Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună în fiecare an pe 29 iunie, o zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox. Amândoi s-au săvârșit martiric la Roma, din porunca împăratului Nero și tot în această zi, moaștele lor au fost mutate în locul numit „Ad Catacumbas”, de pe Via Appia din Roma. Potrivit Sinaxarului, moaștele celor doi mari apostoli au fost puse împreună, ca semn al legăturii lor sfinte. Sfântul Petru, numit inițial Simon, era din Betsaida Galileii și, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost pescar, asemenea fratelui său Andrei. A propovăduit Evanghelia în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia și la Roma. A fost răstignit cu capul în jos, la cererea sa, din smerenie față de jertfa Mântuitorului. Sfântul Apostol Pavel, cel numit „Apostolul Neamurilor”, a fost martirizat prin decapitare. Sărbătoarea a fost precedată de un post de două săptămâni, închinat celor doi sfinți, în semn de cinstire și pregătire duhovnicească. În tradiția populară românească, această zi este cunoscută sub numele de „Sânpetru de Vară” și are o „pereche” în „Sânpetru de Iarnă”. Muzeul Național al Țăranului Român, citând din lucrarea cercetătoarei Irina Nicolau, „Ghidul sărbătorilor românești” (Humanitas, 1998), amintește că Sfântul Petru este considerat păzitorul cheilor Raiului și tovarăș al lui Dumnezeu în călătoriile Sale pe pământ. Se crede că în această zi apar licuricii – văzuți ca sufletele celor drepți –, se țin târguri și se dă de pomană pentru morți. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Macinici, Sângiorz, Sânziene) se spune că Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului.