Casa Județeană de Pensii Buzău a anunțat că, numai în luna august, valoarea totală a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) reținute din pensiile care depășesc pragul legal de 3.000 de lei s-a ridicat la peste 5 milioane de lei, respectiv un milion de euro, srie „Capital”. Cea mai mare sumă reținută pentru o singură pensie a fost de 4.000 lei, în timp ce cea mai mică a fost de 1 leu. Aceste sume includ atât pensiile contributive peste prag, cât și pensiile speciale, cărora li se aplică regula de 10 la sută indiferent de valoare. În paralel, procesul de recalculare a pensiilor (așa-numita „mică recalculare”) este încă în derulare, ceea ce contribuie la neclaritatea situației pentru pensionari. Potrivit Casei de Pensii Buzău, până la începutul lunii august au fost soluționate doar 480 de dosare, iar aplicația informatică necesară recalculării funcționează etapizat, în funcție de tipul pensiei și data stabilirii drepturilor. Pensionarii care beneficiază de pensii pe legi speciale, indiferent de valoare, trebuie să plătească contribuția pentru asigurări de sănătate (CASS). Reținerea este de 10 la sută din pensia brută, chiar dacă aceasta este sub pragul de 3.000 de lei. Conform noilor reglementări aplicate începând cu luna august 2025, statul reține contribuția de 10 la sută pentru sănătate din toate pensiile acordate pe legi speciale, fără să țină cont de valoarea acestora. Astfel, pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei – care ar fi fost, în mod normal, scutiți dacă ar fi avut pensii contributive – sunt afectați dacă pensia lor este obținută în baza unei legi speciale. Un exemplu este cazul unui pensionar cu o pensie de 675 de lei, urmaș al unui prizonier de război. Acestuia i s-au reținut 68 de lei pentru CASS, rămânând cu 607 lei, potrivit relatărilor din „Newsweek România”.
Şase direcţii silvice – Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Tulcea – au înregistrat pierderi financiare mari în cinci ani consecutivi, în perioada 2020-2024, relevă concluziile raportului întocmit de Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), relatează „Agerpres”. Conform documentului, controlul a vizat indicatorii financiari, modul de gestionare a resurselor umane, utilizarea fondurilor speciale destinate pădurilor, precum şi modul de acordare a premiilor şi participării la profit
.
Gigantul danez Vestas a primit o comandă importantă de la compania OX2 pentru furnizarea a 15 turbine eoliene EnVentus V162-6.4 MW, destinate proiectului eolian Ansthall din județul Galați, România. Puterea totală instalată va fi de 96 MW, iar contractul include și un serviciu de mentenanță pe termen lung prin pachetul Active Output Management (AOM) 5000, potrivit unui comunicat oficial. Turbinele EnVentus V162-6.4 MW sunt cele mai mari care vor fi
.
Lucrările pe loturile din Autostrada Moldovei la care lucrează Dorinel Umbrărescu avansează în mod semnificativ. Proiectul de anvergură prinde contur şi pe segmentul de drum Bacău – Focşani. Aici, lucrările pe lotul 2 au depășit pragul de 50 la sută, potrivit celor mai recente date furnizate de constructor. Acest segment, pe care Umbrărescu a început deja asfaltarea, are șanse reale să fie finalizat până la sfârșitul anului 2025, așa cum
.
În era tehnologiei avansate, transformarea casei într-un spațiu inteligent nu mai este un simplu moft, ci o necesitate pentru a îmbunătăți confortul și eficiența locuinței. Un element esențial al acestei tranziții este integrarea unui media player modern, care îți permite să aduci divertismentul la un alt nivel. Descoperă cum alegerea și instalarea corectă a unui media player poate schimba radical experiența de vizionare, transformând locuința într-un hub multimedia sofisticat! Cuprins
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.