Pe 28 septembrie, Buzăul va scrie o nouă pagină de istorie. Este o filă nouă în povestea sportului și implicării civice pentru că este gazda primei ediții a Semimaratonului caritabil Buzău 21K, care aduce împreună alergători, organizații neguvernamentale, companii și instituții locale pentru a susține cauze cu impact real în comunitate. Buzău 21K este primul semimaraton din județ și este organizat de Fundația Comunitară Buzău și YOLO Events. Traseele de alergare vor porni de la Stadionul de Atletism Buzău, vor străbate Parcul Crâng și vor continua pe principalele bulevarde și străzi ale orașului. Evenimentul este o competiție sportivă și o inițiativă caritabilă și comunitară în același timp, care promovează mișcarea, sănătatea, solidaritatea și implicarea civică. Evenimentul va aduce împreună alergători amatori și profesioniști, echipe de colegi, familii, copii și seniori, toți uniți într-un efort comun de a susține cauze locale relevante. Cursele disponibile sunt 21 km, 10 km, 5 km, 2,5 km. Pentru cursa copiilor, înscrierile se vor deschide pe 1 septembrie 2025. Alergătorii care se înscriu în competiție aleg un proiect pe care vor să-l susțină prin 50 la sută din taxa de participare și devin ambasadori ai acestuia. Lista completă a cauzelor este disponibilă AICI. Susținătorii pot dona direct pentru cauza aleasă, prin intermediul alergătorilor, contribuind astfel la finanțarea unor proiecte cu impact real în județ. Semimaratonul Buzău 21K este o cursă cu sens: fiecare kilometru alergat înseamnă un pas înainte pentru o comunitate mai implicată, mai sănătoasă și mai solidară. Buzău 21K se bucură de sprijinul unui partener cu experiență și reputație, YoloEvents.ro, organizatorul unor evenimente sportive de referință din România, precum SportGuru Timișoara 21K, Semimaraton Gerar, Carpathia Trails, Transfier, Yolo Jersey sau Cupa SportGuru – Dynafit. Buzău 21K continuă seria evenimentelor sportive 21K din portofoliul Yolo. Yolo aduce la Buzău o echipă profesionistă, dedicată și o expertiză solidă în organizarea de evenimente sigure, bine coordonate și cu impact social. Mai mult, prin platforma Galantom, organizatorii susțin și catalizează acțiuni de fundraising, transformând sportul într-o formă de generozitate. Buzău 21K este inițiat de Fundația Comunitară Buzău în parteneriat cu Yolo Events și este inspirat și de modele de succes din întreaga țară, parte dintr-o rețea de evenimente care combină sportul cu susținerea cauzelor locale: Timotion – Timișoara (peste 4.700 participanți, 30 de cauze susținute), Maratonul Internațional Sibiu (peste10.000 alergători, peste 1 milion lei strânși), Bikeathon Țara Făgărașului, Swimathon București, Mureș și Oradea, Brașov Heroes, Semimaraton Bacău, Semimaraton Galați, Vâlcea Forest Run. Prima posibilitate de sprijin este prin direcţionare din taxa de participare: „La înscriere poţi selecta în formular către ce cauză din cele oficiale vrei să donezi 50 la sută din taxa ta de participare. Aceste fonduri vor fi redirecţionate de către Fundaţia Comunitară Buzău către cauze după eveniment”, spun organizatorii. O altă posibilitate este să donați în formularul de înscriere: „În procesul de înscriere participanţii vor avea posibilitatea să doneze opţional o sumă la alegere către una sau mai multe din cauzele oficiale”, explică reprezentanții Fundației Comunitare Buzău. Și, nu în ultimul rând, o altă formă de implicare propusă de organizatori pentru buzoieni este ca aceștia să devenă fundraiser voluntar Galantom. „Cei care doresc au posibilitatea să aleagă pe lângă provocarea sportivă și una caritabilă alegând să devină fundraiser Galantom pentru cauza pe care doresc să o susţină”, mai spun organizatorii evenimentului. La semimaratonul 2K Buzău, fiecare pas alergat va purta cu sine o speranță în plus pentru comunitate. Patru cauze caritabile valoroase vor fi susținute, reunind oameni inimoși în jurul unor nevoi reale și urgente. De la intervenții medico-sociale pentru cei vulnerabili, la sprijin pentru copiii din plasament, educație parentală empatică și ateliere de informare pentru adolescenți, proiectele alese reflectă grija pentru sănătate, educație și demnitate. Participanții la cursă vor alerga nu doar pentru performanță, ci și pentru a transforma solidaritatea în fapte. Fiecare proiect aduce o contribuție esențială în viața celor pe care îi susține și are nevoie de energia și implicarea noastră, a buzoienilor, pentru a merge mai departe. Cele patru proiecte sunt: „Ambulanța Medico-Socială Smeeni”, „Casa, Masă și Zâmbete pentru Copii”, „Părinți Pregătiți, Copii Fericiți” și „Educație Sexuală și Emoțională pentru Liceeni”. Înscrierile sunt deschise pe platforma oficială. Companiile private sunt invitate să se alăture inițiativei Buzău 21K prin parteneriate care susțin atât promovarea unui stil de viață sănătos, cât și investiția directă în cauze sociale relevante pentru comunitatea locală. Pentru detalii, organizatorii pot fi contactați la [email protected]. „Pentru prima dată, orașul nu doar că închide străzi pentru alergare – ci deschide drumuri pentru solidaritate, sănătate și generozitate”, afirmă aceștia.
Un sat care nu mai există de peste 50 de ani continuă să figureze în acte, să fie traversat zilnic de zeci de mii de mașini și să fie menționat frecvent în rapoartele poliției rutiere din cauza accidentelor. Comisoaia, localitate-fantomă din județul Buzău, e un paradox al hărților administrative românești. scrie „Agerpres”. La jumătatea distanței dintre Buzău și Râmnicu Sărat, pe DN2-E85, șosea supranumită „drumul morții”, un punct aparent banal
.
Sâmbătă, 26 iulie, comuna Beceni a devenit gazda uneia dintre cele mai ample acțiuni medicale umanitare din județul Buzău. Caravana „Sănătate pentru Buzău”, un proiect cu puternic impact comunitar, a reunit peste 10 specialiști din diverse domenii medicale, care au oferit consultații gratuite pentru mai bine de 100 de locuitori din zonă. Inițiativa – sustinută de Spitalul Județean, Fundația Communitas și farmacia Maxifarma – face parte dintr-un demers mai amplu
.
„Două persoane au căzut într-un buncăr cu cereale”. Acesta a fost anunțul ISU (inițial și sumar) – către mass-media – în cazul celor doi bărbați care au decedat joi la FNC Săhăteni. Unii dintre cei care au citit știrile inițiale ar fi putut crede că muncitorii, unul din Săhăteni și unul din Mizil, au decedat în urma unor lovituri mecanice (răni cauzate de căzătura în gol). Șef ITM Buzău: „Gaze
.
Vreme de o oră s-a deschis din nou robinetul cu zoaie înspre spitalul județean și personalul medical al unității din Micro XIV. Asta după o nouă postare anonimă și agramată („cele mai proaste servici”, „cel mai josnic spital”, „asistenți nu-și fac treaba”, „să-i administreze un calmat” etc.), care a stârnit un val de înjurături și amenințări la adresa personalului medical. După o oră, postarea a fost ștearsă Două motive pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.