Poetul Ion Gheorghe s-a născut la 16 august 1935, în localitatea Florica. A absolvit, în 1952, Şcoala Pedagogică din Buzău, iar între 1952 și 1954 a urmat cursurile Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde i-a avut colegi pe Nicolae Labiş, Lucian Raicu, Gheorghe Tomozei ş.a., după cum se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005). Ulterior s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1970. A lucrat în redacţiile revistelor „Albina” şi „Drumul belşugului”, iar din 1963 a fost corector, apoi redactor la revista „Luceafărul”. A fost, de asemenea, funcţionar la Ministerul Culturii (din 1992), iar între 1994 şi 1996 – ataşat cultural la Ambasada României din Beijing. A debutat cu versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953), iar editorial, în 1957, cu romanul în versuri „Pâine şi sare”. „Poet de substanţă , Ion Gheorghe încorporează, într-o operă amplă şi inegală valoric, variile dimensiuni ale spiritualităţii rurale, exploatând miturile, legendele, ritualurile populare, proiectate frecvent asupra realităţii imediate. Evenimentul actual comunică astfel cu arhetipalul, mentalitatea tradiţională se confruntă dramatic cu istoria, care rămâne obsesia fundamentală a poetului”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998). Amintim dintre volumele publicate: „Căile pământului” (1960), „Ţara rândunelelor” (1963), „Cariatida” (1964), „Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic. Scrisori esenţiale” (1966), „Zoosophia” (1967), „Vine iarba” (1968), „Cavalerul trac” (1969), „Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă” (1970), „Megalitice” (1972), „Avatara” (1972), „Poeme” (1972), „Noimele” (1976), „Dacia Feniks” (1978), „Proba logosului” (1979), „Elegii politice” (1980; reeditări în 1982 şi 2002), „Cenuşile” (1980), „Zicere la zicere” (1982), „Scripturile” (1983), „Joaca jocului” (1984), „Şi mai joaca jocului” (1985), „Condica în versuri” (1987), „Zalmoksiile” (1988), „Muzaios” (2001), „Cogaioanele – Munţii marilor pontifi” (2004). „Versurile lui Ion Gheorghe încearcă să reactiveze o mentalitate tradiţională marcată de existenţa unor forţe misterioase, trecutul nu reprezintă paradisul pierdut, ci obârşia, începutul absolut, în care spaţiu şi timp, cosmos şi logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supravieţuieşte în vatra satului”, mai menţionează „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005). Poetul Ion Gheorghe a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1966) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976), iar pentru „Avatara” a primit Premiul Academiei Române.