Închiderea mineritului. Primar gorjean: Mai devreme sau mai târziu vom uita și de această activitate
Inapoi

Închiderea mineritului. Primar gorjean: Mai devreme sau mai târziu vom uita și de această activitate

Postat cu 15 ore în urmă

Update cu 14 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Social
Cosmin Morega a dat exemplul minelor de subteran, închise treptat de-a lungul anilor, despre care acum puțini își mai amintesc. În opinia sa, și mineritul de suprafață va dispărea, iar oamenii vor uita și de această activitate. “Se pare că toată lumea s-a complăcut într-o stare de pasivitate în legătură cu această problemă. Nimeni nu poate oferi o dată certă privind oprirea activității se vorbește de un an, doi sau chiar mai mult, însă realitatea este că această discuție are loc de ani buni, iar mulți nu au luat-o în serios până acum. Acum, când efectele se simt din ce în ce mai clar, o mare parte dintre angajați caută variante de ieșire: pensionare, schimbarea locului de muncă, mutarea în alte localități sau chiar plecarea în străinătate. Din punct de vedere administrativ, nu avem pârghiile necesare pentru a opri închiderea, dacă aceasta va avea loc. Personal, mi-aș dori ca activitatea de extracție a cărbunelui să continue cât mai mult timp, dar este clar că se extrage tot mai puțin, apar tot mai multe probleme de mediu, iar acestea implică costuri uriașe. Lipsesc finanțările, fie ele externe, nerambursabile sau interne, pentru a putea aduce activitatea în parametri acceptabili din punct de vedere ecologic. Cred că, mai devreme sau mai târziu, se va închide și această ramură, așa cum s-a întâmplat cu mineritul subteran. Și atunci părea imposibil, dar în doar 10-15 ani s-a stins complet. Acum, în zona Motru, mai există doar mici lucrări de închidere. Lumea a uitat, viața a mers mai departe, s-au găsit alte soluții. Așa va fi, probabil, și de această data”, afirmă edilul. Impact social devastator, probleme grave la bugetul local. Primarul Morega spune că peste 600 de motreni de la unitățile miniere din zonă vor rămâne fără locuri de muncă dacă activitatea Complexului Energetic Oltenia va fi închisă la 1 ianuarie 2026. În plus, bugetul local va fi grav afectat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

11:42

Campania „O masă caldă” pentru familiile vulnerabile din Gura Teghii

DGASPC prin Asociația Europeană pentru Protecția Omului și Protecția își propune să ofere o masă caldă și să îmbunătățească viața persoanelor vulnerabile printr-o campanie de ajutorare a familiilor vulnerabile din Gura Teghii, Municipiul București și alte două comune din județele Mureș și Ilfov Astfel campania dorește să asigure câte un pachet alimentar săptămânal unui număr de 77 de bătrâni, bolnavi sau persoane aflate în dificultate, pentru a le alina din
Image Description

00:55

A7, în criză de fonduri. Cei mai expuși sunt românii de la UMB

Șantierele de pe „coloana vertebrală a Moldovei”, adică de pe Autostrada A7, întâmpină dificultăți. Măsurile de austeritate stabilite la scurt timp după învestirea guvernului Bolojan au generat îngrijorare în rândul persoanelor fizice, dar și juridice. Astfel, printre companiile care au oprit lucrul pe șantiere se numără firmele gestionate de către Dorinel Umbrărescu, antreprenorul responsabil cu realizarea celor mai multe tronsoane de drum de mare viteză în regiune. UMB și-a trimis
Image Description

00:45

Fuziuni la început de an școlar

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Buzău a anunţat că, în anul şcolar 2025-2026, mai multe unităţi de învăţământ vor fi reorganizate, cele mai multe dintre ele şcoli şi grădiniţe, dar şi două licee din oraşul Pătârlagele, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei. Pentru anul şcolar 2025-2026, organizarea reţelei de învăţământ preuniversitar din municipiul Buzău a fost adoptată în baza unei hotărâri a Consiliului Local Municipal din luna noiembrie 2024. Ţinând cont
Image Description

00:35

Directoarea Marilena Gîrban și echipa de la Smeeni aleargă pentru o ambulanță dedicată pacienților vulnerabili

Înființat în 1959 pentru a deservi localitățile din Bărăganul buzoian, Spitalul de Boli Cronice Smeeni a trecut, în ultimele decenii, printr-o transformare spectaculoasă. Din 2008, sub conducerea Marilenei Gîrban, unitatea a evoluat dintr-un spital rural modest, fără pretenții, într-o bază de tratament modernă, la standarde europene, recunoscută în întreaga regiune. Astăzi, spitalul atrage tot mai mulți pacienți, oferind îngrijire sub atenta supraveghere a unei echipe tinere și bine pregătite profesional.
Image Description

00:26

Cum afectează scandalul microbuzelor școlare imaginea Consiliului Județean

Scandalul microbuzelor școlare, deja o știre de prime time pe canalele media naționale, afectează și imaginea Consiliului Județean Buzău, chiar dacă Executivul deliberativului buzoian nu și-a dat acordul final pentru punerea în funcțiune a contractului de achiziție. În sumar, conform datelor prezentate de instituția Consiliului Județean, a existat o primă valoare a Contractului-cadru de finanțare, la nivelul sumei de 35.905.346,40 lei, din care valoarea eligibilă din Planul Național de Redresare
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:10

- Dambovita - Cod Galben de caniculă și disconfort termic, mâine, în județul Dâmbovița

Canicula revine în forță, în județul Dâmbovița. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de val de căldură, temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, valabilă vineri, 15 august, în intervalul orar 12:00 – 21:00. Avertizarea vizează și județul Dâmbovița, aflat în zona sudică a Munteniei, unde maximele vor urca până la 35–37°C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce indică
Image Description

12:10

- Constanta - Hram la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Cumpăna: ÎPS Teodosie va oficia slujba de botez pentru doi copii aflați în asistență maternală

De asemenea, credincioșii din Cumpăna vor avea ocazia să se închine la sfintele moaște ale Sfântului Ioan Maximovici și ale Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, aduse de la Biserica Sfântul Ilie, din Techirghiol. „Cu aleasă prețuire și dragoste frățească, întru evlavia față de Dumnezeu și Domnul nostru Iisus Hristos, vă adresăm invitația de a lua parte la sărbătoarea Hramului Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Cumpăna“, au transmis reprezentanții Primăriei
Image Description

12:09

- Cluj - Un preot iubit, născut la Cluj, a murit. Adora Clujul, mai mult ca orice alt loc: „E unic. Aici am făcut primii pași în viața cu ispitele ei nebănuite”

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului anunță cu profundă tristețe trecerea la Domnul a Preacucernicului Părinte Viorel Danciu, la vârsta de 79 de ani. Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, transmit familiei precucerniciei sale, Protopopiatului Ortodox Român Carei și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit, un mesaj de condoleanțe, mângâiere și întărire sufletească. Două slujbe de priveghi vor fi săvârșite joi, 14 august, și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete