Povestea de dragoste și moarte a râmniceanului care s-a aruncat în fața unui camion îmbrățișându-și iubita
Inapoi

Povestea de dragoste și moarte a râmniceanului care s-a aruncat în fața unui camion îmbrățișându-și iubita

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
O poveste cutremurătoare s-a încheiat în mod tragic marți dimineață, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, unde doi tineri au fost loviți mortal de un camion. Cei doi erau pietoni şi se aflau pe şosea când a avut loc accidentul, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu. Accidentul a avut loc la kilometrul 41 al A1, pe sensul de mers spre Piteşti, în apropierea localităţii Vânătorii Mici. „Din primele informaţii, cei doi erau pietoni şi se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroşaţi de un autotren. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanţe SAJ, elicopterul SMURD şi poliţia. Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr şi o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora”, a informat ISU Giurgiu. Tragedia a adus în fața anchetatorilor, încă din primele ore ale cercetărilor, o declarație şocantă a șoferului: cei doi tineri s-ar fi aruncat în fața autotrenului. Șoferul autotrenului spune că fata și băiatul s-ar fi îmbrățișat pe banda de urgență înainte de a păși în fața camionului. Mărturia acestuia a părut plauzibilă încă de la început, dat fiind că tinerii nu aveau asupra lor actele de identitate şi nici telefoanele mobile și a durat ore bune până ca aceștia să poată fi identificați. După cercetarea la fața locului, oamenii legii au început căutările prin comunele din apropiere, în încercarea de a afla identitatea victimelor. Abia ieri anchetatorii au reușit să adune date care au aruncat o rază de lumină asupra teribilului accident. Cei doi adolescenți, de 14, respectiv 18 ani, aveau o relație, cunoscută de părinți și de Protecția Copilului, a dezvăluit primarul comunei în care locuia fata. Daniel Badea, primarul din Crevedia Mare, a confirmat că cei doi aveau o relație și că tânărul se mutase cu fata și cu familia ei. „Noi am fost sesizați în luna mai sau iunie, de către DGASPC Giurgiu, fiind o informare în prealabil de la DGASPC Buzău și o anchetă de la IPJ Buzău. În urma acestor anchete, IPJ Buzău a constatat faptul că acest tânăr în vârstă de 19 ani a întreținut relații intime cu fata care este din comuna mea. Fata, la acea vreme, avea 13 ani și jumătate. Automat a fost sesizat și s-a sesizat IPJ, fiind vorba de un viol, fiind vorba de o minoră. Noi automat am început un raport de anchetă socială prin care am monitorizat întreaga situație și am făcut acest lucru săptămânal”, a declarat primarul localității din Giurgiu unde locuia fata de 14 ani pentru Digi 24. Primarul a mai spus că a discutat cu părinții fetei înainte de accident și că a fost șocat că aceasta a făcut un test de sarcină la doar 13 ani. „Din discuțiile pe care le-am mai avut cu vecinii, acel tânăr se mutase la ei. Atâta vreme cât familia acceptă aceste lucruri, indiferent de autoritate, nu poate lua niciun fel de măsură, dacă familia nu-și dorește mai mult de-atât”, a mai spus primarul localității în care trăia copila. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău confirmă informațiile primarului din Crevedia Mare. „Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău confirmă faptul că IPJ Buzău a solicitat prezența specialiștilor instituției la audierea tânărului în dosarul în care acesta era cercetat pentru act sexual cu un minor”, a spus pentru Focus FM Loredana Dorobanțu, directorul Direcțiai Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Pas înainte pentru spitalul municipal

Primarul C-tin Toma a anunțat pe facebook că „studiul de fezabilitate al spitalului municipal Buzău va fi gata până la finalul anului”. Edilul șef i-a mulțumit încă o dată omului de afaceri Ali Hamzeh (proprietarul Agrinvest) pentru sprijinul material (7 ha donate) și financiar (a plătit PUZ-ul, iar acum și studiul de fezabilitate) acordat. C-tin Toma, primar Buzău: „Vă rog să mă credeți că omul nu-și dorește publicitate. Ce pot .

Actualitate

DNA Ploiești a fost desființat. Cui se va subordona Buzăul

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag (foto), a semnat un ordin prin care Serviciul teritorial DNA Ploiești a fost desființat, fiind înlocuit de Biroul Teritorial Ploiești, care va funcționa în cadrul Serviciului Teritorial Pitești. Potrivit noilor dispoziții, procurorii Biroului Teritorial Ploiești vor asigura reprezentarea în fața instanțelor pentru județele Dâmbovița, Prahova și Buzău. Dosarele din județul Dâmbovița vor fi preluate de Serviciul Teritorial Pitești, iar dosarele anticorupție din .

Actualitate

Un nou tren modern pentru calea ferată care tranzitează Buzăul vine din Germania

Un nou tren Alstom a părăsit fabrica din Bautzen (Germania) cu destinația România, scrie Profit.ro. La începutul anului, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a primit, de la Bursa Română de Mărfuri, hotărârea privind ofertele înaintate de CFR Călători și Transferoviar Călători pentru materialul rulant nou achiziționat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători. Comisia de analiză si evaluare a acceptat valoarea cea .

Actualitate

Alertă alimentară: musli contaminat retras din magazinele Profi

O nouă alertă alimentară la nivel național pune pe jar consumatorii. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat retragerea de urgență a unui produs de pe rafturile magazinelor Profi, după ce au fost depistate probleme grave în compoziția acestuia. Produsul vizat este un musli cu fructe, comercializat sub marca proprie Profi, retras din toate unitățile lanțului de magazine din țară. În urma analizelor, s-a constatat că acesta .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

01:42

Pas înainte pentru spitalul municipal

Primarul C-tin Toma a anunțat pe facebook că „studiul de fezabilitate al spitalului municipal Buzău va fi gata până la finalul anului”. Edilul șef i-a mulțumit încă o dată omului de afaceri Ali Hamzeh (proprietarul Agrinvest) pentru sprijinul material (7 ha donate) și financiar (a plătit PUZ-ul, iar acum și studiul de fezabilitate) acordat. C-tin Toma, primar Buzău: „Vă rog să mă credeți că omul nu-și dorește publicitate. Ce pot
Image Description

00:57

DNA Ploiești a fost desființat. Cui se va subordona Buzăul

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag (foto), a semnat un ordin prin care Serviciul teritorial DNA Ploiești a fost desființat, fiind înlocuit de Biroul Teritorial Ploiești, care va funcționa în cadrul Serviciului Teritorial Pitești. Potrivit noilor dispoziții, procurorii Biroului Teritorial Ploiești vor asigura reprezentarea în fața instanțelor pentru județele Dâmbovița, Prahova și Buzău. Dosarele din județul Dâmbovița vor fi preluate de Serviciul Teritorial Pitești, iar dosarele anticorupție din
Image Description

00:53

Povestea de dragoste și moarte a râmniceanului care s-a aruncat în fața unui camion îmbrățișându-și iubita

O poveste cutremurătoare s-a încheiat în mod tragic marți dimineață, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, unde doi tineri au fost loviți mortal de un camion. Cei doi erau pietoni şi se aflau pe şosea când a avut loc accidentul, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu. Accidentul a avut loc la kilometrul 41 al A1, pe sensul de mers spre Piteşti, în apropierea localităţii Vânătorii Mici. „Din primele informaţii, cei doi
Image Description

00:28

Cum ar putea salva Curtea Constituțională de la închidere Centrul de Sănătate de la Pârscov

Centrul Multifuncțional de Sănătate de la Pârscov este una dintre unitățile medicale ce ar putea fi vizată de reforma în administrație, pentru care Guvernul Bolojan pregătește reguli clare, dar care ar putea avea efecte dintre cele mai nedorite, în cazul de față fiind vorba despre asigurarea unui minim de servicii medicale unei populații de peste 30.000 de locuitori, de pe Valea Buzăului și de pe Valea Bălănesei. Una dintre măsurile
Image Description

00:10

Premiera regizorală a lui Cristi Martin la Comic7B, debut ghidat de aplauze

Festivalul Comic7B, aflat la ediția aniversară de zece ani, aduce anul acesta o surpriză semnată de actorul și managerul evenimentului, Cristi Martin, care a debutat ca regizor. Artistul a preluat un spectacol după ce regizorul inițial s-a retras și a dus proiectul până la capăt, ocupându-se de toate detaliile: regie, decoruri, costume, muzică și adaptarea textului. „Nu am trecut în spatele scenei, pur și simplu s-a întâmplat asta, pentru că
Image Description

Recente din Romania

-
-

05:58

- Botosani - VIDEO Situație gravă la Școala Specială din Botoșani. Acoperișul clădirii a fost dat jos, iar acum finanțarea ar putea fi sistată

Situație gravă la Școala Profesională Specială „Sf. Stelian” Botoșani. Clădirea în care funcționează aceasta a fost inclusă într-un proiect de reabilitare în valoare de 3,7 milioane de euro, derulat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI). Constructorul, firma Samo Expert Proiect SRL din județul Bacău, a început lucrările anul trecut, fără însă a le finaliza. Acum, Guvernul a anunțat sistarea tuturor investițiilor pe proiecte guvernamentale care se află într-o fază
Image Description

05:57

- Constanta - Anunț de ultim moment în cazul dublei tragedii de lângă Agigea! Patru ani și șapte luni de închisoare pentru uciderea din culpă a două tinere. Ce a stabilit Curtea de Apel Constanța

Cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, care a decis condamnarea la aproape cinci ani de închisoare a șoferuluia cuzat de producerea tragediei. Conform datelor noastre, primul termen la Curtea de Apel Constanța a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Reamintim că potrivit procurorilor, Maria M., de 21 de ani din Techirghiol și
Image Description

05:54

- Constanta - Judecătorii explică victoria companiei Magenta Construct SRL, în procesul cu Agenția de Mediu! Este vizat imobilul cu 9 etaje și centru spa de pe Promenada Năvodari

Amintim, prin Hotărârea 997/2025 pronunțată la data de 14 august 2025, judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au obligat Agenția pentru Protecția Mediului să soluționeze o cerere a companiei, transmisă la finele lunii mai 2024 către APM Constanța. În speță, este vizată cererea Magenta Construct SRL de emitere a acordului de mediu pentru „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 289/06.07.2021 «construire
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete