O femeie care lucra ca ospătar la un bar din Chișineu-Criș, județul Arad, a fost răpită și ucisă de fostul partener, cu care avea și două fetițe. Incidentul s-a petrecut, luni seară, în jurul orei 21:30, când bărbatul ar fi luat-o cu forța din fața localului în care lucra și a urcat-o într-o mașină, după care a dispărut. Polițiștii au declanșat imediat căutările și, după câteva ore, au reușit să îl găsească pe agresor, un bărbat de 35 de ani din Sintea-Mare, în extravilanul localității Șepreuș. Femeia a fost descoperită între localitățile Sintea-Mare și Chișineu-Criș, însă, din păcate, fără viață. Cei doi aveau împreună două fete minore. În trecut, bărbatul fusese violent atât cu femeia, cât și cu copii. Pe 3 iulie, la un local din Ineu, el și-ar fi agresat fiicele, iar pe 5 iulie ar fi atacat-o și pe femeie. Pentru minore a fost emis un ordin de protecție provizoriu, transformat pe 14 iulie în ordin de protecție prin instanță. Victima însă refuzase să fie inclusă în măsură. Bărbatul se află acum la audieri, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs crima. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au preluat ancheta, fiind deschis un dosar pentru omor și lipsire de libertate.
Primul șef de stat din istoria post-decembristă a României, care s-a autodescris ca fiind „sărac și cinstit”, lasă în urmă o avere importantă dar nu nesemnificativă în comparație cu cele ale politicienilor din zilele noastre. Ion Iliescu deținea o vilă, pe strada Moliere, în cartierul Primăverii din București, acolo unde a și locuit în ultimele trei decenii, alături de soția sa, Nina. Imobilul cu o suprafață de 180 m², plus
.
Accident produs în această seară în principala intersecție din satul Lipia (comuna Merei). Un șofer a scăpat controlul volanului, a intrat pe spațiul verde (unde a zburat un hidrant), a acroșat ușor două femei și s-a oprit în gardul unei case: Revoltați, localnicii i-au scris reporterului buzoienii.ro: „Șoferul se numește Marius Ion. E de prin Mărăcineni, are un service auto acolo. S-a mutat la Lipia, la soție. Problema e că
.
Polițiști și procurori DIICOT au documentat activitatea infracțională a două persoane, dintre care una de 45 de ani, cetățean turc, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă și cealaltă de 23 de ani, cercetată pentru complicitate la contrabandă. Astfel a reieșit că, în cursul anului 2025, persoana de 45 de ani ar fi aderat la o grupare de criminalitate organizată condusă de un cetățean turc
.
„Ar face treabă mai bună la Buzău ca la București” E ultima declarație a primarului Toma referitoare la posibila candidatură a lui Marcel Ciolacu la CJ Buzău. „Sunt convins că va face mai mult decât a făcut la Guvern pentru că a câştigat o experienţă foarte mare în ceea ce înseamnă managementul în administraţie şi este o soluţie bună. Are o experienţă extraordinară, o mulţime de conexiuni, de relaţii care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.