Accident grav în Neamţ: O tânără a murit, iar alţi trei au fost răniţi
Inapoi

Accident grav în Neamţ: O tânără a murit, iar alţi trei au fost răniţi

Postat pe 20 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. La faţa locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi poliţişti rutieri. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autoturismului o persoană în stare de inconştienţă. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ. Din păcate, victima, o tânără în vârstă de 20 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa, citat de Agerpres. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 20 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din oraşul Târgu-Neamţ, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un podeţ betonat. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul tinerei şi rănirea altor trei persoane, pasageri în autoturism, cu vârste de 16, 17, respectiv 18 ani, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu. Cei trei tineri răniţi au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

10:31

Cele mai frecvente greșeli pe care să le eviți la rezervarea unei croaziere în Caraibe

Planificarea unei croaziere în Caraibe poate fi un vis devenit realitate, dar există câteva capcane comune care îți pot transforma vacanța de vis într-o experiență mai puțin plăcută. De la alegerea momentului nepotrivit pentru rezervare până la neatenția la detalii esențiale, există o serie de greșeli frecvente pe care mulți călători le fac. Acest articol te va ghida prin cele mai obișnuite erori, oferindu-ți sfaturi practice pentru a le evita,
Image Description

01:05

Pensiile buzoienilor, mai mici cu un milion de euro în august

Casa Județeană de Pensii Buzău a anunțat că, numai în luna august, valoarea totală a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) reținute din pensiile care depășesc pragul legal de 3.000 de lei s-a ridicat la peste 5 milioane de lei, respectiv un milion de euro, srie „Capital”. Cea mai mare sumă reținută pentru o singură pensie a fost de 4.000 lei, în timp ce cea mai mică a fost
Image Description

00:57

Directorii și angajații Romsilva de la Buzău, premiați în ciuda pierderilor societății

Şase direcţii silvice – Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Tulcea – au înregistrat pierderi financiare mari în cinci ani consecutivi, în perioada 2020-2024, relevă concluziile raportului întocmit de Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), relatează „Agerpres”. Conform documentului, controlul a vizat indicatorii financiari, modul de gestionare a resurselor umane, utilizarea fondurilor speciale destinate pădurilor, precum şi modul de acordare a premiilor şi participării la profit
Image Description

00:39

Pe cine susține primarul Toma la șefia PSD: un social-democrat salvat din mâinile DNA de votul senatorilor

Senatorul social-democrat Titus Corlățean și-a anunțat, duminică, decizia de a candida la șefia PSD, unde îl va avea drept adversar pe Sorin Grindeanu, „într-un moment deloc simplu pentru Partidul Social Democrat, care a ales să meargă către intrarea la guvernare într-o măsură deloc consolidată”. Întrebat, pe parcursul unei intervenții la Digi24 dacă este susținut în cadrul PSD pentru candidatură la conducerea partidului, având în vedere că balanța pare că înclină
Image Description

00:11

Proiect de transformare a spaţiilor verzi în mici livezi cu pomi fructiferi

Suprafeţe însemnate cu spaţii verzi din municipiul Buzău ar putea fi transformate în zone cu pomi fructiferi, în cazul în care un proiect de hotărâre depus la Primărie va trece de votul consilierilor locali. Inițiativa – care urmăreşte să ofere acces buzoienilor la produse naturale, netratate chimic – este inspirată din Noua Zeelandă şi din oraşe ale Uniunii Europene. Astfel, pe lângă castani, tei, platani, brazi sau alte specii de
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:20

- Neamt - Sfârșitul restricțiilor privind lichidele în aeroporturile UE întârzie: când vor putea pasagerii lua sticle mari în bagajul de mână

Sfârșitul restricțiilor privind lichidele în aeroporturile UE se apropie după aprobarea noilor scanere CT capabile să detecteze explozibili lichizi, însă pasagerii nu scapă încă de limita de 100 de mililitri. În paralel, continuă disputa între companiile aeriene și organizațiile de consumatori privind taxele suplimentare pentru bagajele de mână. Regula care interzice transportul în bagajul de mână a recipientelor cu lichide de peste 100 de mililitri, introdusă în 2006 după dejucarea
Image Description

12:18

- Vrancea - Un nou ofițer în echipa Jandarmeriei Vrancea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea își întâmpină noul coleg, sublocotenentul Stănescu Silvian Mihai, absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – promoția 2025. Tânărul ofițer își va desfășura activitatea în cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil – Ordine Publică, unde va fi implicat în misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, în sprijinul comunității vrâncene.
Image Description

12:17

- Constanta - VIDEO Radu Mazăre și-a redeschis hotelul din Madagascar, Mantasaly Resort! Fostul primar al Constanței, cu soția și băiatul cel mic în clipul de prezentare

În clipul de prezentare a hotelului fostului primar Radu Mazăre, acesta apare într-o imagine din spate alături de soția sa, Roxana Mihalache, și fiul lor, Aris, băiatul cel mic al fostului edil al Constanței. Situat pe o proprietate de 4,5 hectare, cu deschidere la ocean, la o distanță de 25 de kilometri de localitatea Diego Suarez, hotelul din Madagascar al primarului Radu Mazăre promite confort asigurat exclusiv prin energie solară,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete