Federația Română de Fotbal a organizat marți, cu aproape o săptămână și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului ediției regulare 2025-2026 a Ligii 2. Metalul debutează pe 2 august, cu un joc în deplasare, împotriva celor de la FC Voluntari, o pretendentă perenă la promovarea în Superliga. Programul alb-albaștrilor va continua abrupt, întrucât în etapa a 2-a la Buzău va veni Sepsi OSK, proaspăt retrogradată de pe prima scenă a fotbalului românesc. Abia în runda a treia elevii lui Vali Stan vor avea un adversar mai „uman”, CSM Slatina; oltenii au însă obiective mari în acest sezon și un nou președinte ambițios, Gică Craioveanu. Corvinul Hunedoara, CSC Șelimbăr, Olimpia Satu Mare, Dumbrăvița, Câmpulung Muscel, Steaua București, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Bacău și Gloria Bistrița sunt celelalte echipe care vor face deplasarea la Buzău. În schimb, Metalul va mai juca în deplasare cu Afumați, Poli Iași, Tunari, Concordia Chiajna, CS Dinamo București, CSM Reșița, FC Bihor, ASA Târgu Mureș și Chindia Târgoviște. Una peste alta, un program destul de echilibrat pentru clubul buzoian, cu destule partide pe teren propriu din care Metalul poate obține punctele necesare menținerii în liga secundă. Noul sezon al Ligii 2 va debuta în data de 2 august 2025. Sezonul regular se va încheia la data de 14 martie 2026, urmând ca play-off-ul și cele două grupe de play-out să debuteze la 21 martie 2026. Pentru formațiile din play-out, sezonul se va încheia pe 9 mai, iar cluburile din play-off vor termina o săptămână mai târziu, pe 16 mai. Barajele de promovare în SuperLigă sunt programate pe 23 și 31 mai 2026, iar cele de menținere în Liga 2 vor avea loc pe 16 și 23 mai 2026. Între timp, cu o zi înainte de tragerea la sorți, FRF a transmis decizia prin care FCU Craiova și Gloria nu vor participa în liga secundă. Problemele pentru FCU Craiova s-au accentuat încă de acum o lună. La finalul lunii precedente, FCU Craiova a fost sancționată cu 14 puncte în ședința din 25 iunie 2025 a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, din cauza a șapte litigii ajunse în acest punct, al depunctărilor. Cu datorii vechi neachitate, motiv pentru care are și interdicție la transferuri din partea FIFA și nu a obținut certificarea pentru noul sezon al Ligii 2, FCU Craiova a ajuns în punctul de a fi sancționată cu scădere de puncte în litigiile pe care le are la Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
După un început excelent la Jocurile Mondiale Universitare, în care echipa de masculin a României s-a impus lejer în fața Elveției și Australiei, tricolorii au întâlnit în optimile de finală Macao, primul test serios al competiției, împotriva unui echipaj sută la sută asiatic. Cei trei români – Eduard Ionescu, Darius Movileanu și Andrei Istrate – au câștigat din nou, fiecare dintre ei adjudecându-și duelul direct împotriva sportivilor de pe coasta
.
Metalul încheie turneul de pregătire din Bulgaria cu încă o remiză albă. După un 0-0 cu Poli Iași la începutul cantonamentului, alb-albaștrii au repetat rezultatul, de data aceasta în compania unei echipe de prim eșalon grec. Săptămâna trecută, Metalul a mai avut un meci de pregătire, prins, de altfel, în agenda de amicale, cu Arkadag, campioana Turkmenistanului și câștigătoare a Challenge League, echivalentul asiatic al Conference League. Din păcate, meciul
.
Ediție „rotundă” a Cupei României la Oină, competiție ajunsă la borna 70, una de neuitat cel puțin pentru sportul râmnicean. CSM a reușit să-și adjudece trofeul, după un parcurs impecabil, într-un format în care s-a jucat „fiecare cu fiecare”, care avantajează echipele mai constante, în detrimentul celor care prind o zi bună pentru a trece în faza următoare. Ceea ce se anunța a fi derby-ul competiției, partida cu Biruința Gherăești,
.
Începând cu sezonul în curs, echipele Superligii sunt obligate să folosească pe toată durata meciului măcar un fotbalist născut după 1 ianuarie 2004. Este o generație asupra căreia planează destule semne de întrebare, inclusiv din partea președinților de cluburi. Deși fotbaliștii din 2004 ar trebui să aibă prioritate acum, fiind teoretic jucătorii U21 cu cea mai mare experiență, formațiile din România au preferat să folosească jucători mai mici în prima
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.