Regia Națională a Pădurilor – Romsilva avertizează că unul dintre proiectele majore de investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinat reducerii riscurilor generate de viituri torențiale, riscă să nu fie finalizat la timp din cauza restanțelor de plată ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Potrivit Romsilva, instituția nu a primit încă 10,39 milioane de lei pentru lucrările efectuate în lunile mai și iunie 2025, sumă aferentă unui proiect cu valoare totală de 109,56 milioane de lei (fără TVA). Lucrările sunt realizate în proporție de 80 la sută și se desfășoară pe raza a mai multor județe: Bacău, Buzău, Suceava, Neamț, Hunedoara, Prahova, Vâlcea și Vrancea. „Această situație este cauzată de dificultățile financiare ale antreprenorilor contractați, care riscă să sisteze activitatea în lipsa decontării sumelor datorate. (…) Romsilva solicită deblocarea urgentă a plăților pentru a putea finaliza investițiile în termen și a evita compromiterea obiectivelor asumate prin PNRR”, a transmis Romsilva într-un comunicat. Proiectul este implementat în baza unui contract de finanțare semnat în 2022 între Romsilva și Ministerul Mediului și vizează corectarea torenților din fondul forestier național, în zone montane vulnerabile la fenomene meteorologice extreme. Planul de investiții prevede: Până în prezent, au fost finalizate și recepționate obiectivele de corectare a torenților din Valea Lungă (Vâlcea), Scânteia (Vâlcea), Izvorul Govorei (Vâlcea), Martinu (Buzău) și Pârâul Grefeniș – Pârâul Schitu (Neamț). Aceste lucrări sunt esențiale pentru protejarea fondului forestier, a comunităților locale, a căilor de comunicație și a construcțiilor hidrotehnice din aval, într-un context în care frecvența fenomenelor extreme este în creștere. De cealaltă parte, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) spune că a efectuat, în perioada 2022-2025, plăţi în valoare de peste 61 de milioane de lei către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, aferente lucrărilor derulate, iar în prezent există un rest de plată în valoare de 8,75 de milioane de lei, aflat în curs de soluţionare, a menţionat instituţia într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook. „Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ia act de comunicatul emis de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi consideră că transmiterea publică a unor astfel de mesaje, fără informarea prealabilă a autorităţii tutelare, este neconformă cu relaţia instituţională firească dintre părţi. Comunicatul a fost emis în contextul în care Regia nu are, în prezent, o conducere executivă numită legal. În acest sens, se va analiza cadrul decizional în baza căruia a fost transmis documentul, având în vedere că responsabilitatea comunicării publice aparţine conducerii mandatate. În ceea ce priveşte proiectul de corectare a torenţilor finanţat prin PNRR, Ministerul a efectuat, în perioada 2022-2025, plăţi în valoare de peste 61 milioane lei către Romsilva, aferente lucrărilor derulate. La această dată, există un rest de plată în valoare de 8,75 milioane lei, aflat în curs de soluţionare. Plăţile sunt afectate temporar de întârzieri în fluxul financiar aferent componentei de tip împrumut (loan) din PNRR, situaţie cunoscută şi în alte domenii de implementare”, a menționat ministerul.
Pasionații de infrastructură au publicat, în această săptămână, imagini proaspete cu lotul Pietroasele–Buzău (13,9 kilometri) din Autostrada A7 Ploiești–Buzău, surprinse la începutul lunii august. Potrivit celor mai recente date de pe harta interactivă CESTRIN, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 67,02 la sută, iar termenul oficial pentru finalizare este 1 noiembrie 2025. Lotul 3 este realizat de asocierea de constructori turci Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi–Makyol Inșaat
.
Antreprenorii din toată România pot să-și stabilească sediile sociale pentru firme la Poștă, prin serviciul StartPost, lansat recent de companie, program destinat în special startup-urilor și freelancerilor fără activitate la sediu. Serviciul dedicat mediului de afaceri este disponibil începând cu data de 1 august 2025, a precizat Poșta Română într-un comunicat de presă. StartPost este un serviciu conceput pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor aflate la început de drum, startup-urilor, freelancerilor
.
Multe perechi se confruntă cu dilema clasică: să aleagă un DJ sau o formație live? Dacă vă planificați evenimentul în București, opțiunea unei formatii nunta Bucuresti devine imediat avantajoasă. Capitala României aduce împreună talente muzicale diversificate, experți în a transforma orice spațiu într-o adevărată petrecere. Melodii tradiționale sau hituri internaționale, formațiile bucureștene le oferă pe toate combinând profesionalism cu energie contagioasă. Iată 3 motive esențiale pentru care muzica live va
.
Confortul la birou este important pentru menținerea productivității și stării de bine. Temperaturile ridicate din timpul verii sau disconfortul general, creat de aerul stătut, îți pot afecta negativ concentrarea și eficiența. Un mini ventilator portabil poate fi soluția ingenioasă de care ai nevoie pentru a-ți crea un mediu de lucru plăcut și răcoros. Află cum să folosești un astfel de dispozitiv și caracteristicile pe care ar trebui să le iei
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.