Arianna Vasile, o sportivă de doar 13 ani antrenată de Ioana Nicola, a participat weekendul acesta la Campionatul Național de Judo U16, desfășurat la Cluj-Napoca, unde a avut un parcurs excelent, concurând într-o categorie superioară de vârstă. Deși mai mică decât adversarele sale, Arianna a dat dovadă de curaj, ambiție și determinare, reușind să încheie competiția pe un meritoriu loc 3. Arianna nu se oprește aici. Ea se pregătește intens pentru următorul mare obiectiv: participarea la Balcaniada, unde este deja calificată după ce a obținut titlul de Campioană Națională la judo U15, categoria 63 kg. Buzoianca a contabilizat deja câteva performanțe excelente, precum titlul la Campionatele Balcanice U13 din 2023. Dintre cele patru medalii obținute de România, palmares cu care delegația tricoloră se clasa atunci a doua în concurs, una a fost adusă de Arianna. Tânăra practică judo de la 7 ani și are ca obiectiv autoimpus o medalie la Jocurile Olimpice. Judo-ul a fost introdus în programul olimpic încă din 1964 (Jocurile de la Tokyo) cu o singură excepție, în 1968, la JO din Mexic. Cu siguranță, drumul ei sportiv este abia la început, iar orașul Buzău are toate motivele să fie mândru de ea și să susțină mai departe tinerii care aleg să își construiască un viitor prin sport.
Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025. Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al
.
Liverpool a dat 150 de milioane pe Wirtz. Se vorbește deja intens, de vreo două luni, că pe Anfield ar putea ajunge și Alex Isaak, tot pe vreo sută și ceva de milioane. Vorbim de euro, evident. În orașul Beatleșilor au mai ajuns Ekitike, Kerkez, Mamardashvili și Frimpong. Un maghiar, un francez, un georgian și un batav, pentru fiecare achitându-se peste 35 de milioane de euro. E numai un exemplu
.
Un meci în care oaspeții din Sfântu Gheorghe erau priviți de mai toată lumea ca favoriți s-a derulat după cu totul alt scenariu. Metalul nu numai că s-a încăpățânat să dea peste cap pronosticurile, dar a și dominat o pretendentă aproape legitimă la promovare. Începutul a fost un pic ezitant, cu o greșeală a tânărului Opaiț, în urma căreia Câmpean a șutat de la 15 metri în butul stâng al
.
Fotbalul revine la Buzău, iar în centrul atenției se află Metalul, care sâmbătă dimineață primește vizita unei foste echipe de Superligă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Este primul meci oficial pe teren propriu pentru buzoieni în actualul sezon de Liga a II-a, o partidă care aduce pe „Cornel Negoescu” nu doar o adversară redutabilă, ci și câteva figuri cunoscute publicului local. Echipa antrenată de Valentin Stan a debutat cu stângul în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.