Președintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Petre, a anunțat că a dispus intensificarea demersurilor pentru ca instituția administrativă județeană să poată prelua în administrare patrimoniul care la acest moment constituie cele două tabere școlare județene: Arbănași și Poiana Pinului. Actualmente, din punct de vedere patrimonial, taberele școlare amintite sunt administrate de Agenția Națională pentru Sport, din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, dar sunt vizate, deja, de un proces de reorganizare, în sensul descentralizării deciziei de administrare către județ. La Buzău, un prim pas în acest sens a fost preluarea în administrare de către Primăria Municipiului Buzău a imobilului Sălii Sporturilor, o locație care până acum era sub administrarea Direcției Județene de Sport. La rândul său, Executivul Consiliului Județean și-a manifestat dorința și deschiderea pentru preluarea în administrare a tot ceea ce înseamnă patrimoniul taberelor școlare de la Poiana Pinului și Arbănași. „Noi ne dorim să dăm o hotărâre prin care cerem Agenției Naționale pentru Sport să preluăm aceste tabere. Există proiecte europene deschise prin ADR Sud-Est Brăila și este un pericol să pierdem această finanțare dacă se mai întârzie cu preluarea lor”, spunea președintele Adrian Petre într-o conferință de presă. Șeful Consiliului Județean Buzău a precizat că în prezent sunt bifate ultimele proceduri birocratice astfel încât exercițiul preluării patrimoniului taberelor școlare în administrarea județului să devină o realitate, mai ales că este cunoscută situația celor două obiective, în care activitățile specifice au fost suspendate. Actualul administrator al Taberei de la Poiana Pinului spune că a fost obligat să suspende activitatea obiectivului pentru că finanțările de la Centru au fost sistate, astfel că angajările de personal au fost anulate. Oficialii județeni de la Direcția de Sport spun că ar fi fost suficientă o finanțare secvențială, pentru acoperirea cheltuielilor pregătitoare, pentru ca ulterior acestea să fie asigurate din taxele de participare. În ceea ce privește reabilitarea și repunerea în funcțiune a taberei școlare de la Arbănași, altădată simbol la nivel național, actualul administrator spune că este depus un proiect, încă de acum doi ani, pentru atragerea unei finanțări prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, dar a rămas pe o listă de așteptare, pentru finanțare.
Președintele executiv al Asociației Municipiilor din România (AMR), primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat la consultări cu premierul Ilie Bolojan, cu ministrul Cseke Attila și cu reprezentanții autorităților locale pe tema pachetului de măsuri de austeritate. Cu acest prilej, primarul orașului Cluj-Napoca a propus o formulă revizuită pentru reducerea numărului de polițiști locali, în contextul reformei administrației publice. Guvernul condus de Ilie Bolojan intenționează să reducă drastic numărul de
.
Critici față de măsurile de reducere a cheltuielilor în domeniul bugetar impuse de Guvern din partea preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Adrian Petre. El a atras atenția, pe parcursul ședinței ordinare a deliberativului județului de joi, că numeroase proiecte de infrastructură – cum ar fi drumul turistic spre Vulcanii Noroioşi sau cele de alimentare cu apă – riscă să fie sistate, dar și că în jur de 140 de posturi
.
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a propus ordonatorului de credite, Consiliul Județean, promovarea unui proiect de hotărâre pentru accesarea unei finanțări în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială, pentru sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat al statului. Potrivit documentației studiată în comisia de specialitate, prin această linie de finanțare se asigură lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la
.
Camera de Conturi Buzău a dat publicității în această lună raportul privind finanțele publice locale pe anul 2023, care analizează, printre altele, cea mai importantă componentă a bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, respectiv bugetele locale ale celor 88 unități administrativ-teritoriale din județ (82 comune, trei orașe, două municipii și județul). Conform raportului, față de anul 2022, când execuția bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ s-a încheiat cu un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.