110 milioane de lei vechi. Atât a costat-o pe Metalul închirierea stadionului Gloria, acolo unde are cale liberă în acest sezon, cel puțin dacă e să ne luăm după declarațiile edililor. Vorbim despre meciurile jucate sezonul trecut, în Cupa României. Sumă căreia, pentru organizarea unui meci de ligă secundă i se mai adaugă cel puțin vreo sută de milioane (tot vechi), bani care se duc pe arbitri și observatori. Nici paza nu e gratis, fiind și obligatorie la orice partidă, astfel că o echipă care joacă pe Gloria trebuie să mai „decarteze” vreo câteva zeci de milioane, în funcție de numărul membrilor staff-ului însărcinat cu buna derulare a lucrurilor în tribune. Nu în ultimul rând, cheltuielile cu echipajul de salvare (uneori sunt și două), medicii, casierii etc. urcă la vreo 250 de milioane vechi. Nu mai departe de acum vreo două săptămâni, primarul Constantin Toma declara că n-ar avea nimic împotrivă ca o echipă ca Metalul, singura reprezentantă a orașului în Liga a 2-a, să joace pe Gloria. Un ajutor, în viziunea multora, acordat clubului din partea municipalității. Or, varianta propusă nu este foarte fezabilă, întrucât finanțele micuței grupări ar fi mai date peste cap decât sinapsele unei călugărițe care tocmai a descoperit din întâmplare cocaina. La un calcul simplu, doar pentru a-și amortiza costurile organizării unui meci, cei de la Metalul ar trebui să vândă cel puțin 1.677 de bilete, la prețul de 15 lei, tariful din stagiunea precedentă. Or, știm cu toții, buzoienii nu se prea înghesuie la meciuri. Soluții ar exista. Chiar anul ăsta, Ceahlăul plătește doar 1.000 de lei pe meci la stadionul de sub Pietricica. Prețul de dumping a fost stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local, astfel încât toate lucrurile să fie în regulă și în acte. La Târgoviște, la fel, Consiliul Local de acolo a decis un preț modic pentru echipa care a jucat la un moment dat și la Buzău. În plus, ambele au acces în bazele de antrenament, aflate la rându-le în proprietate orășenească. Tot la preț modic. Ajutorul nu trebuie să însemne neapărat sponsorizări directe sau cheltuieli masive, ci mai degrabă o normalizare a relației dintre administrația locală și club. Stabilirea unei chirii modice pentru folosirea stadionului sau accesul la facilitățile de antrenament pot face diferența între un club care supraviețuiește și unul care dispare în anonimat.
Echipa națională de senioare va evolua, la sfârșitul acestui an, la campionatul mondial de handbal, competiție care va începe pe 26 noiembrie. Până atunci, sunt programate mai multe acțiuni de pregătire și meciuri de verificare. Astfel, o primă acțiune va avea loc în perioada 27-31 iulie, respectiv teste și pregătire centralizată la București. În lotul pentru această acțiune se regăsește și Alexandra Dumitrașcu, buzoianca de la Corona Brașov. Ea a
.
După un început excelent la Jocurile Mondiale Universitare, în care echipa de masculin a României s-a impus lejer în fața Elveției și Australiei, tricolorii au întâlnit în optimile de finală Macao, primul test serios al competiției, împotriva unui echipaj sută la sută asiatic. Cei trei români – Eduard Ionescu, Darius Movileanu și Andrei Istrate – au câștigat din nou, fiecare dintre ei adjudecându-și duelul direct împotriva sportivilor de pe coasta
.
Federația Română de Fotbal a organizat marți, cu aproape o săptămână și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului ediției regulare 2025-2026 a Ligii 2. Metalul debutează pe 2 august, cu un joc în deplasare, împotriva celor de la FC Voluntari, o pretendentă perenă la promovarea în Superliga. Programul alb-albaștrilor va continua abrupt, întrucât în etapa a 2-a la Buzău va veni Sepsi OSK, proaspăt
.
Metalul încheie turneul de pregătire din Bulgaria cu încă o remiză albă. După un 0-0 cu Poli Iași la începutul cantonamentului, alb-albaștrii au repetat rezultatul, de data aceasta în compania unei echipe de prim eșalon grec. Săptămâna trecută, Metalul a mai avut un meci de pregătire, prins, de altfel, în agenda de amicale, cu Arkadag, campioana Turkmenistanului și câștigătoare a Challenge League, echivalentul asiatic al Conference League. Din păcate, meciul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.