A șasea ediție a Galei Ştiinţelor, organizată la Buzău, a fost o adevărată sărbătoare a excelenței în educație, știință și performanță școlară. Evenimentul, coordonat de inspectorul școlar Serenella Dinu, a reunit cei mai buni elevi ai județului, dascăli dedicați, părinți implicați și artiști talentați, aceștia din urmă întregind atmosfera festivă ce a celebrat inteligența, perseverența și spiritul de competiție. „Cu inima plină de recunoştinţă, dorim să adresăm cele mai sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la succesul extraordinar al Galei Ştiinţelor din acest an!”, a declarat Serenella Dinu, inspector școlar fizică, chimie și biologie la Inspectoratul Școlar Județean. „Entuziasmul, dedicarea şi spiritul inovator au transformat şi în acest an gala într-o adevărată celebrare a cunoaşterii şi descoperirii”, a subliniat aceasta. În centrul atenției s-au aflat, bineînțeles, elevii cu rezultate excepționale la olimpiadele și concursurile școlare, atât la nivel județean, cât și național și internațional. „Voi, dragi elevi, aţi fost adevăratele vedete ale acestei gale! Suntem mândri să vă felicităm pentru rezultatele excepţionale obţinute la olimpiadele şi concursurile judeţene. Fiecare diplomă şi medalie este dovada inteligenţei, perseverenţei şi pasiunii voastre pentru ştiinţă. Aţi demonstrat că știința nu este doar despre formule și teorii, ci despre creativitate, gândire critică și dorința de a schimba lumea”, a spus inspectorul școlar Serenella Dinu. Printre cei evidențiați s-au numărat Matei Ursăchescu, calificat în lotul restrâns al Olimpiadei Internaționale de Chimie (Dubai, 5–14 iulie 2025) și câștigător al Trofeului „Cel mai bun chimist”, și Rareș Răzvan Gheorghe, calificat la Olimpiada Internațională Științele Pământului (China, 7–17 august 2025) – distins cu patru trofee: „Cel mai bun fizician”, „Cel mai bun biolog”, „Științele Pământului” și „Științe pentru Juniori” -, Andrei-Petru Edu, colegul său din lotul restrâns la aceeași olimpiadă, precum și Tudor Anghel, calificat în lotul lărgit pentru olimpiada de Chimie. Toți cei patru elevi au primit premii în valoare de 1.500 de lei, în semn de recunoaștere a performanței. Inspectorul școlar Dinu și-a exprimat aprecierea față de dascălii care au ghidat acești elevi spre excelență: „Stimaţi profesori, vă mulțumim pentru dedicarea, răbdarea și expertiza cu care i-ați ghidat pe elevi. Aţi fost mentori și surse de motivație, ajutându-i să-și descopere potențialul și să depășească orice provocare. Fără sprijinul vostru neobosit, Gala Ştiinţelor nu ar fi fost posibilă”. La fel de emoționant a fost mesajul adresat părinților: „Dragi părinți, implicarea activă și încurajările voastre au creat un mediu propice învățării și explorării. Prezența voastră a adăugat evenimentului o căldură și un sentiment de comunitate care ne-au emoționat profund”. Elevii și profesorii Liceului de Arte „Margareta Sterian” au completat evenimentul cu momente artistice de înaltă clasă. Contribuția lor la acest eveniment a fost, de asemenea, apreciată de inspectorul școlar: „Vă mulțumim pentru talentul și dedicarea voastră, care au adus o notă de eleganță și inspirație. Ați demonstrat încă o dată că arta și știința se completează, aducând frumusețe și inovație în viețile noastre”. În încheiere, inspectorul școlar a transmis un gând optimist și plin de speranță: „A fost o dovadă a colaborării remarcabile dintre elevi, profesori și părinți și convingerea că împreună putem construi un viitor mai luminos și mai inteligent. Ne-am bucurat să vedem atâta energie pozitivă, idei strălucitoare și entuziasm pentru cunoaștere. Vă mulțumim încă o dată tuturor pentru participare și pentru că ați făcut din această gală un eveniment de neuitat! Sperăm să ne revedem cu același entuziasm și la edițiile viitoare!”. Elevii buzoieni au participat în 2025 la multiple competiții în domeniul științelor cu un total de 945 punctaje obținute și un palmares bogat: 48 premii I, 63 premii II, 92 premii III, 205 mențiuni, opt calificări la etapele naționale, 96 premii la nivel județean și regional. Concursurile și olimpiadele unde s-au remarcat includ Olimpiadele școlare de Fizică, Chimie, Biologie, Științele Pământului și Științe pentru Juniori; Concursuri naționale precum „George Emil Palade”, „Petru Poni”, „Lazăr Edeleanu”, „Mihail Bălănescu”; Competiții județene și regionale precum „Horia Hulubei”, „Dimitri Mendeleev”, „Traian Săvulescu”, „Noi și chimia?!”. Astfel, rezultatele obținute în 2025 la nivel județean, regional și național demonstrează că Buzăul se afirmă ca un centru educațional puternic. La Olimpiadele Școlare:
În perioada 28 iulie – 3 august, patru cadre didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău au participat la două cursuri de formare internațională, organizate în Thessaloniki, Grecia, în cadrul proiectelor Erasmus+ „Digital tools for social entrepreneurship” și „Spice-up formal education”. Este vorba despre profesorii Adriana Coman, Ion Stănica, Alina Iordache și Dan-Gabriel Pioară, care au avut ocazia să se informeze cu privire la strategii inovatoare de predare
.
Râmniceanul Ionuț Dumitrașcu este un tânăr care observă problemele din jur și caută soluții de rezolvare pe care le și pune în practică. Cu o viziune care depășește granițele locale, Ionuț s-a impus în ultimii ani ca un lider civic autentic, un constructor de punți între tineri și instituții. Este fondatorul organizației neguvernamentale Road2EU, coordonator de proiecte europene, facilitator pe dezvoltare durabilă și un promotor constant al implicării civice la
.
Născută de Ziua Drapelului, Ana-Maria Șoldan a avut parte în vara aceasta de o dublă sărbătoare: și-a aniversat ziua de naștere și a absolvit ca șef de promoție la specializarea „război electronic” în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”. Ana-Maria a făcut această alegere importantă, de a urma o școală militară în clasa a XII-a, în ciuda faptului că urma un profil pedagogic
.
Echipa „Heart of RoBots” a Colegiului „B.P. Hasdeu” câștigă competiția „Someș Tech Challenge” și continuă astfel pregătirile și în vacanță. Repetiția este mama învățăturii, iar echipa de robotică „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău demonstrează din plin acest lucru, continuând să participe la competiții și în perioada vacanței de vară. După succesul obținut în primăvară la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, unde au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.