Un număr de 13.737 de buzoieni vor rămâne, peste două săptămâni, fără asigurare la sistemul public de sănătate. Aceasta pentru că, începând cu data de 1 august, românii care își asigurau în sistemul public de sănătate soțul, soția sau părinții fără venituri vor fi nevoiți să respecte reguli noi. Concret, persoanele coasigurate nu vor mai beneficia automat de calitatea de asigurat în baza contribuției plătite de un membru al familiei. Potrivit noilor prevederi legale, menținerea acestor rude în sistemul public de sănătate va presupune o procedură distinctă și, în unele cazuri, plata unei contribuții suplimentare. O analiză a balanței asiguraților din luna iunie arată că din județul Buzău sunt 330.256 asigurați, la aproape 107.000 persoane care obțin venituri din diverse activități și cotizează la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Restul fac parte din diverse categorii de neplătitori, precum copii până la 18 ani (70933), tineri între 18 și 26 de ani prinși în anumite forme de învățământ (10.236), copii aflați în plasament (776), persoane instituționalizate în centre de îngrijire fără medic angajat (323), coasigurați (13.737), persoane cu handicap (3.446), femei însărcinate sau lăuze (343), persoane incluse în programele naționale de sănătate (1.518), persoane aflate în concedii de acomodare (1.532), persoane închise sau în arest preventiv (172), beneficiari de ajutor de șomaj (866), beneficiari ajutor social (11986), victime ale traficului de persoane (1), călugări (27), pensionari (89.989), beneficiari pensie invaliditate (13.320), revoluționari (359) etc. Vezi AICI lista completă a categoriilor de asigurați din județ și numărul acestora Coasigurații sunt membri de familie fără venituri proprii – în special soț/soție, părinți -, care beneficiază de servicii medicale prin intermediul persoanei care îi are în întreținere și îi declară ca atare. Până acum, nu era necesară o plată separată pentru aceștia. Copiii nu sunt coasigurati întrucât ei sunt asigurați direct prin efectul legii, deci nu sunt afectați de această modificare. Conform noilor reglementări fiscale, începând din august 2025: Pentru anul 2025, contribuția la sănătate este stabilită la 2.340 lei/an pentru fiecare coasigurat, echivalentul a 10 la sută din 12 salarii minime brute pe economie. Pentru ca o persoană din respectiva categorie să beneficieze în continuare de asigurare la sistemul public de sănătate, trebuie completată și depusă Declarația unică (formular 212), prin care asiguratul își asumă plata CASS pentru coasiguratul respectiv. Declarația trebuie depusă cât mai curând, începând cu luna august 2025, pentru ca persoana coasigurată să beneficieze de servicii medicale fără întrerupere. Plata contribuției se va face în două tranșe pentru situația coasiguraților, astfel: Legea prevede că o persoană rămâne asigurată la sănătate timp de 90 de zile de la încetarea contractului de muncă. În practică, însă, se poate întâmpla ca, la verificarea în evidențele Casei de Sănătate, aceasta să figureze ca neasigurată chiar din ziua încetării contractului. Această situație apare din cauza faptului că sistemele informatice ale Caselor de Sănătate sunt învechite și, adesea, nu sunt actualizate conform prevederilor legale. În lipsa unei baze de date corect sincronizate, Casa de Sănătate preia informațiile exclusiv din declarația unică transmisă de angajator, care indică data la care persoana nu mai are un contract de muncă activ. În loc să aplice automat cele 90 de zile în care persoana ar trebui să rămână asigurată, Casa de Sănătate o înregistrează ca neasigurată încă din prima zi după încetarea contractului.
Muzeul Judeţean Buzău a suspendat pe termen nedeterminat, pentru al doilea an consecutiv, programul „Weekenduri la Măgura” din tabăra de sculptură cu același nume, după ce au fost descoperite urme de urs în apropierea cabinei paznicilor, anunță „Agerpres”. Ediţia din 2025 a programului desfăşurat în muzeul în aer liber din Tabăra Măgura, secţie exterioară a Muzeului Judeţean, include atelierele de desen şi activităţi sportive coordonate de către personalul instituţiei de
.
Acest tânăr din jud. Buzău a comis la doar 18 ani cinci infracțiuni grave într-o singură seară. După ce a consumat alcool a furat o mașină, fără a avea permis. Cel mai grav e că mașina s-a oprit într-un stâlp, iar prietenul lui, Robert Cucu, a murit pe loc, într-o baltă de sânge, la doar 15 ani. Întâmplarea s-a petrecut la Costești (jud. Buzău) în satul Budișteni. Cel mai tânăr
.
Apariție surpriză pe lacul Siriu. Zeci de puncte portocalii au fost fotografiate pe luciul apei: Punctele portocalii de pe luciul apei au fost înotători mai mici și mai mari. Pe lacul Siriu s-a ținut – în premieră – un concurs de înot la care au venit participanți din toată țara. Au existat patru probe: 0,5, 1, 2 și 4 km. Primarul comunei Siriu spune că acest concurs este „un vis
.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău informează participanții la trafic că, mâine, 15 iulie, în intervalul 8,00 – 20.00, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe DN 10, între km 90+165 și km 90+365, în zona Viaductului Grămăticu. Restricțiile sunt impuse în contextul desfășurării lucrărilor de turnare a plăcii de beton, pe o lungime de 170 metri liniari, etapă esențială în realizarea investiției. Pentru executarea acestei lucrări, traficul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.