Siriu: Construcția podului de la Groșet se apropie de etapa montării grinzilor
Inapoi

Siriu: Construcția podului de la Groșet se apropie de etapa montării grinzilor

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Administratie
Demisia viceprimăriței Maria Rădulea de la începutul lunii iulie a incitat la comentarii grupuri pro și contra, o astfel de activitate fiind derulată, evident, pe rețelele de socializare. Din fericire, proiectele derulate de administrația locală, coordonată de primarul Dragoș Voicu, își urmează cursul, chiar dacă absența unui om în componența Executivului Primăriei a lăsat un gol în ce privește acoperirea gestionării modului în care constructorii derulează lucrări pentru implementarea de investiții de interes public, de altfel proiecte finanțate de „Dincolo de toate răutățile și piedicile puse de unii, ne vedem de treabă și încercăm să ducem la bun sfârșit proiectele propuse și asumate, pentru a face lucruri bune pentru comunitate. Un exemplu concret: lucrările la podul peste râul Buzău, în zona Groșet, avansează. În scurt timp urmează montarea grinzilor, un pas important spre finalizarea acestei investiții esențiale pentru locuitorii comunei”, este mesajul postat de primarul Voicu, după disconfortul creat prin demisia viceprimăriței Rădulea. Podul peste râul Buzău va face legătura cu satul Musceluşa și este o investiţie care a fost atrasă printr-un proiect depus la Ministerul Dezvoltării şi a primit finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Pentru cei care sunt la curent cu evoluţiile administraţiilor publice în zonele rurale ale judeţului Buzău, este clar că primarul comunei
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Administratie
Administratie

Centru de vizitare dedicat Trovanților, deschis la Bozioru, în Ținutul Buzăului

Grupul de management al Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului anunță deschiderea Centrului de Vizitare Povestea Trovanților, un obiectiv turistic și educațional interactiv și modern, dedicat istoriei geologice și culturale a zonei. Aici, vizitatorii pot afla secretele formării trovanților, pietrele misterioase din Geoparc, și pot explora Delta preistorică prin realitate augmentată, exponate fizice și reconstrucții ale faunei de acum 12 milioane de ani. Vizitatorii vor păși într-un univers interactiv, unde realitatea .

Administratie

Dreptul la replică: „Prin neinchirierea acestei pășuni sa creat un prejudiciu bugetului local”

Referitor la articolul publicat în data de 02 07 2025 prin care primarul comunei Lopatari făcea referire la ,,un plan al unui consilier liberal de a scoate la licitație o suprafață de pășune și atribuirea gratuita sau mai bine zis impiedicarea crescătorilor de animale din satul Plaiul Nucului la pășunat gratuit și în calitatea mea de consilier local din partea AUR , cit și pentru informarea corecta a opiniei publice .

Administratie

Cum a ajuns un constructor buzoian să conteste propria ofertă câștigătoare a licitației pentru drumul spre Vulcanii Noroioși

Ultimul anunț făcut de conducerea Consiliului Județean privind desemnarea câștigătorului licitației pentru adjudecarea contractului de execuție a proiectului pentru reabilitarea și modernizarea drumului spre Vulcanii Noroioși prezenta faptul că procedura de licitație ar urma să fie reluată, pentru că cei doi competitori rămași în cursă depuseseră propriile cereri de contestație, câștigătorul contestându-și, surprinzător, propria ofertă! După informațiile obținute de la omul de afaceri buzoian, se poate spune că proiectul pentru .

Administratie

Râmnicu Sărat: Colegiul Vlahuță, al treilea pe județ la promovabilitate Bac

Într-o ierarhizare a liceelor buzoiene, după rata de promovare la examenul de bacalaureat, Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă” se situează pe locul al treilea, după Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”. Procentul de promovare a absolvenților liceului râmnicean a fost de 98,73 la sută. Reprezentanții liceului din Rm. Sărat au comentat rezultatele foarte bune obținute la examenul de bacalaureat din iunie și consideră că rezultatele merituoase .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

00:12

Situl arheologic de la Târcov-Piatra cu Lilieci, semnalizat cu panouri de informare pentru încurajarea turismului

Muzeul Judeţean a instalat panouri de informare cu date relevante despre cetatea dacică din situl arheologic de la Târcov-Piatra cu Lilieci, aflat într-o zonă împădurită la o altitudine de aproximativ 700 de metri, în scopul încurajării şi fidelizării turiştilor, în ciuda traseului dificil şi animalelor sălbatice care îşi pot face apariţia în zonă. Instituţia de cultură a demarat un proiect prin intermediul căruia îşi propune panotarea şantierelor arheologice unde au
Image Description

00:05

Centru de vizitare dedicat Trovanților, deschis la Bozioru, în Ținutul Buzăului

Grupul de management al Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului anunță deschiderea Centrului de Vizitare Povestea Trovanților, un obiectiv turistic și educațional interactiv și modern, dedicat istoriei geologice și culturale a zonei. Aici, vizitatorii pot afla secretele formării trovanților, pietrele misterioase din Geoparc, și pot explora Delta preistorică prin realitate augmentată, exponate fizice și reconstrucții ale faunei de acum 12 milioane de ani. Vizitatorii vor păși într-un univers interactiv, unde realitatea
Image Description

23:57

FOTO / Maria Stîlpeanu, eleva de 10 la Evaluarea Națională: șefă de promoție, poetă și voluntar implicat

În județul Buzău, performanța absolută la Evaluarea Națională 2025 a fost atinsă de o singură elevă: Maria Stîlpeanu. Media de 10 obținută de aceasta o plasează în fruntea clasamentului județean, dar dincolo de această reușită academică se află o poveste complexă de echilibru, perseverență și pasiune. „Am fost doar surprinsă”, a mărturisit Maria când a fost întrebată cum a primit vestea rezultatului perfect. Cu o naturalețe dezarmantă, adolescenta spune că
Image Description

23:44

Pe ici, pe colo, prin niște puncte esențiale

Federația Internațională de Handbal a introdus modificări de regulament care vizează protejarea jucătorilor și clarificarea unor faze de joc. Noile reguli vor avea un impact semnificativ, sau cel puțin asta susțin federalii. Modificările ar viza atât siguranța jucătorilor, cât și claritatea arbitrajului în momente-cheie ale jocului. Una dintre cele mai discutate schimbări este reducerea sancțiunii pentru aruncările periculoase în zona capului. Concret, dacă un jucător aruncă mingea direct în capul
Image Description

23:41

Siriu: Construcția podului de la Groșet se apropie de etapa montării grinzilor

Demisia viceprimăriței Maria Rădulea de la începutul lunii iulie a incitat la comentarii grupuri pro și contra, o astfel de activitate fiind derulată, evident, pe rețelele de socializare. Din fericire, proiectele derulate de administrația locală, coordonată de primarul Dragoș Voicu, își urmează cursul, chiar dacă absența unui om în componența Executivului Primăriei a lăsat un gol în ce privește acoperirea gestionării modului în care constructorii derulează lucrări pentru implementarea de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete