CFR Cluj încearcă să se adapteze la plecarea lui Louis Munteanu, însă înlocuitorul său nu va fi disponibil prea curând. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a anunțat că noul vârf, Mohammed Badamosi, nu va putea evolua constant decât din toamnă. „Nu am cum să mă bazez pe el acum. A venit prea târziu și e nepregătit total. Poate peste o lună sau două va fi gata, dar e greu, mai ales pentru un atacant cu gabarit, care are nevoie de timp să intre în formă”, a declarat Petrescu. În primele partide ale sezonului, tehnicianul clujenilor s-a bazat pe Virgiliu Postolachi și Marko Gjorgjievski, iar la dispoziție îl are și pe Moussa Samake. Până când Badamosi va fi apt, aceștia vor rămâne principalele opțiuni în ofensivă. „Din păcate, Badamosi a ajuns prea târziu. Mergem mai departe cu cei pe care îi avem deja. Postolachi, Samake și Gjorgjievski sunt aici, s-au antrenat, joacă deja. Ne bazăm pe ei în continuare”, a mai precizat Petrescu. Postolachi și Gjorgjievski au bifat minute în toate cele trei meciuri oficiale disputate de CFR Cluj în acest debut de sezon, în timp ce Samake a evoluat doar contra celor de la Paksi, în turul preliminar al UEFA Europa League.
Meciul pe care cei din Berca l-au așteptat un deceniu s-a terminat fără happy end. La debutul în Cupa României, trupa lui Gabriel Ibriș a pierdut chiat pe teren propriu, 0-2, împotriva unei trupe imprevizibile, în a cărei componență se regăsesc mulți tineri. Din nefericire, dacă gugeștenii conduseseră tot cu 2-0 în meciul cu Victoria Cumpăna pentru a fi egalați, la Berca lucrurile n-au stat la fel, gazdele nereușind remontada.
.
Lovitură de imagine dată de Metalul, club care a reușit transferul lui Relu Stoian, portar care a activat sezonul trecut la Universitatea Craiova. Pentru goalkeeper, este o reîntoarce în fotbalul buzoian, după ce a evoluat și pentru vecina Gloria între 2019 și 2023. Portarul nu a bifat niciun minut în tricoul Universității Craiova, Laurențiu Popescu și Silviu Lung Jr. fiind cei care se băteau sezonul trecut pentru postul de titular
.
După ce a reușit să se salveze de la retrogradare, Unirea Slobozia ar putea să evolueze în sezonul viitor la Buzău, pe stadionul din Crâng. Ialomițenii încearcă încă de anul trecut să aducă stadionul din oraș la standardele impuse de Superligă, însă se pare că nu vor reuși să încheie lucrările până la startul competiției. Astfel, echipa antrenată de Andrei Prepeliță ar putea disputa în Crâng câteva partide, cel puțin
.
Agenda de amicale a celor de la Metalul pentru cantonamentul de la Bansko este aproape completă. Buzoienii au perfectat cele două meciuri de verificare chiar la finele săptămânii trecute, urmând a identifica cel de-al treilea adversar zilele acestea. Prima echipă pe care o vor întâlni în stagiul bulgăresc este Arkadag, campioana Turkmenistanului, o echipă fără rezonanță în România, dar care joacă an de an în cupele continentale asiatice. Lotul acestora
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.