Într-un context social în care violența domestică continuă să afecteze grav viețile a mii de români, în special femei și copii, deputatul social-democrat Romeo Lungu, liderul PSD Buzău, atrage atenția asupra necesității unei reacții ferme și coordonate din partea instituțiilor și comunității. Parlamentarul a anunțat inițierea unei campanii județene de informare și prevenție, menită să combată tăcerea și frica din spatele ușilor închise. „Violența domestică nu e doar o dramă individuală. E o responsabilitate colectivă”, a transmis deputatul într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, subliniind că dramele personale reflectă, adesea, slăbiciunile unui sistem care are nevoie de îmbunătățiri semnificative. Inițiativa lui Romeo Lungu vizează zonele cele mai vulnerabile ale județului Buzău, respectiv sate izolate, comunități marcate de rușine sau lipsa de încredere în instituții. În colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instanțele și autoritățile locale, campania va oferi sprijin victimelor și va promova dreptul fiecărui om la siguranță și demnitate. „Cred cu tărie că soluția este colaborarea. Nu reproșul, nu critica, ci munca în echipă. De aceea, voi propune un cadru de lucru comun cu Inspectoratul de Poliție Județean, DGASPC, instanțe și autoritățile locale – pentru a consolida mecanismele existente și a lansa împreună o campanie județeană de informare și prevenție. Această campanie va avea un obiectiv clar: să ajungem în comunități, inclusiv în mediul rural, unde situațiile sunt grave, să încurajăm victimele să vorbească și să le arătăm că există sprijin concret, disponibil și empatic. Cred în colaborare. Cred în instituții care își unesc forțele. Și cred că județul Buzău poate deveni un exemplu de reacție fermă, dar umană, în fața violenței domestice”, a precizat Lungu. Deputatul consideră că una dintre cele mai mari provocări în combaterea violenței domestice este lipsa de reacție – atât din partea victimelor, cât și a societății. Campania va pune accent pe încurajarea celor afectați să vorbească, dar și pe instruirea autorităților locale să răspundă empatic, prompt și profesionist. „Avem nevoie de empatie, profesionalism și solidaritate. Împreună, putem construi un județ în care nimeni nu se simte singur în fața abuzului.”, a subliniat parlamentarul. Potrivit datelor oficiale, în primele patru luni ale anului 2024, poliția a intervenit în peste 40.000 de cazuri de violență domestică la nivel național – în medie, 14 cazuri pe oră. Mai grav, 38 la sută dintre părinți au recunoscut că își lovesc copiii, iar 63 la sută dintre minori au declarat că au fost bătuți în propriul cămin. În total, au fost emise 13.274 de ordine provizorii de protecție, semn că fenomenul este atât extins, cât și adesea trecut sub tăcere.
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat printr-o postare pe rețelele sociale, că a contestat în instanță interdicția de a intra în România, impusă de autoritățile române în urmă cu două săptămâni. Acesta consideră măsura drept una „exclusiv politică”, orchestrată în context electoral. „Dragi prieteni, vă salut și vin cu o informație foarte importantă pentru mine personal, pentru echipa pe care o reprezint, dar și probabil pentru toți cei interesați de
.
Steluţa Lucia Rodica Coposu, sora cea mai mică a fostului lider ţărănist Corneliu Coposu şi preşedinta fundaţiei care îi poartă numele celui care a reînființat PNȚCD în decembrie 1989, a încetat din viaţă joi dimineață. Lucia Rodica Coposu s-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, judeţul Sălaj, fiind a treia fiică a lui Valentin şi Aurelia Coposu. Tatăl său era preot greco-catolic în comună, semnatar al Marii Uniri
.
În contextul îngrijorător al creșterii numărului de cazuri de violență domestică, județul Buzău face un pas important spre construirea unui mecanism local de intervenție eficient și coordonat. Ieri, la inițiativa deputatului Romeo Lungu, a avut loc o primă întâlnire de lucru dedicată prevenirii și combaterii violenței în familie, care a reunit factori de decizie, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții directe în acest domeniu. Au fost prezenți doamna prefect
.
La cinci ani de la declanșarea procedurilor de recuperare a prejudiciului în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată Elena Udrea, Agenția Națională de Administrare Fiscală a reușit să recupereze 5,2 milioane de lei din totalul de aproape 9,2 milioane de lei, imputat fostei ministre, potrivit unui răspuns comunicat de instituție la solicitarea HotNews. Procedura de valorificare a bunurilor sechestrate continuă, anunță ANAF. Elena Udrea a fost obligată să
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.