A fost cel mai influent om din țară. Acum plânge în instanță și cere eliberarea din pușcărie
Inapoi

A fost cel mai influent om din țară. Acum plânge în instanță și cere eliberarea din pușcărie

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
Judecătoria Ploieşti se va pronunţa pe 1 iulie cu privire la cererea de liberare condiţionată înaintată de fostul ministru al Turismului Elena Udrea încarcerată la penitenciarul pentru femei de la Târgşoru Nou. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti care au luat în discuţie joia trecută cererea de liberare condiţionată a buzoiencei, au stabilit data de 1 iulie ca termen în care se vor pronunţa asupra solicitării fostului ministru. În ultimele luni, fostul ministru a obţinut în instanţă deducerea mai multor luni din pedeapsa pe care o are de executat, după ce a deschis procese prin care a solicitat să îi fie deduse din perioada pe care o are de executat zile petrecute în arest în închisori din Costa Rica şi Bulgaria, dar şi zile petrecute în arest la domiciliu într-un alt dosar decât cel în care a fost condamnată. Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Udrea a cerut să fie eliberată condiționat după ce comisia specială din Penitenciarul Târgșor i-a dat aviz favorabil. În sala de judecată, aceasta a plâns și le-a spus magistraților că a învățat după gratii ce este umilința. „Cred că am fost pedepsită mult, am plătit cu libertatea, sănătatea, dar plătește și copilul meu. Trebuie să discutăm efectul detenției asupra mea, dar eu, ca persoană majoră, aș putea să trec peste suferință, mai greu este pentru copilul meu. Impactul a fost major, căci era mică și a rămas fără mamă (…) În patru ani de pușcărie au fost condiții grele, dar le-am trăit pe pielea mea și am învățat umilința, răbdarea, să treci în fiecare zi prin același chin”, a mărturisit Elena Udrea în fața judecătorilor. Fostul ministru a adăugat că a muncit în grădina penitenciarului, mai scrie sursa citată. „Penitenciarul nu a avut doar consecințe negative asupra mea, am ajuns să cunosc lucruri care m-au transformat”, a adăugat Elena Udrea. Judecătoria Ploiești a rămas, joi, în pronunțare cu privire la cererea de liberare condiționată din penitenciar a fostului ministru al Turismului Elena Udrea. Judecătorii vor da o soluție în acest dosar la data de 1 iulie. La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul „Gala Bute” a unei perioade cumulate de circa opt luni: „Deducerea din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reținută, arestată preventiv și arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv și arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum și perioada executată efectiv în România, respectiv de la data de 16.06.2022 la zi”, se arată în minuta deciziei instanței. Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit înainte de pronunțarea sentinței, fiind depistată și încarcerată în Costa Rica. Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanță. În consecință, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, iar Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica și s-a întors în România. În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța supremă a respins o contestație în anulare depusă de Elena Udrea și a confirmat condamnarea la șase ani de închisoare. Elena Udrea a fugit în Bulgaria, însă a fost prinsă și trimisă în țară, fiind încarcerată în iunie 2022. În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea. Anchetatorii spun că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreaja. Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute. Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro. Elena Udrea a suferit duminică o intervenție chirurgicală abdominală. „Astăzi, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou, la orele 05.30, persoana privată de libertate U.E.G. (Udrea Elena gabriela, n.r.) a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată, s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgență 112”, a informat Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Potrivit sursei citate, la ora 06.00, ambulanța s-a prezentat la unitate și, în urma consultului, s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigații suplimentare și conduită terapeutică. „Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol. Operația a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei”, a precizat ANP. Elena Udrea ar fi suferit de colecistită acută litiazică, potrivit surselor medicale consultate de „Agerpres”. Diagnosticul se pune atunci când vezica biliară se inflamează, după apariția unor calculi, denumiți popular pietre la fiere.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Minori, printre victimele angajatorilor iresponsabili

Anul 2024 a scos la iveală numeroase nereguli în piața muncii din județul Buzău, după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a intensificat controalele în teren. Potrivit raportului prezentat de inspectorul-șef Bogdan Chitacu, numărul verificărilor a crescut cu 10 la sută față de anul precedent, iar rezultatele nu au întârziat să apară: muncă nedeclarată, abuzuri în privința timpului de lucru și chiar cazuri grave ce implică minori forțați să muncească .

Actualitate

Punct final la compensarea facturilor la energie. Cât a plătit statul

Compensarea facturilor la energie a ajuns la final și România nu mai poate continua cu actuala schemă care a pus mari presiuni pe deficitul bugetar și va continua să o facă și după 1 iulie, deoarece statul român este în continuare dator către furnizori. De la 1 iulie, românii vor înfrunta adevăratele prețuri de pe piața liberalizată în 2021, care vor duce la facturi mult mai mari. Autoritatea de Reglementare .

Actualitate

Tradiții și credințe la „Sânpetrul de Vară”

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună în fiecare an pe 29 iunie, o zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox. Amândoi s-au săvârșit martiric la Roma, din porunca împăratului Nero și tot în această zi, moaștele lor au fost mutate în locul numit „Ad Catacumbas”, de pe Via Appia din Roma. Potrivit Sinaxarului, moaștele celor doi mari apostoli au fost puse împreună, ca semn al legăturii lor sfinte. .

Actualitate

Când se deschide. Noul ministru a venit la Buzău

Prima vizită a noului ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a fost făcută pe sectorul problemă din A7 de la Buzău la Mizi: După discuția cu reprezentanții constructorului bulgar Trace și ai supervizorului Tecnic, ministrul a anunțat că acest lot ar urma să fie deschis „până la finalul lunii viitoare”: Ultima problemă rămasă de rezolvat este cea a podului A7 peste pârâul Sărata de la km 38: Aici 1) se eclisează .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

01:03

Sebastian Burneci aduce în premieră la Buzău cel mai important big band independent din România

În deschiderea celei de-a doua ediții a festivalului „Buzău Sounds of Jazz”, pe 4 iulie, publicul buzoian are parte de un moment istoric: pentru prima oară pe o scenă din acest oraș urcă „Bucharest Jazz Orchestra”, cel mai important big band independent din România, condus de trompetistul Sebastian Burneci. Cu o carieră internațională solidă și o pasiune profundă pentru jazzul contemporan, Burneci revine în atenția publicului cu un proiect de
Image Description

00:51

A fost cel mai influent om din țară. Acum plânge în instanță și cere eliberarea din pușcărie

Judecătoria Ploieşti se va pronunţa pe 1 iulie cu privire la cererea de liberare condiţionată înaintată de fostul ministru al Turismului Elena Udrea încarcerată la penitenciarul pentru femei de la Târgşoru Nou. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti care au luat în discuţie joia trecută cererea de liberare condiţionată a buzoiencei, au stabilit data de 1 iulie ca termen în care se vor pronunţa asupra solicitării fostului ministru. În ultimele luni, fostul ministru
Image Description

00:46

Printre puținele constante. Luceafărul, al șaptelea an în Liga 1

Sezonul recent încheiat a fost unul dintre cele mai curioase pentru sporturile de echipă din Buzău. Pe de-o parte am avut desființarea echipei feminine de handbal și retragerea autorităților locale din asociația FC Buzău (Gloria), pe de alta ne-am bucurat de calificarea în cupele europene a celor de la HC. La capitolul constante, putem bifa lejer Luceafărul, un club mic, dar care se încăpățânează să reziste pe prima scenă. Sezonul
Image Description

00:35

Doi puști de la HC, în lotul României pentru europene

Denis Mangalea și Andrei Radu au fost convocați de Federația Română de Handbal pentru a participa la pregătirea centralizată a lotului național U17 de Beach Handball, în vederea participării la Campionatul European, ce va avea loc în această vară. Competiția este găzduită de Turcia, în luna iulie. Stagiul de pregătire se desfășoară în două etape: inițial în România, la Plopeni, iar apoi în Antalya, Turcia, în perioada 26 iunie –
Image Description

00:08

FOTO / Misiunea de revalidare a Geoparcului „Ținutul Buzăului” s-a încheiat cu felicitări

În perioada 23-25 iunie 2025 a avut loc vizita de revalidare a statutului UNESCO al Geoparcului Ținutul Buzăului. Goran Radonic din Croația și Ivan Cortijo Sanchez din Spania, cei doi experți internaționali desemnați de UNESCO pentru a realiza vizita în teren, parte esențială a procesului de revalidare, au analizat pe parcursul a trei zile activitățile desfășurate în Ținutul Buzăului de la primirea statutului de Geoparc Internațional UNESCO (aprilie 2022). La
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:02

- Constanta - Instanța ANULEAZĂ autorizațiile unui bloc cu 4 etaje, din Mamaia Sat! Curtea de Apel a respins recursurile pentru salvarea documentelor

Hotărârea Curții de Apel Constanța a fost luată la finele săptămânii trecute și este definitivă. La mijlocul litigiului este un bloc cu patru etaje, construit în Mamaia Sat, autorizat inițial cu trei etaje, dar pentru care primăria a încuviințat supraetajarea. Autorizațiile fuseseră eliberate de Primăria Năvodari în 2016, beneficiari fiind Elena Dinu, Mihail Dumitrescu și Viaconsavis SRL, autorizațiile fiind însă acum anulate, în urma deciziei Curții de Apel Constanța. Așa
Image Description

05:56

- Constanta - DOCUMENT Motivare după ACHITARE! Judecătorii închid definitiv un dosar al DNA Constanța: fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege

Conform DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: „În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de
Image Description

05:42

- Alba - Rezultate finale Bacalaureat 2025: notele și mediile după soluționarea contestațiilor, publicate astăzi

Rezultate finale Bacalaureat 2025: Notele și mediile după soluționarea contestațiilor vor fi publicate luni, 30 iunie, de Ministerul Educației. Peste 1800 de candidați din Alba au susținut examenul în acest an. Au fost depuse peste 720 de contestații. După aflarea rezultatelor finale, tinerii se pot orienta pentru admiterea la facultate sau angajare. În Alba au fost înregistrate 722 de contestații, majoritatea la Română (309). Comparativ, în 2024 erau depuse 939
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete