Cașcavalul de Penteleu, unul dintre cele mai vechi și rafinate produse tradiționale românești, revine în centrul atenției odată cu redescoperirea unui document istoric din 1865, care atestă valoarea sa de patrimoniu culinar autentic. Încă din secolul XIX, acest cașcaval era vândut în băcăniile de elită din București și protejat împotriva falsificărilor, fiind recunoscut prin declarații oficiale și contracte comerciale. Astăzi, în plină efervescență a produselor locale și a identității gastronomice, am redescoperit o mărturie a Cristinei Partal, președinte ANTREC Buzău, pe pagina de socializare pe care a făcut-o în urmă cu câțiva ani, în care aducea în discuție potențialul imens al acestui produs: „Avem un sortiment de cașcaval, , pe care îl mai produc doar câțiva gospodari dinspre Nehoiu. Și mă întreb: ce le lipsește buzoienilor să-l readucă pe piață?”. Într-o regiune cu tradiție culinară bogată – de la babicul de Buzău și cârnații de Pleșcoi, la tămâioasa de Pietroasele și covrigii celebri -, cașcavalul de Penteleu ar putea redeveni un simbol al identității locale și un ambasador pe platourile HoReCa. În contextul apartenenței Ținutului Buzăului la rețeaua Geoparcurilor Internaționale UNESCO, produsul nu mai este doar un deliciu din vremuri apuse, ci o șansă reală de a repune pe harta gastronomiei europene un gust autentic, cu poveste și caracter. Potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial la 6 iulie 1865, menționat de Arhivele Naționale, acest cașcaval era deja un produs comercializat în băcăniile Bucureștiului, fiind considerat atunci un aliment de elită, vândut în piețele centrale ale capitalei: Piața Teatrului Național și Hanul Șerban Vodă. Autenticitatea Cașcavalului de Penteleu era confirmată la acea vreme de însăși declarația principelui Constantin Grigore Ghica, care afirma că Munții Penteleu erau proprietatea sa legală, dobândită în urma unui proces din 1851 cu moșnenii din Păltineni. Printr-un contract, cașcavalul produs în zonă era distribuit oficial doar de negustorii Lazăr și Dimitrie Staicovici, pentru a combate falsurile deja apărute pe piață. Într-un context de început de marketing modern, acel anunț din 1865 denunța tentativele altor comercianți de a vinde cașcaval inferior, produs în alte regiuni montane, sub denumirea consacrată de „Penteleu”. Diferența de gust și calitate între produsul autentic și imitații era semnificativă, iar consumatorii erau avertizați prin presă, o formă timpurie de protecție a brandului și de publicitate. Mai târziu, în 1899, George Ioan Lahovari menționa Cașcavalul de Penteleu în Marele Dicționar Geografic al României, confirmând reputația sa națională și internațională: „Se fabrică, în termen de mijloc, cam 8.000 kg anual, ceea ce nu poate satisface toate cererile”. Această popularitate a dus la înlocuirea frecventă a produsului original cu cașcaval provenit din Munții Mușa, Siriu sau Podul Calului. Lahovari atrăgea atenția și asupra scăderii calității în timp, semnalând faptul că lipsa de baci experimentați și goana după profit au alterat gustul original al produsului. Ultimul mare maestru recunoscut în arta preparării acestui cașcaval a fost Petre Baciu, care a trăit până în 1865 și a fost adus de Episcopul Chesarie pentru a se ocupa de turmele Episcopiei. Fiii săi au continuat tradiția, menținând reputația cașcavalului până la finalul secolului XIX. Astăzi, în contextul unei renașteri a interesului pentru produsele tradiționale românești, Cașcavalul de Penteleu nu este doar un simbol al tradiției pastorale din Munții Buzăului, ci și parte a patrimoniului cultural și gastronomic al Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Această recunoaștere internațională susține eforturile producătorilor locali de a promova produsul și de a obține Indicație Geografică Protejată (IGP) la nivel european. Includerea cașcavalului în geoparc consolidează legătura dintre natură, cultură și comunitățile locale, subliniind rolul hranei tradiționale în conservarea identității regionale.