Spitalul Județean de Urgență face un pas important în diversificarea serviciilor medicale oferite pacienților, prin deschiderea primului laborator de somnologie din județ. Noua facilitate va permite diagnosticarea și tratarea tulburărilor de somn, afecțiuni tot mai frecvent întâlnite în rândul populației. Anunțul a fost făcut de Sorin Pătrașcu, managerul interimar al unității sanitare, în cadrul unei emisiuni locale. Potrivit acestuia, laboratorul va funcționa într-un spațiu dedicat, la etajul al doilea al clădirii principale a spitalului, unde vor fi amenajate patru paturi pentru monitorizarea pacienților pe timpul nopții. „Va fi un cabinet de sine stătător, cu patru paturi alocate, la etajul doi, în clădirea principal a Spitalului Județean. Prin înființarea acestui laborator, vom crește adresabilitatea și veniturile spitalului. Vom atrage un alt tip de pacient din comunitatea buzoiană”, a spus Sorin Pătrașcu la Focus TV. Somnologia este o ramură medicală în plină dezvoltare, care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul tulburărilor de somn. Laboratorul din Buzău va evalua pacienți cu apnee în somn, insomnii cronice, sindromul picioarelor neliniștite și alte tulburări asociate unei odihne deficitare. Pacienții vor beneficia de monitorizare cu echipamente moderne, iar în doar câteva zile pot primi un diagnostic clar, esențial pentru începerea unui tratament eficient. Deschiderea laboratorului vine într-un context în care incidența acestor patologii este în creștere, pe fondul stilului de viață tot mai stresant și a problemelor de sănătate asociate. În prezent, cei care au nevoie de investigații pentru tulburări de somn sunt nevoiți să se deplaseze în alte județe, cele mai apropiate centre fiind la București și Bacău. Odată cu inaugurarea laboratorului de la Buzău, pacienții din județ și din zonele învecinate vor avea acces mai rapid și mai ușor la investigații specializate. Laboratorul de somnologie este parte dintr-o strategie mai amplă a conducerii Spitalului Județean de a dezvolta servicii medicale moderne și de a atrage pacienți prin diversificarea paletei de specializări disponibile local.
Peste 70 la sută dintre cele 956 de persoane testate în cadrul Caravanei „Sănătatea vine la tine” – ediția a IV-a suferă de afecțiuni precum diabet, hipertensiune arterială, colesterol mărit sau obezitate, potrivit unui raport îngrijorător prezentat de Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), citat de „Agerpres”. Campania, desfășurată în perioada 3 mai – 29 iunie 2025, a oferit consultații și analize gratuite în opt localități rurale din șase județe
.
Am ales să scriu aceste rânduri nu dintr-o poziție medicală, ci din dorința sinceră de a vă atrage atenția asupra unui adevăr adesea trecut cu vederea: sănătatea orală nu doare. Însă absența durerii nu înseamnă absența problemelor. Ceea ce numim adesea „frica de dentist” este, de fapt, frica de necunoscut. Frica de a afla ceva ce nu vrem să știm. Frica de a fi judecați. Sau, poate, frica de a
.
Spitalul Județean de Urgență atrage atenția asupra unui fenomen medical îngrijorător: creșterea cazurilor de pancreatită acută. În 2024, aproape unul din zece pacienți internați în Compartimentul de Gastroenterologie au fost diagnosticați cu această afecțiune gravă, avertizează medicii. Monica Grigore, medic specialist gastroenterolog în cadrul SJU vorbește în cadrul unui interviu realizat de purtătorul de cuvânt al instituției medicale buzoiene, Adriana Bunilă, despre situația îngrijorătoare legată de numărul tot mai mare
.
Deși este un organ de mici dimensiuni, glanda tiroidă are un impact uriaș asupra întregului organism. Una dintre cele mai importante legături este cea cu inima: dezechilibrele hormonale cauzate de afecțiuni tiroidiene pot determina apariția sau agravarea unor boli cardiovasculare, unele dintre ele cu potențial letal. Dr. Elena Lăcrămioara Dumitrache, medic primar endocrinolog și specialist în diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Cardio Clinique NCS, explică ce riscuri ascund
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.