Anghel Saligny, membru titular şi preşedinte al Academiei Române (1907-1910) – cunoscut, în special, pentru podul de peste Dunăre de la Cernavodă – Feteşti (inaugurat la 19 sept 1895), cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume, în acea vreme – s-a născut la Şerbăneşti, județul Galaţi. Şi-a făcut studiile gimnaziale la Focşani, apoi studiile liceale la Potsdam, iar studiile superioare, astronomia, la Universitatea din Berlin şi, apoi, la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg (1870-1874). După terminarea studiilor a lucrat la construcţia căii ferate Cottbus – Frankfurt-am-Order. După ce revine în ţară, în 1876, este numit inginer la Serviciul de Poduri şi Şosele, lucrând la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal, iar în 1881 este numit director adjunct în cadrul aceluiaşi Serviciu şi îi este încredinţată executarea liniilor ferate Adjud-Târgu Ocna şi Bârlad-Vaslui. În 1883 a fost numit în serviciul nou creat de poduri şi căi ferate, construind numeroase poduri metalice, între care se distinge cel de la Cosmeşti, peste Siret, cel dintâi mare pod proiectat (pod dublu de şosea şi cale ferată de 430 m lungime), realizat în 1888, lucrare care l-a consacrat ca un remarcabil constructor de poduri. A fost şi şef al Serviciului de Docuri (1884-1901), perioadă în care a construit docurile şi antrepozitele din porturile Brăila şi Galaţi, elaborând soluţii originale atât pentru fundarea cheiurilor şi bazinelor, cât şi pentru construcţia silozurilor de cereale executate, pentru prima oară în lume, din prefabricate din beton armat. În 1886 a proiectat şi a condus lucrările de execuţie ale primelor poduri metalice cu console fără culee pe linia ferată Filiaşi-Târgu Jiu. În 1887 i s-a încredinţat conducerea Serviciului Studiilor Liniilor Feteşti-Cernavodă. Principala sa operă în cadrul marelui complex feroviar Feteşti-Cernavodă a constituit-o podul peste Dunăre de la Cernavodă, pe atunci cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume. Proiectul din 1888 al acestui pod aducea două inovaţii esenţiale, anume sistemul de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale, în locul fierului pudlat, pentru tabliere. Podul peste Dunăre de la Cernavodă a fost construit între 1890-1895 şi a fost inaugurat în septembrie 1895. Ca director general al Căilor Ferate a iniţiat, în 1895, o lege pentru reorganizarea Căilor Ferate Române, a creat legături directe între Bucureşti şi Berlin (prin Burdujeni), între Berlin şi Constanţa. În 1899 a fost numit director al lucrărilor Portului Constanţa, iar între 1901-1910 a fost director al noii Direcţii Generale a Podurilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă. Îi revine meritul de a fi organizat construirea de tabliere metalice pentru poduri, ca şi cel al realizării unei dotări inginereşti în portul Constanţa. În cadrul lucrărilor de amenajare a Portului Constanţa (1889-1909) a folosit, pentru prima oară în România, piloţi şi radiere de beton armat. Anghel Saligny a fost şef al Catedrei de Poduri la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1884-1919), precum şi ministru al Lucrărilor Publice (1918-1919). S-a numărat printre fondatorii Societăţii Politehnice (1881), pe care a condus-o între 1895-1897 şi 1910-1911. Membru corespondent (31 mart. 1892), apoi membru titular (7 apr. 1897) al Academiei Române. Vicepreşedinte (26 mart. 1901-23 mart. 1904) şi preşedinte (18 apr. 1907-25 mai 1910) al Academiei Române. În 1908 i-a fost decernat titlul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare. A murit la Bucureşti pe 17 iunie 1925. (Preluare „Agerpres”) Una dintre operele inginerului Anghel Saligny zace abandonată la periferia orașului Râmnicu Sărat. Este vorba despre prima gară a orașului, inaugurată la 18 octombrie 1881. Doar 17 ani a funcționat, până când autoritățile au reușit devierea căii ferate mai aproape de oraș și construcția altei gări. O frumoasă clădire abandonată, de la marginea oraşului, lângă fostul internat al liceului agricol din localitate, a fost cândva prima gară pentru trenuri din Râmnicu Sărat. Este o clădire solidă, dovadă a simţului de răspundere investit de proiectanţii şi constructorii de la acea vreme. Proiectul acestei clădiri a fost realizat de marele Anghel Saligny, inginer constructor, ministru şi pedagog român, considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti. Într-un articol publicat în „Revista Noastră, seria a II-a, 1979, nr. 61-62-63”, Paul Iliescu, strănepot al lui Anghel Saligny, scrie că proiectele gărilor din Râmnicu Sărat, Mizil şi Azuga aparţin marelui inginer. Indiciul care aminteşte că edificiul a funcţionat cândva ca gară îl reprezintă streaşina susţinută de elemente decorative din fier forjat. Aici se afla peronul care ducea către linia de cale ferată, înainte ca traseul să fie deviat mai aproape de oraş, astfel încât să poată fi construită noua gară. Actuala clădire de călători, construită în stil italian, considerată a fi o bijuterie arhitectonică, este opera arhitectului Nicolae Mihăescu şi a fost construită în perioada 1897 – 1898. Cele mai cunoscute proiecte ale acestuia sunt Palatul Ministerului Cultelor şi Artelor din Bucureşti şi Casa „Mariei Mihăescu”. „Construcţia gării actuale se datorează presiunilor exercitate asupra guvernului de către autorităţile locale, noua gară fiind inaugurată la 3 ianuarie 1898. Actuala gară Râmnicu Sărat a fost realizată de arhitectul Nicolae Mihăescu (inginerii L. Pâslă şi Constantin Răileanu) și este unul din puţinele cazuri în care gara se păstrează şi astăzi în forma sa iniţială (cu excepţia copertinei, adăugată ulterior)”, scrie Enciclopedia Gărilor din România.