Nici n-au intrat bine în vacanță, că au anunțat deja datele calendarului de vară. Metalul se va reuni pe 10 iunie, urmând să plece în cantonament abia după o lună de pregătire. Zece zile ar urma să dureze pregătirea centralizată de pe pământ bulgăresc, interval de timp în care alb-albaștrii vor programa și câteva meciuri de verificare. Conform calendarului făcut public, 13, 16 și 19 iulie ar fi zilele rezervate pentru meciuri amicale, urmând ca pe 20 iulie delegația Metalului să revină la Buzău. Până la plecarea în cantonament, vor exista și unul sau două meciuri de pregătire, datele urmând a fi stabilite. Anul trecut, alb-albaștrii se deplasau în cantonament tot la Bansko. Deocamdată, putem vorbi despre un lot subțiat numeric, după ce la finele sezonului au plecat mulți jucători. Cel mai probabil, Vali Stan va începe pregătirea de vară și cu câțiva puști de la grupa Under 19. Chiar după finala de Cupa României, a fost promovat Andrei Biciușcă, un adolescent de perspectivă, născut în 2006, după ce, în anturajul echipei mari se mai aflau câțiva tineri din pepiniera proprie. Antrenorul, împreună cu oamenii din conducere, au la dispoziție cam o lună de zile să reușească înregimentarea unor jucători cu care să atace sezonul viitor. Cu toate că perioada de mercato se întinde până aproape de iarnă, ideal ar fi ca fotbaliștii transferați să efectueze împreună cu restul echipei cantonamentul din Bulgaria. Deocamdată, chiar după încheierea sezonului, alb-albaștrii au anunțat numai numele celor de care s-au despărțit. Portarul George Micle nu va continua la Metalul, dar nici patru fundași nu vor rămâne, Ciprian Perju, Bogdan Panaite, Darius Grosu și Marian Manea. La mijlocul terenului, conducerea trebuie să caute și să găsească înlocuitori pentru Charles Acolatse, Eduard Rusu și Alin Manea, ei precizând că nu vor să rămână, ci să caute noi angajamente.
Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025. Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al
.
Liverpool a dat 150 de milioane pe Wirtz. Se vorbește deja intens, de vreo două luni, că pe Anfield ar putea ajunge și Alex Isaak, tot pe vreo sută și ceva de milioane. Vorbim de euro, evident. În orașul Beatleșilor au mai ajuns Ekitike, Kerkez, Mamardashvili și Frimpong. Un maghiar, un francez, un georgian și un batav, pentru fiecare achitându-se peste 35 de milioane de euro. E numai un exemplu
.
Un meci în care oaspeții din Sfântu Gheorghe erau priviți de mai toată lumea ca favoriți s-a derulat după cu totul alt scenariu. Metalul nu numai că s-a încăpățânat să dea peste cap pronosticurile, dar a și dominat o pretendentă aproape legitimă la promovare. Începutul a fost un pic ezitant, cu o greșeală a tânărului Opaiț, în urma căreia Câmpean a șutat de la 15 metri în butul stâng al
.
Fotbalul revine la Buzău, iar în centrul atenției se află Metalul, care sâmbătă dimineață primește vizita unei foste echipe de Superligă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Este primul meci oficial pe teren propriu pentru buzoieni în actualul sezon de Liga a II-a, o partidă care aduce pe „Cornel Negoescu” nu doar o adversară redutabilă, ci și câteva figuri cunoscute publicului local. Echipa antrenată de Valentin Stan a debutat cu stângul în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.