacalaureat 1.664 au fost declarați promovați astfel:
Image Description

10:11

Ce trebuie să știi despre încetarea plafonării prețurilor la energia electrică începând cu 1 iulie 2025?

Începând cu data de 1 iulie 2025, schema de sprijin pentru energie electrică prevăzută de OUG nr. 6/2025 încetează, iar prețurile finale plafonate de care ai beneficiat conform reglementărilor în vigoare nu vor mai fi aplicabile. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă aceste schimbări pentru tine, Electrica Furnizare îți pune la dispoziție un ghid cu informații esențiale. Energia electrică parcurge un lanț complex – producție, transport, distribuție și furnizare
Image Description

09:34

Nouă formă de presiune. De la greci, la bulgarii de la Buzău

Zilnic pe șantier. A fost noua formă de presiune pusă de secretarul de stat din Ministerul Transporturilor pe constructorul grec al centurii A0 a Bucureștiului. Presiunea a dat roade! Astăzi de la ora 17.00 se va da în trafic lotul de autostradă (A0 Sud, lot 3) care va permite circulația de la Pitești (în curând și de la Craiova) până la Constanța exclusiv pe autostradă. Scrioșteanu a anunțat pe facebook
Image Description

01:03

Sebastian Burneci aduce în premieră la Buzău cel mai important big band independent din România

În deschiderea celei de-a doua ediții a festivalului „Buzău Sounds of Jazz”, pe 4 iulie, publicul buzoian are parte de un moment istoric: pentru prima oară pe o scenă din acest oraș urcă „Bucharest Jazz Orchestra”, cel mai important big band independent din România, condus de trompetistul Sebastian Burneci. Cu o carieră internațională solidă și o pasiune profundă pentru jazzul contemporan, Burneci revine în atenția publicului cu un proiect de
Image Description

00:51

A fost cel mai influent om din țară. Acum plânge în instanță și cere eliberarea din pușcărie

Judecătoria Ploieşti se va pronunţa pe 1 iulie cu privire la cererea de liberare condiţionată înaintată de fostul ministru al Turismului Elena Udrea încarcerată la penitenciarul pentru femei de la Târgşoru Nou. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti care au luat în discuţie joia trecută cererea de liberare condiţionată a buzoiencei, au stabilit data de 1 iulie ca termen în care se vor pronunţa asupra solicitării fostului ministru. În ultimele luni, fostul ministru
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:18

- Maramures - Atelierele #tbi ajung la Baia Mare: un nou prilej de dialog și colaborare în businessul local

Pe 10 iulie 2025, Baia Mare devine gazda unei ediții speciale a Atelierelor #tbi – un eveniment dedicat antreprenorilor, profesioniștilor și tuturor celor interesați de dezvoltarea unei comunități de afaceri solide și inovatoare. Întâlnirea va avea loc la Hotel Magus, începând cu ora 13:00. Organizate sub umbrela #tbi, atelierele pun accent pe interacțiune reală, idei aplicabile și conexiuni autentice între oameni care cred în colaborare și progres. Participanții se vor
Image Description

12:17

- Dambovita - TÂRGOVIȘTE: Festivalul–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto” a ajuns la ediția a IV-a!

În perioada 29-31 august 2025, la Târgoviște va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative. Conform Regulamentului de mai jos, termenul limită pentru înscrieri este data de 15 august 2025. Organiztorii urează succes tuturor participanților!
Image Description

12:17

- Cluj - SCANDAL ÎN APAHIDA: Consilierii locali blochează un centru pentru copii cu dizabilități, pe fonduri europene. Apahida ar putea pierde banii! Din orgolii!

Consilierii locali din Apahida au astăzi pe masă din nou proiectul centrului pentru copii cu dizabilități. Vineri, în plenul Consiliului Local Apahida, consilierii au refuzat să voteze indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Centru Respiro pentru Copii cu Dizabilități”, blocând astfel o investiție majoră finanțată aproape integral din fonduri europene. Decizia este cel puțin controversată, având în vedere că contribuția comunei este de doar 2%, adică 141.572,64 lei (aproximativ 28.000 euro), restul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete