În ultimii ani, tot mai mulți români se confruntă cu simptomele epuizării profesionale, însă puțini își recunosc starea și caută ajutor specializat. Burnout-ul, definit de Organizația Mondială a Sănătății ca fenomen ocupațional, nu este doar o consecință a stresului prelungit, ci și rezultatul unui context socio-profesional care, în România, are particularități proprii. Termenul a fost introdus în anii ’70 de psihologul Herbert Freudenberger, iar ulterior, Christina Maslach l-a dezvoltat și a identificat trei dimensiuni esențiale: epuizarea emoțională, depersonalizarea și scăderea performanței profesionale. În România, aceste dimensiuni sunt accentuate de factori precum presiunea economică, instabilitatea pieței muncii și mentalitatea conform căreia „munca este pe primul loc, odihna mai târziu”. Burnout-ul se instalează treptat, iar semnele pot fi confundate cu „oboseala normală” a vieții profesionale. Printre cele mai frecvente simptome se numără: Specialiștii Pleso avertizează asupra riscurilor asociate burnout-ului și recomandă să nu ignorăm semnalele de avertizare. În timp ce cauzele generale sunt similare cu cele din alte țări, contextul românesc adaugă factori suplimentari: Potrivit unor sondaje recente, aproape jumătate dintre angajații români declară că se simt suprasolicitați, iar un procent semnificativ recunoaște că a continuat să lucreze chiar și în perioade de boală, de teamă să nu fie perceput ca „neproductiv”. În România, burnout-ul este adesea banalizat sau confundat cu „lenea” sau „lipsa de adaptare”. Mentalități precum „trebuie să tragi cât ești tânăr” sau „munca multă nu a omorât pe nimeni” perpetuează suprasolicitarea. În plus, succesul este adesea asociat cu sacrificiul personal, ceea ce îi determină pe mulți angajați să-și ignore nevoile de odihnă și să-și depășească limitele. Psihoterapeuții atrag atenția că aceste convingeri nu reduc doar calitatea vieții și sănătatea mintală, ci și productivitatea pe termen lung. Sondajele recente arată că aproape jumătate dintre angajații români se simt suprasolicitați, iar fenomenul predomină în IT, educație, sănătate și servicii. În IT, programul flexibil s-a transformat adesea într-o disponibilitate permanentă. În cazul sistemului educațional, profesorii sunt nevoiți să facă față claselor numeroase și birocrației. Problema prezintă aceleași simptome și în sistemul medical și în domeniul HoReCa. Medicii și asistenții medicali lucrează în ritm alert, cu resurse limitate, iar angajații din servicii lucrează cu program prelungit și trăiesc zilnic presiunea interacțiunii continue cu clienții. Dincolo de specificul fiecărui domeniu, există o barieră comună: credința că problemele psihologice trebuie rezolvate la nivel individual, nu sistemic. Această mentalitate îi face pe oameni să amâne momentul în care cer ajutor, până când simptomele burnout-ului devin dificil de gestionat.