Armata ucraineană a transmis marţi că este angajată în lupte grele în apropierea oraşelor Pokrovsk şi Dobropilia, pe frontul din estul Ucrainei, şi a trimis acolo rezerve pentru a stăvili înaintarea trupelor ruse, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Armata rusă a reuşit o străpungere bruscă în apropierea oraşului minier Dobropilia, ofensivă ce ar putea urmări creşterea presiunii asupra Kievului înaintea summitului pe care îl vor avea vineri în Alaska preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump. Ucraina încearcă să minimalizeze această înaintare rusească, susţinând că este vorba doar despre „mici grupuri” de soldaţi ruşi care încearcă să se infiltreze în spatele liniilor ucrainene şi că „distruge” aceste grupuri. Hărţile de front ale platformei ucrainene de analiză militară DeepState arată însă că în ultimele zile unităţile ruse au avansat cel puţin zece kilometri pe două direcţii, în cadrul unei ofensive ce ar putea urmări pe termen mai lung obţinerea în final a controlului complet asupra provinciei Doneţk. Conform aceleiaşi platforme, exploatând insuficienţa efectivelor de luptă ale armatei ucrainene, trupele ruse au depăşit trei sate pe sectorul frontului unde sunt situate oraşele Kostiantinivka şi Pokrovsk, pe cel din urmă încercând de mai mult timp să-l încercuiască. "Situaţia este destul de haotică, întrucât inamicul, care a identificat lacune în defensiva noastră, se infiltrează tot mai mult în adâncime, încearcă să se consolideze rapid şi să acumuleze forţe pentru alte înaintări", explică DeepState. Analiştii militari ucraineni cred totuşi că armata ucraineană are capacitatea de a neutraliza această ameninţare, mai ales că înaintarea rusă se desfăşoară pe un coridor îngust, unde trupele ruse riscă să cadă sub încercuire şi sunt expuse pe flancuri unor contraatacuri ucrainene potenţial devastatoare. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a ordonat desfăşurarea de întăriri „pentru a detecta şi distruge grupurile de sabotaj inamice care penetrează linia defensivă”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Andrii Kovalov. Acesta afirmă că armata rusă îşi foloseşte superioritatea numerică pentru a încerca să se infiltreze în liniile de apărare ucrainene în grupuri mici, dar susţine că aceste încercări ar fi fost zădărnicite şi ar fi provocat pierderi mari inamicului. Un alt purtător de cuvânt militar ucrainean, Viktor Trehubov, a minimalizat şi el această evoluţie, afirmând că infiltrarea rusească nu constituie o descoperire importantă a frontului. În schimb, un analist militar al centrului finlandez de reflecţie (think-tank) Black Bird Group, Pasi Paroinen, vorbeşte despre o deteriorare rapidă a situaţiei defensivei ucrainene, forţele ruseşti infiltrându-se dincolo de liniile ucrainene până la o adâncime de aproximativ 17 kilometri în ultimele trei zile. „Unităţile ruseşti cele mai avansate ar fi ajuns pe şoseaua dintre Dobropilia şi Kramatorsk, iar grupuri ruseşti de infiltrare au fost semnalate chiar în apropiere de Dobropilia”, notează analistul citat. Totuşi, blogul ucrainean de analiză militară Tatarigami_UA notează că, deşi "situaţia actuală este gravă, este departe de colapsul sugerat de unii". Corpul ucrainean de elită Azov a fost de asemenea desfăşurat pentru o opri înaintarea rusă. "Situaţia este dinamică şi complexă. Inamicul suferă pierderi semnificative de personal şi echipamente", susţine batalionul Azov, într-un mesaj pe Telegram. În acest timp, un fost consilier al Kremlinului, Serghei Markov, afirmă că unităţile ruse au reuşit să avanseze datorită "unui colaps parţial al frontului" din cauza efectivelor insuficiente ale armatei ucrainene. „Această străpungere este ca un cadou pentru Putin şi Trump la negocierile” ce vor avea loc vineri, crede Markov, sugerând că înaintarea rusească ar putea creşte presiunea asupra Kievului să cedeze unele teritorii pentru a preveni ocuparea de către armata rusă a întregii provincii Doneţk. Însă pentru a reuşi acest lucru, forţele ruse ar trebui mai întâi să preia controlul asupra oraşelor Slaviansk, Kramatorsk, Drujkivka şi Kostiantinivka, pe care analiştii militari ruşi le descriu drept "oraşe fortăreaţă". Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenskii a respins public ideea de a ceda teritorii Rusiei. Dar Zelenski a fost atenţionat pe reţeaua socială X de un fost comandant al batalionului Azov, Bogdan Krotevici, de "degringolada totală" a trupelor ucrainene pe linia frontului. "Linia de angajare în luptă ca linie fixă nu mai există în prezent", a remarcat acesta. Trump şi Putin sunt aşteptaţi să discute vineri în Alaska un posibil acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Potrivit presei americane, Rusia ar fi propus să oprească ofensiva de-a lungul actualei linii a frontului în provinciile Zaporojie şi Herson, situate în sud-estul şi sudul Ucrainei, şi să-şi retragă trupele din provinciile Dnipropetrovsk (centru), Sumî (nord) şi Harkov (nord-est), dar numai în schimbul controlului deplin asupra regiunii Donbas, respectiv asupra provinciilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei. Provincia Lugansk este singura pe care armata rusă a reuşit să o ocupe aproape integral, în timp ce o parte din Doneţk se află în continuare sub control ucrainean.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.