Agenda de amicale a celor de la Metalul pentru cantonamentul de la Bansko este aproape completă. Buzoienii au perfectat cele două meciuri de verificare chiar la finele săptămânii trecute, urmând a identifica cel de-al treilea adversar zilele acestea. Prima echipă pe care o vor întâlni în stagiul bulgăresc este Arkadag, campioana Turkmenistanului, o echipă fără rezonanță în România, dar care joacă an de an în cupele continentale asiatice. Lotul acestora este compus în exclusivitate din jucători turkmeni, fiind una dintre puținele echipe din întrecerea internă fără stranieri. Partida este programată pe 16 iulie. Al doilea adversar al celor de la Metalul este mult mai cunoscut în România, întrucât evoluează în campionatul elen. Pansseraikos este cel mai important club din nordul Greciei și a încheiat întrecerea internă pe 12. Grecii tocmai și-au vândut unul dintre cei mai importanți jucători, Luka Gugeshashvili, la PAOK, dar l-au pus pe liber și pe Gabriel Pires, sportiv care a evoluat la Benfica sau Juventus. Amicalul cu fosta echipă a steliștilor Marius Baciu și Vali Badea este programat pe 19 iulie. Chiar înainte de plecarea către Bansko, cei de la Metalul au oficializat mutarea lui Răzvan Gâțan, un puști venit sub formă de împrumut de la Viitorul Cluj, club care are, conform clasamentului FRF, cea de-a treia academie de fotbal din țară. Gâțan a evoluat în meciurile de pregătire pentru alb-albaștri și l-a convins, se pare, pe Vali Stan. Săptămâna asta, Metalul mai „coace” o mutare cât se poate de interesantă. Este vorba despre aducerea unui jucător cu experiență, inclusiv la nivelul Superligii, dar care a evoluat și pentru Gloria Buzău. Din motive lesne de înțeles, nu putem oferi numele acestuia decât după parafarea actelor.
Într-un campionat în care experiența și constanța fac de multe ori diferența, CSM Râmnicu Sărat a ales o cale complet diferită: construirea unei echipe formate aproape exclusiv din jucători foarte tineri. Volens-nolens, gruparea buzoiană aliniază în acest sezon cel mai tânăr lot dintre toate cele 96 de echipe participante în Liga a III-a, cu o medie generală de vârstă de doar 18 ani. Primul 11 folosit la debut a avut
.
Participare decentă a juniorului Teodor Moiseanu, un sportiv pe care naționala României se va baza, probabil, într-un viitor destul de apropiat. Buzoianul, aflat la prima participare la o competiție de anvergură europeană, a atins faza șaisprezecimilor, acolo unde a dispus de Sofiane Bahi (Centre-Val de Loire), însă a cedat în optimi în fața lui Mingxuan Zhou, junior asiatic care reprezintă cocoșul galic, fiind legitimat la Ile de France. După ce
.
Echipa de juniori HC Buzău 2012 a avut o prezență importantă la turneul internațional de handbal Memorialul Valentin Samungi, dedicat categoriei U18, disputat la București la finalul lunii august.
Trofeul a fost câștigat de Dinamo București, cu nouă puncte, în timp ce naționala Bulgariei U18 s-a clasat pe locul al treilea, cu trei puncte.
Formația buzoiană a încheiat pe locul al doilea, acumulând șase puncte, într-o competiție care a reunit patru echipe
.
Cele trei puncte obținute de Metalul în weekend par mai valoroase după închiderea etapei a cincea. Buzoienii au jucat la Afumați, arătând dorință și chemare de joc în ciuda oboselii acumulate după meciul din cupă disputat cu doar trei zile înainte. Semn că pot fi parte din lupta pentru promovare.
În clasament, ASA Târgu Mureș este lider după cinci etape, un adevărat surpriză pentru Liga a II-a, după ce a promovat
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.