Coca Andronescu s-a născut la 3 iulie 1932, la Pătârlagele. În anul 1953, a absolvit Institutul de Teatru din Cluj, fiind repartizată la Teatrul Naţional de Stat din Baia Mare. S-a căsătorit cu actorul Andrei Bursaci, de care a divorţat în anul 1956. În 1956, a debutat în spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu. În anul 1957, a devenit actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Au urmat roluri precum Pyrrha din „Ovidiu” de Vasile Alecsandri (1957), Pantofăreasa în „Minunata pantofăreasă” de Federico García Lorca (1958) sau Mirandolina din „Hangiţa” de Carlo Goldoni (1959), un rol interpretat magistral, care îi va aduce consacrarea. Alte roluri remarcabile au fost cele din „Îmblânzirea scorpiei” (1975), regia Mihai Berechet), „Fiicele” de Sidonia Drăguşanu (1976), Gaiţele de Al. Kiriţescu (1977), regia Horea Popescu, „Căruţa cu paiaţe” de Mircea Ştefănescu (1978), regia Constantin Dinischiotu. În anul 1960, Coca Andronescu, a debutat în film, în „Nu vreau să mă însor”, regia Manole Marcus), activitatea sa cinematografică cuprinzând pelicule precum „Bădăranii” (1960), regia Sică Alexandrescu, „Post restant” (1961), regia Gheorghe Vitanidis, „Titanic Vals” (1964), regia Paul Călinescu, „Dragoste la zero grade” (1965), regia Cezar Grigoriu şi Geo Saizescu, „Zile de Vară” (1968), regia Ion Niţă, „Aşteptarea” (1970), regia Şerban Creangă, „Comedie fantastică” (1975), regia Ion Popescu-Gopo, „Singurătatea florilor” (1975), regia Mihai Constantinescu, „Serenadă pentru etajul XII” (1976), regia Carol Corfanta, „Tufă de Veneţia” (1977), regia Pierre Bokor, „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), regia Geo Saizescu, „Expresul de Buftea (1978), regia Haralambie Boros, „Alo, aterizează străbunica!” (1981), regia Nicolae Corjos, „Cuibul de viespi” (1986), regia Horea Popescu, „Moartea unui artist” (1989, regia Horea Popescu). Coca Andronescu rămâne în memoria publicului românesc pentru rolul memorabil din mini-seria TV de mare succes la public „Tanţa şi Costel” (1967–1973, scenariul Ion Băieşu, regia Titi Acs), „Tanţa”, alături de genialul actor Octavian Cotescu, interpretul lui „Costel”. Desigur, mulţi îşi amintesc de întâlnirea din gara Medgidia dintre Tanța și Costel. După ce au consumat mici și au băut bere, au și decis să se căsătorească. Dialogul dintre ei era încărcat intenţionat cu greşeli gramaticale, însă pleonasmele dădeau farmecul aparte al mini-seriei. A jucat şi în spectacole de teatru radiofonic, cum sunt „Cuibul coţofenelor” de August von Kotzebue, „Hanul Ancuţei”, adaptare după Mihail Sadoveanu, „Ion”, adaptare după Liviu Rebreanu, „Minunata pantofareasă” de Federico Garcia Lorca, ş.a. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Coca Andronescu a murit după o lungă suferinţă, la 5 august 1998, la Bucureşti, la vârsta de 66 de ani. Lehliu, Medgidia, Crevedia, Babadag… pe ruta asta umblă zilnic un serios achizitor de vite pe nume Costel. Într-o zi, într-o gară, întâlnește o fată serioasă, casieriță la alimentară… După 5 minute, la un mic și la o bere, cei doi constată cât de asemănătoare le sunt principiile de viață și decid să se căsătorească. După fenomenalul rol, Coca Andronescu nu a mai apărut timp de cinci ani la televiziune, pentru că, indiferent ce personaj interpreta, lumea izbucnea în râs. De altfel, personajele create de Ion Băieșu au declanșat, la vremea lor, un adevărat fenomen social. Toată lumea râdea la Tanţa şi Costel, toată lumea vorbea ca Tanţa şi Costel, unii realizând umorul situaţiei, alţii nu, toată lumea mai voia Tanţa şi Costel. Altă explicație pentru care ar fi fost interzisă este aceea că serialul s-a bucurat de o așa mare audiență încât a fost considerat periculos și oprit. Se spune că însuși Ceaușescu a dat ordinul fiind invidios pe uriașul succes la serialului. (Preluare „Rador” și „Newsweek România”) Constantin Giurescu – istoric şi istoriograf, editor de texte vechi, membru titular al Academiei Române din 13 mai 1914, s-a născut la Chiojdu, în 8 august 1875. Şi-a făcut studiile liceale la Ploieşti, apoi a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, urmând concomitent cursurile Şcolii Normale Superioare. Şi-a continuat studiile la Viena, iar în 1909 a devenit primul doctor în litere al Facultăţii de Litere din Bucureşti. A fost profesor la licee din Focşani şi la Bucureşti, apoi conferenţiar de „Istoria românilor” la Facultatea de Litere şi Filosofie, şef al Arhivei Ministerului Afacerilor Străine, secretar general al Ministrului Instrucţiunii Publice. Constantin Giurescu a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească, precum şi studii de istorie socială: „Relaţiunile Ţării Româneşti cu Ungaria până la urcarea lui Mircea cel Bătrân pe tron” (1898); „Contribuţiuni la studiul cronicelor muntene” (1906); „Documente şi regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu” (1907, în colab.); „Contribuţiuni la studiul cronicelor moldovene” (1907); „Capitulaţiile Moldovei cu Poarta otomană. Studiu istoric” (1908); „Oltenia sub austrieci. Documente” (1909); „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Istrate Dabija până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir 1661-1705” (1913); „Material pentru istoria Olteniei sub austrieci” (1913), „Organizarea socială a Ţării Româneşti” (1915); „Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul” (1915); „Despre rumâni” (1916); „Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă 1359-1515” (1916); „Despre boieri” (apărută postum, 1929). A fost ales membru corespondent (28 mai 1909), apoi membru titular (13 mai 1914) al Academiei Române. A murit la Bucureşti pe 20 octombrie 1918, bolnav de febră spaniolă, la doar 43 de ani. (Preluare „Agerpres”)