Vaticanul se opune schimbării de sex, dar și incriminării homosexualităţii. Cum se poziționează biserica catolică față de teoria de gen
Inapoi

Vaticanul se opune schimbării de sex, dar și incriminării homosexualităţii. Cum se poziționează biserica catolică față de teoria de gen

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Vaticanul şi-a reafirmat luni opoziţia faţă de schimbarea de sex, teoria genului şi maternitatea surogat, precum şi faţă de avort şi eutanasie, la patru luni după ce a sprijinit binecuvântarea pentru cuplurile de acelaşi sex. Biroul doctrinar al Vaticanului (DDF) a publicat documentul „Dignitas infinita” (Demnitate infinită) în urma unei vehemente împotriviri conservatoare, în special în Africa, împotriva documentului său privind problemele LGBT. Nu există totuşi nicio sugestie că noul text, care descrie ceea ce Biserica percepe ca fiind ameninţări la adresa demnităţii umane, a fost pregătit ca răspuns direct la disputa privind binecuvântările pentru persoanele de acelaşi sex, întrucât a fost elaborat timp de cinci ani. Dar a fost supus unor revizuiri ample în această perioadă, notează Reuters, preluată de News.ro. Papa Francisc a aprobat documentul după ce a cerut ca în el să fie menţionate şi „sărăcia, situaţia migranţilor, violenţa împotriva femeilor, traficul de persoane, războiul şi alte teme”, a precizat într-un comunicat şeful DDF, cardinalul Victor Manuel Fernandez. În document se spune că practica de mamă surogat încalcă demnitatea atât a mamei surogat, cât şi a copilului şi aminteşte că, în ianuarie, Papa Francisc a calificat-o drept „josnică” şi a îndemnat la o interdicţie globală. În ceea ce priveşte teoria genului, documentul Vaticanului spune că „a dori o autodeterminare personală, aşa cum prescrie teoria genului, în afara acestui adevăr fundamental că viaţa umană este un dar, echivalează cu o concesie pentru vechea tentaţie de a se face pe sine Dumnezeu, intrând în competiţie cu adevăratul Dumnezeu al iubirii care este revelat în Evanghelie”. Teoria genului, numită adesea ideologie de gen de către detractorii săi, sugerează că genul este mai complex şi mai fluid decât categoriile binare de bărbat şi femeie şi că depinde de mai mult decât de caracteristicile sexuale vizibile. În ceea ce priveşte schimbările de sex, Vaticanul spune că „orice intervenţie de schimbare de sex, de regulă, riscă să ameninţe demnitatea unică pe care persoana a primit-o din momentul concepţiei”. Documentul recunoaşte că unele persoane pot fi supuse unei intervenţii chirurgicale pentru a rezolva „anomalii genitale”, dar subliniază că „o astfel de procedură medicală nu ar constitui o schimbare de sex în sensul dorit aici”. În acelaşi timp, textul denunţa, de asemenea, ca fiind contrar demnităţii umane, faptul că „în unele locuri, nu puţine persoane sunt încarcerate, torturate şi chiar private de bunul trai numai din cauza orientării lor sexuale”. În altă parte, documentul reafirmă condamnarea permanentă a Vaticanului faţă de avort, eutanasie şi pedeapsa cu moartea, citându-i pe Papa Francisc, pe predecesorii săi Benedict al XVI-lea şi Ioan Paul al II-lea şi documente anterioare ale Vaticanului. De asemenea, textul menţionează abuzul sexual ca fiind o ameninţare la adresa demnităţii umane - recunoscând că este „răspândit în societate”, inclusiv în cadrul Bisericii Catolice - precum şi violenţa împotriva femeilor, hărţuirea cibernetică şi alte forme de abuz online. Vaticanul se opune incriminării homosexualităţii, aşa cum este practicată de mai multe ţări cu sprijinul unor grupuri catolice, a declarat luni şeful biroului de doctrină al Vaticanului. Prezentând documentul care a reafirmat opoziţia Vaticanului faţă de schimbările de sex, teoria genului şi maternitatea prin surogat, cardinalul Victor Manuel Fernandez a calificat legile care pedepsesc homosexualitatea drept „o mare problemă” şi a spus: „Bineînţeles că nu suntem în favoarea incriminării”. Fernandez, un teolog liberal pe care Papa Francisc l-a numit în fruntea Dicasteriului pentru Doctrina Credinţei de la Vatican în urmă cu mai puţin de un an, a declarat că este „dureros” să vadă că unii catolici susţin legile anti-homosexualitate. În februarie 2023, întorcându-se dintr-o călătorie în Africa, unde relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt adesea tabu, Papa Francisc a declarat că legile care incriminează persoanele LGBT sunt un păcat şi o nedreptate, deoarece Dumnezeu îi iubeşte şi îi însoţeşte deopotrivă şi pe cei care au atracţie pentru persoanele de acelaşi sex. „Incriminarea homosexualităţii este o problemă care nu poate fi ignorată”, a spus papa, citând statistici anonime potrivit cărora 50 de ţări incriminează persoanele LGBT „într-un fel sau altul” şi alte 10 au legi care includ pedeapsa cu moartea. Sub conducerea Papei Francisc, Biserica Catolică a devenit mai deschisă faţă de persoanele LGBT. În decembrie, biroul cardinalului Fernandez a emis un document istoric, care permite binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex, declanşând o reacţie conservatoare substanţială. Cu toate acestea, învaţătura Bisericii spune, în mod oficial, că actele homosexuale sunt „o tulburare intrinsecă”. Răspunzând la o întrebare dacă un astfel de limbaj poate fi modificat, cardinalul Fernandez a spus: „Este adevărat că este o expresie foarte puternică şi că are nevoie de multe explicaţii, poate că am putea găsi una mai clară”. El a explicat că ideea învăţăturii catolice este că actele homosexuale nu pot egala „imensa frumuseţe” a uniunilor heterosexuale, dar este de acord că Biserica „ar putea găsi cuvinte mai potrivite pentru a exprima” acest lucru.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

00:47

Fabricate în România, ajunse în jud. Buzău

Îmbunătățire considerabilă a transportului public din din al doilea oraș ca mărime al jud. Buzău: Râmnicu Sărat. Societatea locală de transport public (TUC SA) a lansat în trafic cele 8 autobuze electrice marca ATP Bus. Electricele sunt produse în România de SC ATP TRUCKS AUTOMOBILE SRL din Baia Mare: Conform listafirme.ro, TUC SA Rm. Sărat și-a mărit de patru ori numărul de angajați față de 2021. Și cifra de afaceri
Image Description

15:01

„Vreau să fiu medic zi de zi”

Decizie, pentru mulți ciudată, anunțată azi de medicul Carmen Orban (senator PSD). Propusă pentru funcția de ministru al Sănătății, și cu șanse foarte mari de a face parte din viitorul guvern Bolojan, Carmen Orban a anunțat azi că „declină nominalizarea”. „Misiunea mea de suflet este cea de medic și nu îmi doresc, în acest moment al vieții mele profesionale, să renunț la a fi medic zi de zi”, a spus
Image Description

10:26

De ce merită să investești într-o cursieră pentru sezonul de vară

Ciclismul pe șosea este una dintre cele mai eficiente și plăcute forme de mișcare în aer liber. Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate și condiția fizică, turele cu bicicleta pe drumuri întinse, înconjurate de natură, oferă un sentiment de libertate greu de egalat. Iar vara este perioada ideală pentru a redescoperi plăcerea de a pedala pe asfalt cu o bicicletă rapidă și eficientă. Bicicletele cursiere sunt optimizate pentru șosea: cadru
Image Description

00:50

Strada Veteranilor va deveni o arteră importantă în Buzău

Strada Veteranilor va deveni o arteră importantă în Buzău Zilele trecute, muncitorii de la Urbis au finalizat turnarea asfaltului pe segmentul mijlociu al străzii Veteranilor, conectând astfel Soseaua Nordului cu bulevardul Stadionului. În același timp, lucrătorii se pregătesc pentru asfaltarea ultimului segment, situat dinspre Soseaua Nordului, ceea ce va crește semnificativ rolul acestei străzi în infrastructura locală. Potrivit buzoienii.ro, important de menționat este că, odată cu finalizarea centurii Buzaului de către compania
Image Description

22:31

Încep de luni etapa a treia de dezinsectie în municipiul Buzău

De luni, în municipiul Buzău va începe cea de-a treia etapă de dezinsectie la sol, pentru combaterea țânțarilor și a altor insecte. Potrivit unei informări, în zilele de vineri și sâmbătă, dacă vremea nu va fi ploioasă, va avea loc și o dezinsectie aeriană. Aceasta va fi realizată cu ajutorul unui elicopter care va survola orașul începând cu ora 05:00 dimineața, pulverizând substanța folosită pentru combaterea insectelor. Reprezentanții autorităților notează că
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:09

- Gorj - Peste 2.700 de elevi din Gorj susțin Evaluarea Națională 2025

Peste 2.700 de absolvenți de clasa a VIII-a din județul Gorj sunt așteptați să participe la Evaluarea Națională 2025, care începe luni, 23 iunie. Deși la simularea organizată în primăvară s-au prezentat puțin peste 2.500 de elevi, autoritățile școlare anticipează o prezență mai mare la examenele oficiale. Candidații vor susține două probe obligatorii: Limba și literatura română pe 23 iunie și Matematică pe 25 iunie. Elevii care au urmat cursurile
Image Description

23:02

- Botosani - Incendiu la un service auto din Botoșani. Intervenție urgentă a pompierilor (VIDEO)

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică seară, în incinta service-ului auto Lux-Auto din municipiul Botoșani. Potrivit primelor informații, mai multe autoturisme aflate în curtea atelierului au fost cuprinse de flăcări, iar focul s-a extins cu rapiditate de la un vehicul la altul. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, care au intervenit pentru a limita extinderea incendiului și pentru a
Image Description

22:39

- Gorj - Un pesedist este dispus să colaboreze cu Radu Miruță să continue activitatea CEO

Politicienii locali vor fi obligați să colaboreze din plin în lunile următoare pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia. Se are în vedere modificarea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia pentru ca activitatea să continue și după data de 1 ianuarie 2026. În caz contrar, grupurile energetice și carierele miniere vor intra în rezervă. Problema este că nu se știe ce activități vor mai fi desfășurate de salariați în perioada în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete