FOTO / Atmosferă super, fotbal așa și-așa
Inapoi

FOTO / Atmosferă super, fotbal așa și-așa

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Sport
Fără trei titulari incontestabili, Nehoiu a pierdut prima manșă a barajului pentru Liga a III-a, disputată duminică împotriva celor de la Victoria Traian. Buzoienii au fost încurajați de peste 1.500 de microbiști, o asistență care nu se mai văzuse de pe la mijlocul anilor ’90, atunci când gazdele jucau barajul cu Filipeștii de Pădure. Duminică, publicul n-a fost însă factorul decisiv. Primul sfert de oră a fost echilibrat, cu mijlocul dominat de Carpați, însă cu câteva acțiuni periculoase ale oaspeților, un avertisment pentru ceea ce avea să urmeze. Prima ocazie a buzoienilor a venit de la Dragoș Ioniță care a „șters” cu capul un balon trimis de Bobe din lateral, însă mingea s-a dus pe lângă. Bobe a avut cea mai mare ocazie a nehoienilor din prima repriză. Scăpat singur în careul advers, a fost deposedat în ultimul moment de un fundaș apărut parcă de nicăieri. Rapid, s-a făcut 0 la 1, la capătul unei faze legate frumos de oaspeți în flancul stâng al defensivei nehoiene; Mogoș a fost cel care a trimis în plasa laterală, la colțul lung, din unghi, fără șanse pentru portarul Andrei. Carpați a încercat să revină, s-a aruncat în atac, a pus presiune, însă până la pauză șanse reale de gol n-au existat. Mai toate baloanele au fost aruncate pe Florin Alexandru, însă fostul jucător al Clinceniului n-a fost cheia potrivită pentru spargerea defensivei oaspeților. Gazdele n-au strălucit nici după pauză. Minutul 66 a adus prima ocazie notabilă, la șutul din 25 de metri expediat de Ioniță, respins de portarul brăilenilor. Timpul s-a scurs apoi în favoarea Victoriei, o echipă care a tot pus probleme în flancurile gazdelor. Din flanc avea să vină cea mai mare ocazie a partidei, ratată cu nonșalanță de Mogoș, autorul primului gol. Servit excelent la marginea careului, atacantul Victoriei a „înălțat zmeul” șutând peste poartă, dintr-o poziție în care e mai greu să ratezi. La 0-2, șansele nehoienilor ar fi devenit aproape nule. Ultimele minute i-au găsit pe cei de la Carpați masați în preajma careului oaspete. A venit și o ocazie mare, în minutul 95, la capătul unei lovituri libere trimisă bine în careu și care își găsise adresant. Ioniță a primit balonul, a avut timp și de preluare, pierzând apoi un tempo înainte de a trimite balonul în plasă. Nu s-a dat nici penalty, cu toate că toată lumea ridicase mâna, astfel că fluierul final a consemnat succesul Victoriei Traian.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Medicul Mihaela Drăgan: „Aproximativ doi din cinci pacienți internați suferă de anemie feriprivă”

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025. Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al .

Sport

FOTO / Un model greu de replicat, dar imposibil de ignorat

Liverpool a dat 150 de milioane pe Wirtz. Se vorbește deja intens, de vreo două luni, că pe Anfield ar putea ajunge și Alex Isaak, tot pe vreo sută și ceva de milioane. Vorbim de euro, evident. În orașul Beatleșilor au mai ajuns Ekitike, Kerkez, Mamardashvili și Frimpong. Un maghiar, un francez, un georgian și un batav, pentru fiecare achitându-se peste 35 de milioane de euro. E numai un exemplu .

Sport

FOTO / Metalul, bine de tot. Buzoienii au remizat cu  Sepsi

Un meci în care oaspeții din Sfântu Gheorghe erau priviți de mai toată lumea ca favoriți s-a derulat după cu totul alt scenariu. Metalul nu numai că s-a încăpățânat să dea peste cap pronosticurile, dar a și dominat o pretendentă aproape legitimă la promovare. Începutul a fost un pic ezitant, cu o greșeală a tânărului Opaiț, în urma căreia Câmpean a șutat de la 15 metri în butul stâng al .

Sport

Metalul, la primul meci acasă

Fotbalul revine la Buzău, iar în centrul atenției se află Metalul, care sâmbătă dimineață primește vizita unei foste echipe de Superligă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Este primul meci oficial pe teren propriu pentru buzoieni în actualul sezon de Liga a II-a, o partidă care aduce pe „Cornel Negoescu” nu doar o adversară redutabilă, ci și câteva figuri cunoscute publicului local. Echipa antrenată de Valentin Stan a debutat cu stângul în .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

05:57

Ce obligații au proprietarii de câini din județ

Toți proprietarii de câini din județul Buzău trebuie să respecte o obligație legală importantă: animalele din gospodării, fie că sunt crescute pentru pază sau ca animale de companie, trebuie sterilizate și microcipate. Această măsură se aplică câinilor de rasă comună și metișilor, fiind exceptate doar animalele cu pedigree, câinii utilitari și cei de vânătoare, în baza documentelor emise de o asociație chinologică. La nivel județean, procentul câinilor microcipați și sterilizați
Image Description

01:14

Ce inginerii salariale au descoperit auditorii Camerei de Conturi în primăriile buzoiene

Campionii abaterilor constatate în urma acțiunilor de audit efectuate în anul 2023 la nivelul unităților administrativ-teritoriale de către inspectorii Camerei de Conturi sunt autoritățile publice, aici înregistrându-se ponderea cea mai mare a neregulilor, respectiv 57,36 la sută, arată „Raportul privind finanțele publice locale pe anul 2023 la nivelul județului Buzău”, dat publicității de Curtea de Conturi a României. Astfel, au fost constatate abateri generatoare de venituri suplimentare în sumă de
Image Description

00:19

Medicul Mihaela Drăgan: „Aproximativ doi din cinci pacienți internați suferă de anemie feriprivă”

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025. Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al
Image Description

00:02

Buzăul, pe harta neagră a rujeolei

Situația epidemiologică a rujeolei rămâne îngrijorătoare în România. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că numai în luna iulie 2025 au fost raportate 324 de cazuri noi, majoritatea provenind din județele Constanța (33) și Botoșani (27). Datele centralizate de INSP arată că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 iulie 2025, au fost confirmate 35.424 de îmbolnăviri și 30 de decese cauzate de complicațiile acestei boli extrem de
Image Description

00:01

FOTO / Pronostic al unui specialist în cultură chineză: un râmnicean, potențial candidat la Nobelul pentru literatură

Castelul Pelișor din Sinaia a găzduit evenimentul lansării romanului „Teino Kor” semnat de scriitorul râmnicean Genovel-Florentin Frățilă în prezența a numeroase personalități de marcă ale culturii românești. Impactul deosebit al romanului, dar și prestigiul participanților, au contribuit la un dialog viu și profund, din care a rezultat un consens entuziast: cartea urmează să fie tradusă într-o limbă de circulație internațională, fiind deja deschise discuții privind finanțarea acestui demers. Romanul, distins
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:20

- Gorj - Lider PNL Târgu Jiu: Există oricând riscul ruperii coaliției de guvernare

Oricând există pericolul ruperii coaliției de guvernare, susține președintele PNL Gorj, Iulian Popescu. Social democrații se întâlnesc luni într-o ședință pentru a discuta dacă se retrag de la guvernare. Aceștia sunt revoltați de decizia colegilor de coaliție de la USR, care s-au opus declarării doliului național și organizarea de funeralii de stat pentru Ion Iliescu. Liderul PNL Târgu Jiu a spus că este normal să apară tensiuni într-o coaliție formată
Image Description

13:16

- Covasna - Sepsi Bike în cifre: 1 an, peste 33.000 de curse și mii de utilizatori activi

Sepsi Bike – sistemul public de închiriere biciclete din Sfântu Gheorghe, a împlinit un an de funcționare duminică, 10 august. În acest interval, au fost înregistrate peste 33.000 de curse, iar sistemul a atras peste 5.200 de utilizatori, dintre care peste 3.300 activi. Sistemul are 16 stații în locuri importante din oraș și 230 de biciclete disponibile zilnic între 6:00 și 22:00. În medie, aproape jumătate dintre aceste biciclete sunt
Image Description

13:16

- Gorj - 15% din cadrele didactice își vor pierde posturile

15 la sută din cadrele didactice își vor pierde posturile în urma măsurilor luate în vacanța de vară de către Ministerul Educației, susține Mihai Istrate, fostul inspector general școlar al județul Gorj. Norma didactică a fost majorată de la 18 ore pe săptămână șa 20 de ore, iar efectivele de elevi dintr-o clasă au fost majorate. Cele două măsuri vor avea un rol determinant în reducerea numărului de posturi din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete