Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău a luat decizia de a sista plata unor drepturi băneşti pentru un număr de 136 de şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi, după ce aceștia au refuzat să ocupe locuri de muncă vacante ori să participe la cursuri de formare profesională, invocând motive medicale. Potrivit AJOFM, la nivelul lunii iunie, după prima jumătate a anului, rata şomajului în judeţ a atins procentul de 4,04 la sută, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când a fost înregistrat un şomaj de 4,94 la sută. „La finele lunii iunie 2025, rata şomajului în judeţul Buzău însemna 4,04 la sută, cu un număr de 5.795 de persoane aflate într-o formă de evidenţă şi plată. Totodată, în primele șase luni ale anului, 2.498 persoane aflate în şomaj au fost plasate pe locuri vacante de muncă. Avem 1.198 de persoane care sunt în şomaj indemnizat, persoane care au avut un loc de muncă, l-au pierdut şi au intrat în şomaj, asistaţii social înseamnă 4.597 de persoane. Mai fac câteva precizări, în luna iunie pentru 126 de persoane le-am încetat o formă de şomaj indemnizat sau neindemnizat pentru refuz categoric al locului de muncă, iar 10 persoane asistate sociale au rămas fără dreptul bănesc, ca urmare a refuzului de a participa la măsuri active”, a declarat pentru „Agerpres” directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu. Unul dintre motivele des invocate de către persoanele care nu doresc să ocupe un loc de muncă vacant identificat de AJOFM, ori refuză să participe la cursurile de calificare şi reconversie profesională este cel legat de starea de sănătate. „Pur şi simplu nu vor. Motivele medicale sunt cele mai la îndemână şi pe care le invocă. În momentul în care intră într-o formă de evidenţă şi plată, aceste persoane aduc şi un act medical în care se specifică faptul că sunt clinic sănătoase şi apte de muncă, pentru a putea fi repartizate pe locurile de muncă vacante. În momentul în care aduci un document medical autentic semnat de un medic, înseamnă că eşti clinic sănătos şi apt de muncă, iar invocarea unor motive medicale nu prea este reală. Dacă acele probleme medicale apar între timp, le cerem dovada că nu pot ocupa un loc de muncă. Poate interveni o boală, atunci trebuie adus de la medicul specialist un document care să specifice că persoana nu poate lucra. Foarte mulţi asistaţi sociali spun că nu vor să lucreze. Sunt sute de locuri de muncă disponibile atât în intern cât şi prin sistemul EURES, angajatorii au nevoie de forţă de muncă, pierd comenzi şi sunt persoane cu calificare care nu vor”, a mai precizat Tociu. La nivelul judeţului Buzău, sunt disponibile peste 150 de locuri de muncă vacante, la care se adaugă cele din străinătate. (Preluare „Agerpres”)
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) trage un semnal de alarmă privind calitatea lucrărilor executate pe tronsonul Mizil-Pietroasele al Autostrăzii Moldovei (A7). Asocierea formată dintr-o firmă bulgară şi una românească, câştigătoare a contractului pentru cei 28,35 kilometri, a făcut pe şantier greşeli grave, de începător, care au dus la amânarea deschiderii circulaţiei, iniţial programată pentru octombrie 2024, susțin responsabilii CNAIR. Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a
.
Industria cazinourilor online din România s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, numai în 2024, piața românească de jocuri de noroc online a generând venituri de aproximativ 3 miliarde de euro, demonstrând o creștere semnificativă față de anii precedenți. În acest context competitiv, tehnologia inteligenței artificiale (AI) devine o componentă esențială în dezvoltarea platformelor de joc, influențând pozitiv experiența jucătorilor și securitatea operatorilor. În cele ce urmează, vom analiza modul în
.
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a anunțat pe pagina sa de LinkedIn un nou fond de 233,35 de milioane de euro pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM). La inițiativa Autorităților de Management pentru Programele Regionale Nord-Est, Sud-Est și București-Ilfov, BID va gestiona Fondul de Participare Regional pentru finanțarea IMM. Noul instrument combină împrumutul cu dobândă redusă cu o componentă de grant, fiind necesare și mai puține garanții aduse. Astfel,
.
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău deţine o colecţie cu peste 1.000 de soiuri de vinete, cu fructe de la câteva zeci de grame până la peste un kilogram, cu forma asemănătoare cu cea a mingilor de handbal, perfect rotunde. România are posibilitatea de a deveni un exportator important, ţinând cont de importanţa legumelor în gastronomia internaţională. Potrivit BRGV, pătlăgelele vinete prezintă o importanţă economică deosebită în culturile gastronomice
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.