Înainte de vacanță, elevii echipei „Heart of RoBots” de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” au organizat o întâlnire emoționantă pentru a le mulțumi celor care le-au fost alături și le-au făcut posibilă participarea la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din Houston, SUA. Tinerii au obținut acolo o performanță de excepție, câștigând „Motivate Award – locul I”, un premiu ce recunoaște echipele care inspiră prin implicare, colaborare și impact educațional în comunitate. „Este un premiu oferit echipei care inspiră prin modul în care răspândește valorile FIRST în comunitate, prin implicare, colaborare și impact educațional”, a declarat profesorul Nicu Olăroiu, coordonatorul echipei, la momentul obținerii distincției. Printre principalii susținători ai echipei s-a numărat și Fundația Comunitară Buzău, care a contribuit semnificativ la realizarea acestui vis. Reprezentanții fundației au participat la întâlnirea de la Hasdeu, unde au fost impresionați de energia și pasiunea tinerilor. „Astăzi, inima comunității a bătut mai tare la Colegiul Național . Echipa de robotică ne-a invitat să le fim alături ca să mulțumească – cu emoție, cu bucurie, cu ochii plini de vise – tuturor celor care au făcut posibil drumul lor până la competiția mondială din Houston. Dar nu e vorba doar despre roboți. E vorba despre curaj, despre pasiune care se simte în fiecare cuvânt, despre adolescenți care vor să schimbe lumea, despre noi – toți cei care putem să le dăm aripi. Când îi asculți, înțelegi cât de mult contează să fii acolo pentru ei. Să le dai încredere. Să-i sprijini. Să-i încurajezi să-și urmeze visul. Pentru că astăzi sunt elevi cu o pasiune, iar mâine pot fi mentori, specialiști, lideri și modele pentru copiii noștri”, au transmis public reprezentanții Fundației. Fundația Comunitară Buzău a susținut această călătorie cu 25.000 de lei, sumă strânsă cu sprijinul unor parteneri precum Douglas România, Unimec, Vopsinel.ro, Dasha.ro și, mai ales, prin Fondul „B.P. Hasdeu”, creat de foști elevi ai colegiului și companii locale care aleg să investească în educație. „Acești tineri nu au dus doar un robot în America. Au dus o parte din visul nostru comun, au dus mândria Buzăului, au dus un exemplu despre ce înseamnă să crești împreună”, au mai adăugat reprezentanții Fundației, exprimându-și recunoștința față de elevii care „ne-au reamintit azi cât de mult înseamnă să fii ascultat, sprijinit, crezut”. Fundația își reafirmă angajamentul de a sprijini echipa de robotică și în viitor, alături de toți copiii cu pasiuni și visuri mari, prin intermediul Fondului „B.P. Hasdeu”, „pentru ca visurile lor să nu aibă granițe”. Cei care doresc să contribuie la susținerea educației și performanței sunt încurajați să doneze accesând site-ul fundației.
În perioada 28 iulie – 3 august, patru cadre didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău au participat la două cursuri de formare internațională, organizate în Thessaloniki, Grecia, în cadrul proiectelor Erasmus+ „Digital tools for social entrepreneurship” și „Spice-up formal education”. Este vorba despre profesorii Adriana Coman, Ion Stănica, Alina Iordache și Dan-Gabriel Pioară, care au avut ocazia să se informeze cu privire la strategii inovatoare de predare
.
Râmniceanul Ionuț Dumitrașcu este un tânăr care observă problemele din jur și caută soluții de rezolvare pe care le și pune în practică. Cu o viziune care depășește granițele locale, Ionuț s-a impus în ultimii ani ca un lider civic autentic, un constructor de punți între tineri și instituții. Este fondatorul organizației neguvernamentale Road2EU, coordonator de proiecte europene, facilitator pe dezvoltare durabilă și un promotor constant al implicării civice la
.
Născută de Ziua Drapelului, Ana-Maria Șoldan a avut parte în vara aceasta de o dublă sărbătoare: și-a aniversat ziua de naștere și a absolvit ca șef de promoție la specializarea „război electronic” în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”. Ana-Maria a făcut această alegere importantă, de a urma o școală militară în clasa a XII-a, în ciuda faptului că urma un profil pedagogic
.
Echipa „Heart of RoBots” a Colegiului „B.P. Hasdeu” câștigă competiția „Someș Tech Challenge” și continuă astfel pregătirile și în vacanță. Repetiția este mama învățăturii, iar echipa de robotică „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău demonstrează din plin acest lucru, continuând să participe la competiții și în perioada vacanței de vară. După succesul obținut în primăvară la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, unde au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.