Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat printr-o postare pe rețelele sociale, că a contestat în instanță interdicția de a intra în România, impusă de autoritățile române în urmă cu două săptămâni. Acesta consideră măsura drept una „exclusiv politică”, orchestrată în context electoral. „Dragi prieteni, vă salut și vin cu o informație foarte importantă pentru mine personal, pentru echipa pe care o reprezint, dar și probabil pentru toți cei interesați de un subiect pe care în continuare îl calific drept unul, exclusiv politic”, spune Ceban într-o postare video pe Facebook, adăugând că avocații săi din România au transmis un comunicat oficial prin care „sunt solicitate mai multe aspecte legate de acea interdicție”. El afirmă că a înaintat demersuri oficiale către „toate instituțiile din România” competente în acest caz, dar nu a primit „niciun răspuns clar” privind autoritatea care a emis interdicția, procedura folosită sau motivația deciziei. „Un alt subiect la care am vrut să mă refer este solicitarea de suspendare a acestei decizii absolut halucinante, cum am zis anterior, referitor la interdicția de a intra în România și blocarea de a asigura posibila deplasare pe teritoriul spațiului Schengen în baza acestor înțelegeri a Maiei Sandu și președintelui statului român, pentru a nu putea desfășura campanie electorală în statele Uniunii Europene”, a mai spus primarul Chișinăului. Ceban susține că momentul aplicării interdicției nu este întâmplător: „Deci n-a fost jumătate de an în urmă, nu a fost un an în urmă, nu a fost doi, trei, a fost exact în perioada preelectorală și în campania electorală, iar ăștia, care se numesc Gașca Maia și Sandu, flutură cu tot felul de materiale în spațiul public și arată: uite, uite, bau-bau”. Acesta a anunțat că va transmite plângeri și către instituțiile europene, subliniind că măsura este „categoric contrară principiilor fundamentale ale Uniunii Europene”. Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Interdicția este valabilă pentru cinci ani, atât pe teritoriul României, cât și în întreg spațiul Schengen. Autoritățile române suspectează că Ceban, care este și liderul Mișcării Alternativa Națională, „ar reprezenta un risc la adresa securității naționale a României”. Interdicția nu a fost impusă de autoritățile române, ci a fost impusă la nivel european. Ion Ceban și-a început cariera politică alături de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), condusă de fostul președinte al republicii Vladimir Voronin. La scurt timp, în cadrul acestei formațiuni, Ion Ceban a ajuns să fie unul dintre fruntașii protestelor organizate de PCRM împotriva Alianței pentru Integrare Europeană. La scurt timp, Ceban a anunțat că părăsește echipa comuniștilor pentru a adera la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, condus de Igor Dodon. În această formațiune, Ceban devine secretar pentru ideologie al PSRM. În 2014, Ion Ceban era unul dintre susținătorii referendumului nerecunoscut privind independența Găgăuziei și aderarea la așa-numita uniune vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Ulterior, la doi ani după ce a fost ales pentru prima oară primar al municipiului Chișinău cu susținerea PSRM, Ion Ceban a anunțat, de la tribuna primăriei Chișinău, că părăsește socialiștii și că lansează Mișcarea Alternativă Națională, care, „va fi o alternativă a actualei guvernări”. Recent, Ion Ceban, alături de fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, ultimul candidat al socialiștilor la prezidențiale din 2024, dar și fostul premier Ion Chicu au anunțat despre crearea Blocului Alternativa pentru a merge împreună la alegerile parlamentare care vor avea loc în Republica Moldova în data de 28 septembrie anul curent. Ion Ceban a fost plimbat în mai multe rânduri, mai ceva precum Sfintele Moaște, prin Buzău, de președintele Consiliului Județean, actualul deputat Petre Emanoil Neagu. De altfel, sub conducerea acestuia, instituția a aprobat, în două rânduri, alocarea a zece milioane de lei moldovenești (puțin peste 2,5 milioane lei, respectiv o jumătate de milion de euro) pentru realizarea unor proiecte de infrastructură în municipiul Chișinău. Profitând de prezența lui Ceban la Buzău în iunie 2022, redacția OPINIA a încercat să afle cât de întemeiate sunt acuzațiile care i se aduc, de-a dreapta și de-a stânga Prutului, cum că este filorus. Drept pentru care l-am rugat pe primarul Chișinăului să definească ceea ce se întâmplă în Ucraina din 24 februarie 2022 încoace. „E război, intervenție militară”, a spus acesta. El a fost întrebat și care este poziția sa față de acest război: „Care poate să fie poziția unui om? Negativă. Extrem”, a răspuns Ceban.
Steluţa Lucia Rodica Coposu, sora cea mai mică a fostului lider ţărănist Corneliu Coposu şi preşedinta fundaţiei care îi poartă numele celui care a reînființat PNȚCD în decembrie 1989, a încetat din viaţă joi dimineață. Lucia Rodica Coposu s-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, judeţul Sălaj, fiind a treia fiică a lui Valentin şi Aurelia Coposu. Tatăl său era preot greco-catolic în comună, semnatar al Marii Uniri
.
În contextul îngrijorător al creșterii numărului de cazuri de violență domestică, județul Buzău face un pas important spre construirea unui mecanism local de intervenție eficient și coordonat. Ieri, la inițiativa deputatului Romeo Lungu, a avut loc o primă întâlnire de lucru dedicată prevenirii și combaterii violenței în familie, care a reunit factori de decizie, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții directe în acest domeniu. Au fost prezenți doamna prefect
.
La cinci ani de la declanșarea procedurilor de recuperare a prejudiciului în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată Elena Udrea, Agenția Națională de Administrare Fiscală a reușit să recupereze 5,2 milioane de lei din totalul de aproape 9,2 milioane de lei, imputat fostei ministre, potrivit unui răspuns comunicat de instituție la solicitarea HotNews. Procedura de valorificare a bunurilor sechestrate continuă, anunță ANAF. Elena Udrea a fost obligată să
.
După trei luni de atacuri susținute la adresa fostului premier și președinte al Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu, primarul Buzăului și președinte al organizației municipale a PSD, Constantin Toma, și-a nuanțat puțin declarațiile politice la adresa celui despre care, până mai ieri, spunea că îi datorează carierele politice și administrative din prezent. Solicitat să comenteze intenția lui Marcel Ciolacu de a candida la alegerile pentru președinția Consiliului Județean – scrutin
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.