Oana Țoiu: „Nu suntem într-un moment în care să putem cere salarii mai mari în MAE”
Inapoi

Oana Țoiu: „Nu suntem într-un moment în care să putem cere salarii mai mari în MAE”

Postat cu 14 ore în urmă

Update cu 13 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, spune că în acest moment nu se pot cere salarii mai mari în MAE. Ea adaugă însă că ministerul are nevoie de un buget mai mare, deoarece 0,8% din PIB nu este suficient. Țoiu a precizat că au economisit deja în primele două săptămâni două milioane din bugetul pe anul acesta. Oana Ţoiu a vorbit la Antena 1 despre detaşările la anumite ambasade şi consulate, potrivit News.ro. „În acest moment ne uităm la fiecare caz aparte. E foarte clar că cine a ajuns acolo fără competenţele necesare şi fără să creeze valoare pentru comunitatea sau pentru relaţiile noastre cu ţara respectivă ar trebui să nu continue în acel rol. Sunt însă şi oameni care au ajuns prin detaşare pentru că au fost perioade în care Ministerul Afacerilor Externe nu a avut angajări deloc, în perioada pandemiei, de exemplu, şi în câţiva ani înainte şi atunci s-au găsit resurse în acest mod pentru a compensa lipsa de personal din anumite ambasade, anumite consulate”, a spus Ţoiu. Ea a dat exemplul din Filipine, unde, „într-adevăr, când te uiţi la angajator, de la hingheri, pare inacceptabil”. „Am vrut să mă uit şi cum arată CV-ul persoanei respective şi ce face acolo. Şi este, de fapt, o persoană care a lucrat în Afganistan, în numele României, în trupele speciale, care are acest istoric în zona militară. Şi CV-ul este unul care i-ar permite, de exemplu, să aibă şi salariul dublu sau triplu faţă de cel pe care îl are acum. Este necesar să ne uităm la fiecare detaşat. Am întrebat şi colegii din minister dacă a vrut altcineva, în baza concursurilor, să se ducă în Filipine şi să nu fie nimeni dezavantajat. Au fost câteva concursuri la care nu a aplicat nimeni din interiorul ministerului, de exemplu”, a explicat ministrul de Externe. „Nu suntem într-un moment în care să putem cere salarii mai mari în MAE. Înţelegem asta. Suntem într-un moment în care sunt restricţii în bugetul public. Contribuim şi noi cu asta. Nu mai avem sporul de antenă, nu mă refer la mine personal, ci la bună parte a echipei. Am economisit deja în primele două săptămâni două milioane din bugetul de până la sfârşitul anului. Însă, anul viitor, pe termen mediu, dată ce restabilim, practic, echilibrul în bugetul public, trebuie să ne uităm serios la faptul că nu putem să avem doar 0,8% din PIB alocat în Ministerului Afacerilor Externe pentru mize atât de mari, cum sunt mizele pe care le are România acum internaţional”, a mai spus Ţoiu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

09:45

Cu mașina pe trotuar, direct în stâlpul semaforului VIDEO

„Ispravă” a unei șoferițe din Buzău la pătrunderea dinspre Col. Buzoianu pe Bd. Unirii. Șoferița a încurcat pedalele și a intrat cu viteză cu autoturismul pe trotuar, direct în stâlpul care susținea mai multe semafoare: Pentru că instalația de semaforizare s-a pus în funcțiune printr-un proiect cu fonduri europene e nevoie acum de întocmirea multor hârtii înainte ca o echipă de la Swarco să vină de la București pentru a
Image Description

09:20

Mobila lemn masiv – Secretul unei locuințe elegante și durabile

Atunci când alegi să investești în mobila lemn masiv, optezi nu doar pentru frumusețe estetică, ci și pentru calitate și durabilitate superioară. Lemnul masiv este apreciat de secole datorită aspectului său autentic și rezistenței impresionante în timp. În acest articol, vei descoperi principalele avantaje ale mobilei din lemn masiv și sfaturi utile pentru integrarea acesteia în locuința ta. Mobila lemn masiv este o alegere populară datorită numeroaselor sale beneficii. În
Image Description

00:18

O generație cu potențial, dar cu un viitor încă incert

Chiar dacă rezultatele nu au fost perfecte, naționala U19 de handbal feminin a României a făcut meciuri solide la Campionatul European de Juniori. Echipa națională feminină U19 a câștigat categoric ultimul meci din grupa intermediară, 43-25 cu Finlanda, urmând să joace în continuare pentru locurile 9-16 la campionatul european din Muntenegru. O victorie categorică, obținută în fața unei adversare modeste, care nu face decât să adâncească sentimentul de amărăciune cauzat
Image Description

00:18

Parcare de lux la Buzău – se propune plafonarea!

Un episod straniu petrecut recent în municipiul Buzău a stârnit reacții în rândul aleșilor locali. În urma unei licitații organizate pentru atribuirea unui loc de parcare într-un cartier de blocuri, un pensionar a licitat și a achitat cash suma record de 22.000 de lei pentru dreptul de a folosi locul timp de un an. Suma a surprins atât participanții, cât și organizatorii, având în vedere că prețul de pornire a
Image Description

00:18

Artiștii buzoieni, plătiți ca zilieri pentru prestațiile pe scenă?

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a transmis către media locală un comunicat de presă în care sunt detaliate domeniile de activitate în care se pot exercita activități cu caracter ocazional, desfășurate de zilieri. Lista prezentată include de la activitățile consacrate a fi executate de către zilieri, cum ar fi cele din agricultură, silvicultură, creșterea animalelor, sau prestații pe zona activităților din alimentația publică, servire băuturi, activități de întreținere peisagistică, inclusiv
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:18

- Cluj - Dan Petrescu, mesaj tranșant pentru jucătorii săi! „Bursucul” nu a stat mult pe gânduri: „Pentru mine cel mai important e să ne calificăm”

CFR Cluj va juca joi, 17 iulie 2025, meciul retur cu Paksi, în Gruia, de la ora 20:30, pentru un loc în turul al doilea preliminar al UEFA Europa League. În meciul tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0, iar Dan Petrescu a avut un mesaj clar pentru jucătorii săi, cu doar câteva ore înaintea meciului. „Eu răspund mereu echilibrat, chiar dacă nu convine. Campionatele României și Ungariei au
Image Description

10:16

- Cluj - Teroare nocturnă în Cluj: Gălăgie, urlete și motoare turate până spre dimineață! Locatarii sunt disperați. „Nu te mai poți odihni de ei!”

Urlete, râsete stridente, conversații la volum maxim și chiar motoare turate, toate se aud până după miezul nopții, uneori chiar și până la ora 1-2 dimineața. Locuitorii din zonă spun că situația a devenit insuportabilă și nu mai vorbim despre „un pic de gălăgie de vară”, ci despre o tulburare a liniștii publice și lipsă totală de respect față de comunitate. „Înțeleg că este vară, și eu am fost tânăr
Image Description

10:11

- Vrancea - Școala de Vară „Istorie și Tradiții în Vrancea” – când istoria se învață în școli, sate și muzee

În perioada 20–25 iulie, județul Vrancea devine loc de întâlnire între profesori, elevi, istorici, meșteri și comunități locale. Școala de Vară „Istorie și Tradiții în Vrancea” aduce împreună sala de clasă, muzeul și satul, într-un proiect care pune în valoare memoria locului. Evenimentul este organizat de Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Vrancea și Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, Muzeul Vrancei și Primăria Municipiului Focșani. Școala de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete