Președintele clubului CFR Cluj, Cristi Balaj, este de părere că noul transfer al echipei, Andrei Cordea, se va integra rapid în lotul vicecampioanei. Rămas liber de contract după perioada petrecută în Arabia Saudită, Cordea a semnat cu CFR Cluj un angajament valabil pentru următoarele trei sezoane. Balaj a declarat că echipa din Gruia a fost singura care i-a făcut o ofertă concretă și și-a exprimat încrederea că mijlocașul se va adapta fără probleme. „Din ce ne-a spus jucătorul, a fost singura ofertă pe care a primit-o. Au fost niște discuții în străinătate, dar din țară nu l-a contactat nimeni. El a fost 8 ani la academia din Cluj, alături de care noi colaborăm. Deci, CFR îl știe foarte bine pe Andrei Cordea și Andrei Cordea cunoaște foarte bine CFR-ul. Este din Aiud și antrenorul care l-a pregătit este în cadrul clubului nostru. Din anumite puncte de vedere, a revenit acasă. Nu vorbesc despre sume. Pot spune doar că a semnat pentru următorii 3 ani. Are un contract pe măsura valorii lui", a spus președintele din Gruia, conform Digisport.
ACS Voința Limpeziș nu a mai jucat partida programată pentru miercuri, 30 iulie 2025, ora 17.30, împotriva Daciei Unirea Brăila, contând pentru turul I al Cupei României. Anunțul a fost făcut oficial de clubul din județul Buzău, care a transmis că Federația Română de Fotbal a informat retragerea echipei din competiție din cauza unui litigiu mai vechi cu un fost jucător. Potrivit comunicatului emis de Voința Limpeziș, FRF a decis
.
Charles Acolatse a stat mai puțin de jumătate de an la Metalul, iar în această vară s-a despărțit de clubul din Liga 2, iar între timp a ajuns să joace într-un campionat considerat exotic, dacă ne referim strict la fotbal. Francezul a ales să plece de la Buzău semnând pentru Riteriai, club din capitala Vilnius. La gruparea baltică au evoluat în trecut Linas Klimavicius și Paulius Grybauskas, doi fotbaliști care
.
Obiectiv îndrăzneț fixat pentru cei de la Metalul. Conducerea Consiliului Județean vizează play-off-ul, dar nu pentru această ediție de campionat, ci pentru următoarea. Declarația curajoasă îi aparține președintelui interimar al forului buzoian, Adrian Petre: „Promisiunea noastră, a celor din Consiliul Județean, este că vom susține în continuare sportul buzoian. Anul acesta, ne dorim ca la Metalul să creăm o echipă competitivă, astfel ca, din sezonul viitor, să atacăm promovarea. Cu
.
Handbalul buzoian își onorează din nou istoria prin organizarea celei de-a doua ediții a Memorialului „Romeo Ilie”, un turneu amical dedicat unuia dintre oamenii care au marcat sportul cu mingea mică. Evenimentul va reuni în acest an trei echipe de tradiție din handbalul feminin românesc: HC Zalău, Corona Brașov și CSM Galați. Se va juca pe sistemul „fiecare cu fiecare”, primele partide urmând a se disputa vineri, dimineață și după-amiază.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.